• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • LEGEA SUPERMARKETURILOR A FOST PROMULGATĂ! Cum se schimbă comerțul din marile magazine!

    agrointeligenta.ro -

    Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea Supermarketurilor, mai exact modificările la Legea 321/2009 adoptate pe 8 iunie de Parlamentul României.

    Cea mai importantă prevedere a  noii legislații privind comercializarea produselor agroalimentare prevede ca cel puțin 51% din suprafața totală destinată vânzării de produse proaspete să fie alocată celor ce provin din lanțul scurt, ceea ce favorizează produsele românești. Este vorba despre legume, fructe, carne, ouă, miere, pâine și produse de panificație, lapte și brânzeturi, iar această regulă se respectă doar în perioadele din an în care producția internă poate acoperi necesarul marilor magazine.

    Astfel, legea spune că lanțul scurt este lanţul de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici angajaţi în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică locală, precum şi relaţii geografice şi sociale strânse între producători, procesatori şi consumator.

    ”Comerciantul persoană juridică autorizată să desfăşoare activităţi de comercializare pentru produse alimentare au obligaţia ca, pentru categoriile: carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produsele lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51%, volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanţul alimentar scurt, aşa cum este definit în conformitate cu legislaţia în vigoare”, se arată în noua formă a Legii 321/2009 privind comercializarea produselor agroalimentare.

    Prin excepţie, necesarul de produse alimentare poate fi completat cu produse din afara lanţului scurt de aprovizionare, în urma consultării entităţilor din cadrul organizării comune de piaţă, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.

    Mai mult, comerciantul este obligat să acorde spaţii distincte de expunere şi vânzare produselor româneşti, în condiţiile legii.

    Fermierii primesc banii mai repede

    Noua lege votată de deputați – for decizional, spune că termenul de plată al comerciantului către furnizor pentru produsele contractate şi livrate se stabileşte prin negocierea contractului, fără ca termenul de plată să depăşească 30 de zile calendaristice. Fac excepţie produsele alimentare proaspete la care termenul de plată nu poate fi mai mare de 7 de zile calendaristice.

    Dispar taxele de raft

    Noua lege votată promulgată astăzi de președintele României, Klaus Iohannis, interzice oricărui comerciant să solicite facturarea/refacturarea şi să încaseze de la furnizor taxe şi servicii. ”Este interzis oricărui comerciant să solicite furnizorului să nu vândă altor comercianţi aceleaşi produse la un preţ de achiziţie mai mic sau egal cu cel cu care a achiziţionat produsele respective”, se mai arată în actul normativ.

    Nerespectarea noii legi a comercilizării produselor agroalimentare le poate aduce marilor magazine amenzi de până la 150.000 de lei iar în caz de abatere repetată se poate suspenda autorizaţia de funcţionare a comerciantului pentru o perioadă de până la 6 luni.

    Marile lanţuri de magazine și-au exprimat deja poziția cu privire la noile reglementări în sectorul comerțului alimentar arătând că dacă legea intră în vigoare în forma care obligă retailerii să comercializeze 51% produse româneşti, este posibil să vedem închideri de supermarketuri sau chiar hipermarketuri în România. ”Această lege duce la subminarea marilor lanţuri de magazine. Dacă va intra în vigoare va crea un mediu ostil, poate conduce la suspendarea licenţei de funcţionare a unei reţele, iar în final poate conduce la închiderea unor magazine. Retailerii pot lua decizia închiderii operaţiunilor”, a spus George Bădescu, director executiv al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România, citat de Ziarul Financiar.

    Mai mult, în sprijinul marilor retaileri – în totalitate companii străine care operează în România au sărit inclusiv ambasadorii Germaniei și ai Franței care au transmis pe cale oficială o scrisoare către Președintele României, cerându-i să nu promulge noua lege.

    Citiți și: EXCLUSIV! Laurențiu Baciu (LAPAR): GERMANIA ȘI FRANȚA fac presiuni PE FAȚĂ pentru BLOCAREA LEGII SUPERMARKETURILOR!

    Citiți și: LEGEA SUPERMARKETURILOR pe înțelesul celor care SE TEM că vor fi obligați să cumpere DOAR VARZĂ ROMÂNEASCĂ

    Citiți și: Emil Dumitru (Pro Agro): Mâncarea româneasă ajunge la gunoi. Am ajuns să ne fie rușine că susținem Legea Supermarketurilor


    Te-ar mai putea interesa

    S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri! Schimbare majoră în ferma lui Sorin Mănoiu, unul dintre cei mai cunoscuți cultivatori de cartofi din România Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă

    Ultimele știri

    Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo pentru perioada sărbătorilor Licitație uriașă în Germania. Fermierii români au cumpărat 100 de utilaje agricole Câte kg are un metru cub de lemne în funcție de tipul lemnului