• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Transhumanța cu camionul, desființată în Parlament: ”Să păstrăm tradiția!”

    agrointeligenta.ro -

    Preşedintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, liberalul Nini Săpunaru, nu este de acord cu ideea ministrului de resort, Achim Irimescu, cu privire la acordarea de subvenţii pentru ca transhumanţa să fie făcută cu ajutorul camioanelor, invocând păstrarea tradiţiilor.

    „E un obicei al nostru. Să nu uităm că ciobanii noştri au făcut tranhumanţă de mii de ani şi găsim valahi pe tot lanţul Carpaţilor urmaşi ai ciobanilor români. E un obicei al lor pe care, poate, trebuie să-l perpetuăm. Deci, din punctul ăsta de vedere, el trebuie păstrat, mai ales că mai târziu o să obţinem bani buni pe aşa ceva”, a declarat preşedintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, Nini Săpunaru, care a precizat că România poate obţine bani din promovarea tradiţiilor naţionale.

    Săpunaru a mai spus că transhumanţa cu ajutorul camioanelor ar fi benefică doar în cazul celor care au un număr mare de oi, chiar dacă Ministerul Agriculturii ar asigura o subvenţie pentru acest lucru.

    „Nu toată lumea îşi va permite să facă o asemenea chestiune”, a adăugat Săpunaru.

    Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat recent, la un post de televiziune, că ministerul pe care îl conduce caută resurse pentru a da oierilor subvenţii speciale ca să ducă oile cu camionul în transhumanţă. În interviu, Irimescu vorbea de o subvenție de 7 euro pe cap de ovină pentru a-i convinge pe oieri să adopte acest nou mod de a-și duce oile la pășune.

    Sursa: Gandul.info

    Foto: alba24.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri

    Ultimele știri

    ADAMA – alertă la culturile de cereale păioase: boli detectate de stațiile meteo, tratament urgent Hibridul de porumb Jumbo 48 de la Rodbun, potrivit pentru siloz și boabe Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție