CERCETĂTOR ROMÂN DE TOP – dezvăluiri despre ROȘIILE CU MOȚ!
agrointeligenta.ro -
Dr. ing. Victor Lăcătuș, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați cercetători din agricultura românească, face dezvăluiri ”din interior” despre roșiile cu moț care sunt așteptate să inveze piețele românești în următoarea perioadă. Foarte important, specialistul care este și membru fondator al Cooperativei Agricole ”Legume de Vidra” face observații și o informare specializată cu privire la cât de dăunătoare este pentru sănătatea oamenilor stimularea tomatelor cu produse pe bază de 2,4 D.
Pentru că reprezintă un document extrem de important cu o înaltă valoare adăugată atât pentru fermieri, cât și pentru fiecare român consumator de roșii autohtone, Agrointeligența – www.agrointel.ro a decis să publice INTEGRAL mesajul cercetătorului român. Îi mulțumim specialistului pentru informare!
În lunile iunie şi iulie, pieţele de legume, îndeosebi cele din Capitală, sunt „invadate” de tomate a căror formă este puţin curioasă, ele având un vârf ceva mai pronunţat în partea opusă codiţei, la peduncul. Acest „moţ” sau mucron, apare de regulă atunci când au fost folosiţi regulatori de creştere, produse care se folosesc pentru a reduce procentul de avortare a florilor în condiţii climatice mai puţin favorabile. Datorită lipsei de informaţii, dar în unele cazuri şi cu rea intenţie, aceste tomate au fost prezentate, de mai multe ori, de către unele canale TV de ştiri dar și în literatura de popularizare în domeniu, drept cancerigene. Uneori însă, nu aceste canale sau autori de texte sunt vinovate, ci cei care le servesc informaţiile, de cele mai multe ori, în necunoştinţă de cauză.
Afirmaţia că tomatele cu „moţ” sunt dăunătoare sănătăţii consumatorilor este TOTAL FALSĂ! Şi iată de ce.
În primul rând, aceste tomate provin de la un soi bulgăresc „Precos”, care are uneori tendinţa de a face fructe cu vârful mai mult sau mai puțin proeminent, indiferent dacă au fost sau nu stimulate. Practic, 70-80% din fructe au acest mucron fără a fi stimulate. Este adevărat că în urma stimulării, aproape toate fructele au acest mucron, care poate fi mai proeminent dacă se stimulează în exces. După părerea noastră, acesta este de fapt un defect genetic, fructul neavând o formă comercială atractivă. Dar ceeace ar fi trebuit să fie un dezavantaj comercial, s-a transformat în anii din urmă, într-un avantaj. În acest fel consumatorii diferenţiază tomatele produse în România de cele importate, determinându-i pe cultivatori să-l folosească în continuare.
În al doilea rând, acest hibrid, după cum arată şi denumirea lui, este unul din cei mai timpurii (Precos ≈ precocitate). Sămânţa având şi un preţ mai accesibil, unii cultivatori îl preferă în locul altor hibrizi olandezi sau israelieni, mai „arătoşi” dar mai scumpi, unii dintre aceştia ajungând şi la 0,45 lei o sămânţă, în timp ce, în medie, o sămânţă de Prekos costă doar 0,025 lei, adică de 18 ori mai ieftină!
Un ultim argument, şi poate cel mai important, îl reprezintă gustul acestui hibrid, gust care este pe placul consumatorului român. Este un gust, ia-şi spune eu, balcanic, pentru că el este cerut de regulă de consumatorii din această zonă a lumii. Analizele noastre, efectuate în cadrul laboratorului de Agrochimie-Biochimie-Fiziologie al ICDLF Vidra, au demonstrat fără echivoc, de ce tomatele Precos sunt preferate altor hibrizi. Este vorba în principal de raportul dintre zahăr şi aciditate. În cazul tomatelor, preferinţele românilor se îndreaptă către acele soiuri şi hibrizi a căror fructe au un gust uşor acrişor, gust care este dat de acest raport. În cazul celorlalţi hibrizi, raportul este în favoarea zahărului, consumatorii noştri percepându-le ca fade. Nu mai spun de alte inconveniente ale unor hibrizi, care trebuie să-i mesteci ca lumea, în timp ce tomata soiului Precos, pur şi simplu “se topeşte” în gură.
În aceste condiţii, ne întrebăm dacă nu cumva producătorii noştri autohtoni, care din păcate nici nu sunt prea mulţi, nu au deranjat unele interese ale unor importatori. După aproximaţiile mele, este posibil ca în momentul de faţă, 1/3 din suprafaţa de tomate în solarii să fie ocupată cu Precos, ceea ce pentru importatori nu-i deloc de neglijat.
În altă ordine de idei, în procesul de polenizare şi fecundare are loc o biosinteză accelerată a hormonilor naturali de creştere. La rândul lor, fructele cresc pe baza conţinutului de auxine endogene care sunt sintetizate în zona seminţelor. Auxinele sunt compuşi naturali, fiziologic polivalenţi, care, în doze extrem de reduse, direct sau indirect, pot afecta atât creşterea cât şi dezvoltarea plantelor, formarea organelor vegetative şi generative. Factorii climatici, lumina şi temperatura, influenţează activitatea enzimatică, biosinteza auxinelor. De aceea, în condiţii precare de lumină şi temperatură, specifice culturilor extratimpurii şi timpurii de legume, în sere şi în solarii, este necesară folosirea unor regulatori de creştere cu acţiune pozitivă asupra procesului de „legare” a fructelor. Deasemenea, auxinele controlează şi creşterea fructelor. În lipsa acestora, multe din primele fructe de tomate nu cresc, rămân mici, fiind aşa numitele fructe „meiate”.
Aplicarea unor biostimulatori, de regulă pe bază de 2,4 D (un compus fenoxiclorinat, o auxină sintetică, din clasa regulatorilor de creştere a plantelor), determină formarea unui „mucron” în partea apicală a fructelor, în special la Precos, datorită probabil unui dezechilibru între compuşii auxinici concentraţi în zona apicală şi factorii de mediu (temperatură, lumină, asigurare cu apă şi elemente nutritive etc.). Pentru soiul Precos însă, acest fenomen ia o amploare nedorită, explicată prin faptul că stimulat sau nu, de regulă fructele acestui soi fac acest mucron. Un alt aspect nedorit care apare la aplicarea produselor pe bază de 2,4 D, îl constituie fructele cu goluri, posibil o expresie a modificării raportului dintre substanţele stimulatoare şi cele inhibitoare. Un alt efect negativ îl constituie fructele deformate, a căror număr creşte în cazul stimulării cu produsele menţionate cu deosebire la hibrizii partenocarpici de tomate, datorită aceloraşi cauze.
Deci, deformările respective nu reprezintă o proliferare haotică, necontrolată, de celule, ca urmare a aplicării regulatorilor de fructificare. De fapt, formele respective ale fructelor sunt o rezultantă a efectului de stimulare şi a condiţiilor nefavorabile de mediu. Atunci când temperatura, lumina, apa şi hrana sunt optime, fenomenele sunt mai puţin evidente, sau chiar lipsesc.
Mai menţionez că în condiţii mai mult nefavorabile decât favorabile, nu există cultivator de legume în solarii care să nu folosească stimulenţi de fructificare. Este o măsură tehnologică preventivă care se foloseşte în toată lumea. Excepţie de la această regulă fac doar fermierii care folosesc bondari.
Referindu-ne la produsul 2,4 D, este adevărat că în ţara noastră, este folosit de fapt ca erbicid sub diferite denumiri, în funcţie de producător, comerciant sau compoziţie. În decursul timpului au fost omologate şi avizate o multitudine de produse pe bază de 2,4 D cum ar fi: 2,4 D SARE DIMETILAMINĂ TIP 600, 2,4 D SDMA RV, AGROXONE, BUTOXONE M 40, DICOPUR D, DICOPUR M, DICOTEX 40 LICHID, DMA-ATUL 600 SL, DMA 6, DMA CIG 600 SL, DUPLOSAN KV, ESTERON 60, MATON, OLTEST, SDMA 80 PS, SDMA SUPER, ACEDIN SUPER 40 CS, ARIL SUPER SL, BUCTRIL UNIVERSAL, ICEDIN SUPER RV, OLTIDIN SUPER, OLTISAN M, PREMIANT, RADICAL SUPER 40 CS, RIVAL FORTE 60 PS, etc. Aceste produse conţin fie forma acidă, fie sarea acidului respectiv, fie amestecuri, fie esteri. Cantitatea de produs recomandată variază între 0,6 şi 3,0 l/ha, şi este încadrat la grupa a III-a de toxicitate. Amintim că acest produs, care controlează buruienile dicotiledonate, a fost descoperit în timpul celui de al II-lea război mondial, de o echipă britanică de la renumita Staţiune de Cercetare Experimentală Agricolă Rothamsted, condusă de Judah Hirsch Quastel. Pus în vânzare în anul 1946, a devenit primul erbicid selectiv de succes care distruge buruienile din culturile de grâu, porumb, orez şi alte culturi cerealiere similare. Acest erbicid este al treilea cel mai răspândit din America de Nord şi cel mai folosit în lume în general.
În acelaşi timp, mai există avizat în România şi un stimulator de creştere pentru sfecla de zahăr sub denumirea de ASFAC 4, şi care conţine acid 4-clor-2-sulfonamido-fenoxiacetic 1,4 %. Concentraţia recomandată este de 0,02-0,025 kg s.a./t sămânţă, sau 0,025 kg/ha/tratament în vegetaţie.
Iată cum, conform pricipiului lui Paracelsus că … „totul este otravă şi nimic nu e otravă, depinde doar de cantitate”, 2,4-D aplicat în concentraţie foarte mică, devine biostimulator.
Având în vedere concentraţia extrem de redusă în care se foloseşte pentru îmbunătăţirea ratei de legare a florilor (de regulă 0,01 g/litru) produsul 2,4-D nu reprezintă un pericol pentru consumatori. În urma nenumăratelor teste de toxicitate efectuate, nu s-a constatat, la doze moderate, efecte asupra reproducţiei la şobolani, efecte mutagenice şi carcinogenice. În august 2007, Agenţia de Protecţie a Mediului din Statele Unite (USEPA) a afirmat că datele existente până în prezent nu duc la concluzia unei legături dintre cancerul uman şi expunerea la 2,4 D, reavizând folosirea în continuare a acestuia.
Din diferite motive, care ţin şi de efectele nedorite asupra plantelor (deformarea foliolelor, încreţirea vârfurilor de creştere asemănătoare simtomelor produse de viroze) şi a fructelor, produsul a fost scos din uz în unele ţări şi oficial, ca biostimulator sub formă de 2,4 D şi în România.
Credem că în scurt timp, puţinii cultivatori de tomate de la noi care mai folosesc 2,4-D ca stimulent al fructificării, vor renunţa. Cu atât mai mult cu cât există un produs românesc, Tomatostim, avizat ca stimulator de fructificare şi care nu ridică astfel de probleme. Aş mai aminti aici faptul, extrem de pozitiv, că în serele din România, atâtea câte au mai rămas, nu se mai folosesc stimulenţi chimici pentru fructificare, ci bondari, realizându-se în acest fel o polenizare naturală suplimentară mult mai eficace, mai eficientă şi mai prietenoasă faţă de mediu şi consumatori.
Mai mult decât atât, în curând, vor apare pe piaţă hibrizi concepuţi, aş spune eu special pentru piaţa noastră, a căror fructe sunt „cu moţ”, sau partea apicală este ceva mai proeminentă, fără a fi ovoide.
În fine, închei această succintă prezentare cu încă un adaos. Este vorba de hibridul nostru românesc, de tomate, SIRIANA F1, creaţie a colegului de la SCDL Buzău, dr. C. Vînătoru. Din analizele noastre a reieşit că parametrii biochimici ai acestuia sunt mult mai apropiaţi de domeniile de variaţie pentru tomatele româneşti cultivate în câmp. Şi aşa şi este. Ele au un gust specific românesc şi nu numai, deoarece acest gust pe care noi îl apreciem, este la fel de bine apreciat, cum spuneam în general, în zona balcanică. Aceste calităţi nutriţionale inconfundabile recomandă, fără dubii, promovarea în cultură a materialului biologic autohton. Este mult mai bine adaptat condiţiilor noastre specifice de mediu, dă în general producţii constante, iar forma, culoarea şi mărimea sunt caracteristici tradiţionale. La aceasta mai adăugăm şi preţurile seminţelor, care sunt deasemenea preţuri româneşti, adică mai mici.
