• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Adrian Porumboiu iese oficial din marele business agricol. Grupul Racova, predat pe bucăți către Trans-Oil

    agrointeligenta.ro -

    Începută de anul trecut, preluarea afacerilor agricole ale lui Adrian Porumboiu a început să se oficializeze în etape prin transferul acțiunilor pe care latifundiarul le deține în cadrul firmelor din grupul Racova. Potrivit Economica.net, Porumboiu a ieșit din din acţionariatul Agrocomplex Bârlad, iar cumpărătorul este din cadrul Trans-Oil, compania despre care se știe că a cumpărat toate marile afaceri ale vasluianului și care este totodată recunoscută ca fiind cel mai mare jucător de pe piaţa agricolă din Republica Moldova.

    Adrian Porumboiu, unul dintre cei mai importanţi latifundiari ai ţării, s-a retras din acţionariatul Agrocomplex Bârlad, parte a grupului de firme Racova pe care îl controlează, arată datele furnizate Economica.net de către Termene.ro. Potrivit sursei citate, compania este deţinută acum de către compania elveţiană Delta Commodity and Financial Services (DCFS) SA, SIF II Moldova, Constantin Duluţe – cel care exploatează Insula Mare a Brăilei şi avocatul Dimitriu Sorin Manuel.

    DCFS figurează şi în acţionariatul companiei Racova SA care este, la rândul său, în acţionariatul Comcereal SA Vaslui, compania prin care omul de afaceri exploatează în jur de 27.400 de hectare în judeţul Vaslui. DCFS este parte a grupului agroindustrial Trans-Oil, cel mai mare comerciant de cereale şi producător de ulei de floarea-soarelui din Republica Moldova. Grupul este controlat de magnatul american cu origini gruzine Vaja Jhashi şi este activ pe piaţa din România din 2014, când a început să producă pe liniile fabricii de uleiuri Ulerom deţinut de Adrian Porumboiu.

    Este vorba despre o separare a business-ului.Tranzacţia a început în urmă cu un an de zile”, a declarat pentru economica.net Adrian Porumboiu, fără a da alte amănunte.

    Eu am foarte puţin din acea firmă, de pe vremea când am lucrat ca director. Nu cunosc ce s-a întâmplat cu acţionariatul”, a declarat pentru aceeași sursă și Constantin Duluţe, proprietarul Agricost SRL, compania care exploatează cea mai mare suprafaţă arabilă a ţării.

    Deși Adrian Porumboiu infirma acum câteva luni faptul că iese din agricultura mare, faptul că el cedează acționariatul Agricomplex Bârlad este dovada clară că vasluianul și-a vândut afacerea pe bucăți către Trans-Oil. Astfel, anul trecut, cifra de afaceri a societății din care a ieșit Porumboiu a fost de 40,9 milioane de lei, în timp ce Comcereal Vaslui a rulat 76,3 milioane de lei, aceasta din urmă fiind, deja condusă de un director general cunoscut ca fiind ”omul Trans-Oil”, respectiv basarabeanul Denis Palii, conform unor documente oficiale.

    Citiți și: Tranzacția anului: Porumboiu și-a vândut tot pământul! Cât va încasa pentru cele 45.000 de hectare din Grupul Racova

    Citiți și: Preluarea afacerilor lui Porumboiu de către moldoveni, amânată pentru 2016. MOTIVUL pentru care actele nu pot fi încă finalizate

    Citiți și: Cum a ajuns Adrian Porumboiu să-și vândă tot pământul: Detalii din spatele celei mai mari tranzacție din agricultura românească

    Citiți și: Adrian Porumboiu are conturile blocate de peste două săptămâni: APIA vrea să își recupereze amenda de 12 milioane de lei pentru încasarea ilegală de subvenții

    Citiți și: Utilaje din ferma lui Porumboiu, vândute la licitație în contul datoriilor pe care latifundiarul le care la ANAF

    Tranzacție demarată anul trecut

    Primele informații privind vânzarea grupului Racova către Trans-Oil au apărut în februarie anul trecut, iar confirmarea tranzacției dintre Adrian Porumboiu și TransOil, o societate din Republica Moldova deținută de Vaja Jhashi, un afacerist născut la Moscova, a fost reprezentată de un document public pe 10 noiembrie de pe site-ul International Finance Corporation (IFC), o divizie a Băncii Mondiale.

    Despre Trans-Oil, o societate cu sediul social la Chișinău, finanțiștii americani spun că este un grup ce își concentrează atențiile pe piața cerealelor și a plantelor oleaginoase din Republica Moldova, fiind totodată, un client mai vechi al IFC. Astfel, tot prin IFC, în 2012, Trans-Oil a reușit să investească 70 de milioane de dolari pentru a cumpăra o fabrică de ulei și cinci silozuri în Republica Molodva, la pachet cu alte proiecte pe protecția mediului și eficientizare energetică.

    În cazul grupului Racova, suma pe care societatea ar urma să o primească în primă fază de la divizia Băncii Mondiale este de 54 de milioane de dolari (bani pentru extindere în România), capital de lucru și refinanțare parțială pentru proiectele mai vechi. Pentru tot proiectul, însă, ar costa 160 de milioane de dolari, după cum a informat Trans-Oil divizia Băncii Mondiale.

    Cine se află în spatele Trans-Oil

    Trans-Oil Group a fost fondat de omul de afaceri american James E. Kelley în 1997. Prima investiţie realizată în Republica Moldova a vizat achiziţionarea elevatorului din Căușeni, iar ulterior, în 2003, conducerea a fost preluată de Vaja Jhashi care, potrivit IFC, deține și controlează tot grupul. La vremea extinderii portofoliului Trans-Oil, este interesant de subliniat că s-au făcut operațiuni prin Cipru, iar Jhashi era trecut în acte ca fiind cetățean rus.

    În documente mai recente, despre Vaja Jhashi, finanțiștii americani precizează că este un afacerist cu cetățenie georgiană și rusă. El trăiește în Republica Moldova, acolo unde este văzut ca un om discret, cu puține apariții publice, dar de numele căruia se leagă mai multe tranzacții importante atât în agricultură, cât și pe piața financiară. Un apropiat al politicianului Vlad Plahotniuc, el deține pachetul majoritar de acţiuni la Victoriabank și a intrat și pe piața din România recent, anunțând că pentru anul acesta vrea să investească aici 200 de milioane de euro. A preluat prima dată fabrica de ulei Ultex, apoi au închiriat Ulerom și din 2015 au început să lucreze terenurile deținute de Adrian Porumboiu în județul Vaslui, prin firmele din Grupul Racova.

    Datorii și o amendă-record de la APIA 

    Și, totuși, când a cedat Adrian Porumboiu conducerea imperiului agricol cu care, anul trecut, se plasa pe locul al doilea în Top 100 cei mai puternici fermieri, în urma lui Ioan Nicolae? În vremurile sale bune, Porumboiu ajunsese să exploateze 54.000 de hectare, dar acum, surse din piață îl dădeau cu 45.000 de hectare, din care 5.000 de hectare în proprietate. Dispunea de silozuri cu o capacitate de 300.000 tone, iar lista activelor mai includea ferme de animale și unități de procesare – două ferme de vaci, o fabrică de ulei, una de biodiesel, trei mori, nouă fabrici de pâine, o fabrică de procesare a laptelui și circa 300 de magazine proprii. Cumulat, acestea aveau o cifră de afaceri estimată la peste 170 milioane euro. A venit însă anul 2015 când datoriile s-au adunat, executările silite s-au ținut lanț și, ca o bomboană pe coliva afacerilor lui Porumboiu, APIA l-a amendat cu 12 milioane de lei pentru încasare ilegală de subvenții. A fost, de altfel, și momentul-cheie în care pe piață a apărut informația că Porumboiu vinde Grupul Racova, tranzacție pe marginea căreia nu a dorit să facă nici un comentariu. Cu toate acestea, potrivit mirsanu.ro, valoarea tranzacției se ridică la 110 milioane de dolari, din care o mare parte vor merge către creditori.


    Te-ar mai putea interesa

    Adeverința pentru subvențiile de la APIA – doar cu semnătura primarului Preț viței în viu la centrele de colectare, în funcție de rasă și greutate Plata ANT bovine. Calcul noua dată de referință pentru subvenția pe cap de vacă

    Ultimele știri

    Indicele de împrimăvărare în regiunile agricole ale țării Florin Barbu, MADR: Protestele fermierilor din toată Europa – un duș rece Primar acuzat că a luat ilegal subvenții APIA: ”Dau banii înapoi!”