• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFIR: S-au epuizat fondurile europene pentru investiții în dezvoltarea fermelor zootehnice

    Roxana Dobre -

    Fermierii români au mare nevoie de resurse financiare care să le susțină activitatea agricolă, iar printre afacerile din agricultură care trebuie sprijinite sunt fermele zootehnice, acolo unde investițiile sunt obligatorii pentru a face performanță. O sursă de finanțare a acestor exploatații o reprezintă fondurile europene nerambursabile pe care fermierii le pot accesa prin PNDR, prin intermediul AFIR. Sumele alocate se dovedesc, însă, insuficiente pentru a face față cererii, respectiv a proiectelor depuse. 

    Fonduri europene epuizate înainte de termenul limită al sesiunii! Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă că fondurile nerambursabile alocate prin submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, componenta sector zootehnic, aferentă sesiunii anuale 2016, au fost epuizate ca urmare a solicitărilor de finanțare primite de Agenție.

    Potrivit AFIR, de la deschiderea sesiunii în data de 28 aprilie 2016, au fost depuse pentru finanţare prin această submăsura 100 de proiecte de investiții, pentru care s-au solicitat fonduri nerambursabile în valoare de peste 97 milioane de euro. ”Precizăm că AFIR a primit solicitări de finanțare în limita plafonului de depunere a proiectelor (96.000.000 de euro), respectiv 120% faţă de suma alocată pe sesiune”, se arată într-o informare remisă și redacției Agrointeligența. 

    După încheierea evaluării de către experții AFIR, proiectele vor fi selectate în funcție de punctajul obținut la criteriile de selecție de către fiecare proiect în parte, în ordine descrescătoare. Selecția proiectelor se va realiza în limita alocării disponibile în 2016 pentru sM 4.1, componenta sector zootehnic, care este de 80.000.000 euro.


    Te-ar mai putea interesa

    AFIR a prelungit cu două luni sesiunea la DR-26 Înființarea sistemelor de irigații Programul Energie în ferme – prelungit. Ajutorul acoperă 100% din valoarea investiției Fonduri noi pentru achiziția de utilaje agricole. Sprijin de până la 1.000.000 euro/fermă, din aprilie

    Ultimele știri

    Primar acuzat că a luat ilegal subvenții APIA: ”Dau banii înapoi!” Crescătorii de vaci și-au construit propria fabrică de lapte cu ajutorul fondurilor europene Sătenii din mai multe comune au interzis să își mai taie porcii timp de 7 zile