• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea luni, marţi şi miercuri

    agrointeligenta.ro -

    PROGNOZA METEO pentru începutul săptămânii. Zilele de luni, marți și miercuri, adică perioada 19-21 decembrie, vor fi marcate de temperaturi scăzute și de ninsori slabe în mai multe regiuni ale țării. Meteorologii anunță că temperaturile minime pot ajunge la -11 grade Celsius pe timpul nopții, în timp ce ziua vom avea până la 7 grade Celsius. 

    Cum va fi vremea luni, 19 decembrie

    Cerul va fi temporar noros mai ales seara şi noaptea, pe arii restrânse, va ninge slab în zona montană, iar în Moldova, nordul Dobrogei şi posibil şi în nord-estul Munteniei, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, ce vor putea favoriza depunerea de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în regiunile estice. Temperaturile maxime, mai scăzute decât în mod normal la această dată în jumătatea de nord a ţării, dar şi în zonele deluroase din rest, vor fi cuprinse între -6 grade în estul Transilvaniei şi 7 grade în vestul Olteniei. Temperaturile minime vor fi mai mici decât mediile multianuale în cea mai mare parte a ţării şi vor avea valori cuprinse, în general, între -11 şi -1 grad. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, izolat, va fi ceaţă asociată cu chiciură.

    Cum va fi vremea marți, 20 decembrie

    În regiunile estice şi sud-estice cerul va fi mai mult noros şi local se vor semnala precipitaţii slabe sub formă de ninsoare la munte şi mai ales lapoviţă şi ninsoare în rest, favorizând formarea de polei. În restul teritoriului cerul va fi variabil, dar noaptea înnorările se vor extinde în tot sudul ţării şi izolat va ninge, în special la deal şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, mai ales ziua, pe crestele montane, în Moldova, Dobrogea şi Bărăgan. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 grade în depresiuni şi în jur de -1 grad pe litoral şi în Dealurile de Vest. Izolat, dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief va fi ceaţă asociată cu chiciură.

    Cum va fi vremea miercuri, 21 decembrie

    Cerul va avea înnorări la munte, unde izolat va ninge slab, dar si în sud-estul teritoriului, însă numai pe litoral vor fi precipitatii mixte slabe, ce vor favoriza depunerile de polei. În rest, înnorările vor fi temporare si, mai ales noaptea, în zonele joase de relief, local se va forma ceată. Vântul va sufla slab si moderat, cu unele intensificări ziua în sud-estul si sud-vestul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 grade in estul Transilvaniei si 4 grade în Dealurile de Vest.


    Te-ar mai putea interesa

    Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma

    Ultimele știri

    Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till Vremea de Florii. Anunțul șefei ANM, Elena Mateescu Ministrul Agriculturii din Ucraina: arestat, eliberat pe cauțiune, încă își exercită atribuțiile de ministru