Mihaela Hunca, UniCredit Bank: ”Interesul instituțiilor financiare pentru finanțarea agriculturii a crescut”

Foto: mediafax.ro

Nivelul creditelor acordate de către instituțiile financiare pentru finanțări în agricultură a crescut cu peste 3 miliarde de lei în ultimii cinci ani, a anunțat joi dimineață Mihaela Hunca, expert în agricultură și reprezentantă UniCredit Bank, la Conferința ”Cum salvăm anul agricol 2017: soluții și oportunități”, organizată în colaborare de Mediafax și Agrointeligența – www.agrointel.ro.

Interesul instituțiilor de credit în ceea ce privește finanțarea agriculturii a crescut. Dacă în anul 2012 vorbeam de credite acordate în valoare totală de cca. 10 miliarde de lei, la sfârșitul anului 2016 valoarea acestora a crescut la cca. 13 miliarde de lei”, a declarat reprezentanta Unicredit Bank.

Experta UniCredit a prezentat o serie de date statistice privind agricultura din România în comparație cu restul statelor membre ale Uniunii Europene, mai mult sau mai puțin fericite: dacă țara noastră se află pe primele locuri în privința potențialului agricol și a producției în anumite culturi, fermierii români sunt de 25-26 de ori mai slab dotați decât media fermierilor europeni.

Referitor la dotarea medie a unui agricultor, suntem sub nivelul mediei UE; un fermier UE are în medie între 9.000 și 9.200 de euro imobilizări corporale, în timp ce în România media este de 350 de euro. Este posibil ca cifrele să se fi îmbunătățit datorită investițiilor făcute prin Programul Național de Dezvoltare Rurală în perioada trecută, ceea ce sperăm să se întâmple și în actualul program”, a punctat experta în agricultură în cadrul UniCredit Bank.

În ceea ce privește tema conferinței „Cum salvăm anul agricol 2017” reprezentanta UniCredit a punctat nevoia reabilitării sistemului de irigații.

Schimbările climatice din ultimii ani și frecvența din ce în ce mai accentuată a temperaturilor maxime extreme a determinat apariția zonelor cu risc ridicat de deșertificare; fapt ce ar necesita reabilitarea sistemului de irigații. Aici știm că există bani alocați prin fondurile europene pentru infrastructura secundară de aproximativ 435 de milioane de euro, și bani de la bugetul de stat de aproape un miliard de euro” a adăugat Mihaela Hunca.

Be the first to comment

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*