• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Aradon.ro: Vacile nemuritoare de la APIA

    agrointeligenta.ro -

    Potrivit legii, primele date cu care proprietarul de vaci vine să se înregistreze la APIA cu o exploatație, ceea ce specialiștii numesc termen de referință, nu mai pot fi schimbate, arată într-un reportaj jurnaliștii de la Arad Online – www.aradon.ro. Chiar dacă vaca crește, moare sau e vândută la un alt proprietar, sau în grajdul omului mai apar alte exemplare, exploatația înregistrată nu suferă nici o modificare. Și așa se face că vaca respectivă, care în urmă cu un an avea doar 14 luni, peste trei luni sau peste un an, are tot 14 luni. Și chiar dacă proprietarul și-a vândut toate vacile, subvenția pentru ele rămâne tot la fostul proprietar, chiar dacă nu mai are nici măcar grajd. Nu e logic, nu e corect, dar e legal.

    Cazul doamnei Breban Maria din Aradul Nou este relevant pentru acest subiect. La data de 31 ianuarie 2013, pe numele doamnei a fost înființată o exploatație de bovine care, la acea vreme avea 3 vaci. Potrivit Apia Arad exploatația nu era eligibilă pentru că „la data de 31.01.2013 una din cele trei bovine nu avea vârsta de cel puțin 16 luni”. Avea cam 14 luni și pentru a beneficia de subvenție este obligatoriu ca toate cele trei bovine să aibă minim 16 luni. Suntem în 2016, și în evidențele APIA Arad, vaca cu pricina are tot 14 luni și exploatația tot nu poate beneficia de subvenție.

    Orice încercare a proprietarului de a actualiza actele a fost sortită eșecului, medicul veterinar de circumscripție refuzând să întocmească formularul înainte de a fi înființată o altă exploatație pe un alt nume sau o altă adresă. De ce aceste cereri? Ar fi mult mai simplu și mai cinstit ca pur și simplu modificările să fie operate în exploatația deja existentă, pentru care există toate actele necesare.

    Pentru doamna Breban aceste răspunsuri nu au logică. Este decisă să atace în instanță și să impute medicului veterinar banii pe care i-a pierdut de câțiva ani, pentru că nu a primit subvenția deși îndeplinea toate condițiile legale. Este decisă să meargă chiar până la forurile europene pentru a-și căuta dreptatea. Pentru că nu i se pare mai cinstit să schimbe exploatația în loc să o păstreze pe acea actuală și să fie efectuate modificările aducătoare de subvenții în cadrul ei. Dar ce i se pare arădencei cinstit, nu se poate pe lege.

    Legea nu permite

    Două reglementări juridice, HG 298 din 16 aprilie 2014 și ordinul 573 din 17 aprilie 2014, susțin cei de la APIA Arad nu permit aceste modificări. Indiferent ce se întâmplă cu animalele din exploatație, dacă mai cresc sau dacă mor, în evidențele APIA rămân încremenite la data la care au fost anunțate.

    Orice modificare nu poate fi făcută decât prin acest artificiu de înființare a unei alte exploatații, dar pe o altă adresă sau un alt nume. Un artificiu folosit în sistem pentru a permite crescătorilor de animale să primească subvenția. Nu poate fi recomandat oficial, dar experiența i-a învățat pe români să găsească soluții.

    Rămân cu subvenția

    Și tot din aceeași categorie sunt și cei care , spre exemplu, își cumpără vaci care sunt „purtătoare de subvenție”. Chiar dacă vaca își schimbă stăpânul, subvenția nu. Aceasta rămâne la fostul proprietar pe numele căruia a fost trecută exploatația. Și așa se ajung la situații absurde de genul celei în care fostul proprietar și-a dărâmat și grajdurile, dar continuă să ia subvenția pentru animalele pe care nu le mai are. Cel mai simplu pentru a vă feri de aceste situații este ca atunci când cumpărați o bovină să verificați dacă e sau nu purtătoare de subvenție. Legea spune că subvenția se acordă dacă crescătorul de animale are cel puțin 3 vaci care au cel puțin 16 luni.

    Citiți pe Arad Online ce sorți de izbândă au avut proprietarii de vaci care au dat APIA în judecată


    Te-ar mai putea interesa

    Șeful ANZ anunță controale la fermele care încasează subvenții: ”Se va extrage al doilea eșantion” Preț viței în viu la centrele de colectare, în funcție de rasă și greutate Crescătorii de oi fac front comun: Nu mai vindem mieii de Paști sub 24 lei/kg în viu

    Ultimele știri

    Oamenii de știință au creat o vacă modificată genetic care produce lapte pentru diabetici UE introduce o taxă de 95 euro/tonă la importurile de cereale din Rusia şi Belarus Indicele de împrimăvărare în regiunile agricole ale țării