• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vremea rămâne INSTABILĂ până joi seară! Avertizările Cod Galben și Cod Portocaliu, actualizate!

    Roxana Dobre -

    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit, miercuri, atenționările Cod Galben și Cod Portocaliu de ploi și intensificări ale vântului, astfel că vremea rămâne instabilă până joi, la ora 21,00.  În cursul zilei de miercuri, 25 mai, între orele 14,00 — 21,00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în estul şi în sud-estul ţării şi în zonele montane.

    Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 30…40 l/mp.

    În partea a doua a zilei de miercuri, 25 mai în judeţele Neamţ, Bacău, Braşov şi Sibiu, cu precădere la munte, se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi 50…60 l/mp.  Acestea se află sub cod portocaliu. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe spaţii restrânse şi la cote mai reduse.

    temp_judete_sfr7qc661unjudllkuegpdk2j58b5a2r_19

    Meteorologii mai avertizează că începând de miercuri seară, de la ora 21,00 și până joi, la ora 21,00 în zona Carpaților Orientali și Meridionali și în centrul Moldovei instabilitatea atmosferică se va menține accentuată, meteorologii instituind Cod Galben de ploi și descărcări electrice. În intervalul menționat vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp.

    Județele vizate de atenționarea Cod Galben sunt: Suceava, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău.

    temp_judete_sfr7qc661unjudllkuegpdk2j58b5a2r_32

    Caracteristici agrometeorologice

    Aprovizionarea cu apă accesibilă plantelor de grâu de toamnă pe adâncimea de sol 0-100 cm, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în majoritatea zonelor de cultură. Pe suprafețe agricole extinse din Moldova, centrul și estul Dobrogei, izolat în vestul Crișanei și nord-vestul Banatului se vor înregistra deficite de umiditate în sol, seceta pedologică fiind moderată şi puternică.

    În cultura de porumb, rezerva de umiditate în stratul de sol 0-50 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, în aproape toată țara. Deficite de apă în sol (secetă pedologică moderată și puternică) se vor înregistra local în nordul-estul, nordul și estul Moldovei, centrul și estul Dobrogei, izolat în vestul Crișanei și nord-vestul Banatului.

    Starea de vegetaţie a culturilor agricole

    În condiţiile agrometeorologice menţionate, procesele fiziologice la culturile de câmp şi pomi-viticole se vor desfăşura normal în cea mai mare parte a teritoriului agricol şi mai intense în vestul și sud-vestul țării unde regimul termic al aerului va fi mai ridicat. La speciile de toamnă înfiinţate în perioada optimă, starea de vegetaţie se va prezenta bună şi medie, iar la cele întârziate fenologic, precum şi pe terenurile cu deficite de apă în sol din nord-estul şi sud-estul ţării, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va menţine medie şi slabă.

    Cerealierele de toamnă (orz şi grâu), înfiinţate în epoca optimă vor parcurge fazele de înspicare şi înflorire (10-100%), precum şi formarea/umplerea bobului (10-80%). Cele mai avansate în vegetaţie sunt culturile din jumătatea de sud a ţării aflate la maturitatea în lapte (10-50%). În semănăturile tardive se vor semnala fazele de alungire a tulpinii (30-100%), „burduf” şi înspicare (10-60%). La cultura de rapiţă din sud-estul, sudul, estul, centrul şi nord-vestul ţării vor predomina formarea silicvelor şi a boabelor în silicve (10-100%), iar local în sud-estul ţării va fi posibilă declanşarea maturităţii depline (10-20%).

    Floarea-soarelui se va afla la dezvoltarea primei perechi de frunze (10-100%) şi înfrunzire (4-16 frunze) pe majoritatea suprafeţelor agricole, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor fiind pe ansamblu bună. Sub aspect fenologic, la cultura de porumb, funcţie de data semănatului se vor înregistra răsărirea (70-100%), formarea frunzei a treia (30-100%) şi înfrunzirea (3-11 frunze) în majoritatea zonelor agricole, cu o stare de vegetaţie în general bună. În centrul, estul şi nord-vestul ţării, sfecla de zahăr îşi va continua dezvoltarea primei perechi de frunze, precum şi începutul alungirii şi îngroşării axei hipocotile, în special în Transilvania.

    La cartof, funcţie de data plantatului, predominante vor fi răsărirea, formarea/creşterea lăstarilor laterali, iar la soiurile timpurii de consum, tuberizarea. Speciile de sâmburoase vor parcurge creşterea fructelor, precum şi înfrunzirea, iar la seminţoase, legarea şi formarea rodului, creşterea lăstarilor şi înfrunzirea, în cea mai mare parte a plantaţiilor. La soiurile timpurii de cireş aflate la maturitatea tehnologică se vor continua lucrările de recoltare.

    Viţa de vie se va afla la înfrunzire, creşterea lăstarilor şi apariţia inflorescenţelor în majoritatea podgoriilor, iar la soiurile timpurii de masă se va continua înflorirea. Lucrările agricole în câmp (fertilizări, erbicidări, praşile manuale/mecanice, tratamente fito-sanitare, etc.) vor fi întrerupte temporar de precipitaţiile ce se întrevăd.


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till Vremea de Florii. Anunțul șefei ANM, Elena Mateescu