REGIMUL SPECIAL DE TVA pentru FERMIERI – ÎN VIGOARE. Cum beneficiați de ACEASTĂ FACILITATE FISCALĂ!

Noutăți de la ANAF pentru fermieri! Prin Ordinul nr. 3698/2016, preşedintele ANAF a aprobat modelul şi conţinutul formularului (087) “Notificare privind aplicarea/încetarea aplicării regimului special pentru agricultori”. A fost, de asemenea, modificat formularul “Decizie privind anularea înregistrării în scopuri de TVA, în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art. 310 din Codul fiscal sau a regimului special pentru agricultori!

Formularul de notificare (087) se completează de persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale, cu sediul activităţii economice în România, care realizează activităţi de producţie agricolă sau de servicii agricole şi care nu realizează alte activităţi economice sau realizează şi alte activităţi economice a căror cifră de afaceri anuală este inferioară plafonului de scutire de 220.000 lei (echivalentul pentru 65.000 euro).

Formularul “Notificare privind aplicarea/încetarea aplicării regimului special pentru agricultori (087)” se depune la organul fiscal competent:

a) pentru aplicarea regimului special, de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, între data de 1 şi 10 a fiecărei luni următoare perioadei fiscale aplicate de persoana impozabilă;

b) pentru aplicarea regimului special, de către alte persoane decât cele de mai sus, care optează pentru aplicarea acestui regim;

c) pentru încetarea aplicării regimului special pentru agricultori, de către agricultorii care optează pentru aplicarea regimului normal de taxă.

Atenție! Prin completarea Secţiunii IV “Aplicarea regimului special pentru agricultori”, persoana declară pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile pentru aplicarea regimului special pentru agricultori prevăzute de art. 3151 alin. (1) din Codul fiscal.

Prin Secţiunea V “Încetarea aplicării regimului special pentru agricultori”, agricultorul notifică organul fiscal cu privire la încetarea aplicării regimului special pentru agricultori, în temeiul dispoziţiilor art. 3151 alin. (14) şi (15) din Codul fiscal.

Anularea înregistrării în scopuri de TVA

Prin Ordinul preşedintelului ANAF nr. 3698/2016 a fost modificat formularul “Decizie privind anularea înregistrării în scopuri de TVA, în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art. 310 din Codul fiscal sau a regimului special pentru agricultori prevăzut la art. 3151 din Codul fiscal”, în acest scop fiind modificat OPANAF nr. 631/2016 prin care fusese aprobat respectivul formular.

Formularul se utilizează pentru anularea înregistrării în scopuri de TVA în condiţiile art. 310 alin. (7) din Codul fiscal sau pentru anularea înregistrării în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului special pentru agricultori prevăzut la art. 3151 din Codul fiscal.

Prin Decizie se precizează că la data anulării înregistrării în scopuri de TVA se anulează şi Certificatul de înregistrare în scopuri de TVA. De asemenea, până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost comunicată Decizia, titularul are obligaţia depunerii ultimului decont de TVA (formularul 300), indiferent de perioada fiscală aplicată ca persoană înregistrată în scopuri de TVA.

La data anulării înregistrării în scopuri de TVA se radiază şi înscrierea în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, dacă agricultorul era înscris în acest registru.

Sursa: www. legestart.ro

3 Comentarii la REGIMUL SPECIAL DE TVA pentru FERMIERI – ÎN VIGOARE. Cum beneficiați de ACEASTĂ FACILITATE FISCALĂ!

  1. Cine îmi traduce și mie ce zice Ordinul ăsta? Eu am un PFA și nu sunt plătitor de TVA. Aș vrea să știu dacă la cumpărarea de îngrășăminte, ierbicide, sămânță, etc. mai trebuie să plătesc și TVA-ul?

    • Da, vei plati tva in continuare. Acel formular era pentru inregistrarea societatii (in cazul tau PFA), ca platitoare de tva.

    • Neplatitor de tva cand achizitionezi : samanta,motorina,erbicide etc platesti tva.Cand esti platitor de tva achizitionezi samanta fara tva direct de la furnizor.La celelalte achiti tva-ul si poti sa il deduci dupa…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*