DUBLU-COD PORTOCALIU DE PLOI TORENȚIALE! Iată cele 17 JUDEȚE SUB ALERTĂ ANM!
agrointeligenta.ro -Administrația Națională pentru Meteorologie (ANM) a emis astăzi, vineri, două alerte cu nivel de cod portocaliu pentru ploi torențiale. Numărul județelor unde autoritățile și populația sunt avertizate că vor cădea precipitații abundente a ajuns la 17!
Prima alertă intră în vigoare astăzi, de la ora 18.00 și este valabilă până mâine dimineață la ora 10.00. Vizează sud-vestul țării, unde este anunțată instabilitate atmosferică foarte accentuată cu ploi torenţiale. Astfel, în vestul şi nordul Olteniei, Banat şi sudul Crişanei, gradul de instabilitate atmosferică va fi foarte ridicat, iar local se vor cumula cantităţi de apă de peste 60 l/mp şi izolat peste 80…90 l/mp.
Cel de-al doilea cod portocaliu va intra în vigoare mâine, de la ora 16.00 și este valabil până duminică, la 6 dimineața. În judeţele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Gorj, Vâlcea şi zona de munte a judeţului Arad, ploile vor avea caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 60…70 l/mp.
Concomitent cu cele două coduri portocalii de ploi torențiale, ANM a emis și codul galbene, conform hărților de mai sus, cu precizarea că nivelul precipitațiilor pot atinge 50 l/mp.
Avem și cod galben de caniculă
Se menține codul galben de caniculă în partea de sud-est a țării, iar până mâine inclusiv va fi caniculă în sudul şi estul Munteniei, în partea continentală a Dobrogei şi în sudul Moldovei. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat. În cursul zilei de duminică, în estul şi sud-estul teritoriului vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară.