AURUL ROȘU, cultivat în Caraș-Severin. CULTURA aduce venituri de 22.000 DE EURO LA HECTAR!

Cultură profitabilă înființată de un fermier străin în Berzovia, județul Caraș-Severin. Agricultorul este venit din Belgia și a decis să amelioreze la noi în țară aurul roșu, o plantă de nișă  – șofranul, de la care acum culege venituri de peste 22.000 de euro la hectar. 

Foto: radiotimisoara.ro

Stabilit în România de 13 ani după ce a renunțat la o carieră militară, Vincent de Busson provine dintr-o familie de fermieri belgieni, iar la noi în țară a investit în comerțul vacilor de lapte, în cultivarea legumelor și, din 2013, a înființat și o plantație de șofran. A început cu 200 de metri pătrați și acum are această cultură pe 4.000 de metri pătrați.

Bulbii de șofran i-a adus din Belgia și, spune el, i-a aclimatizat la condițiile de la noi din țară timp de patru ani. Prețul plătit pentru bulbi a fost unul considerabil de 17.000 de euro. Dar nu îi pare rău pentru că acum reușește să vândă șofranul în România, dar și în Belgia, la un preț mediu de 100 de lei gramul. Adică venitul per hectar ar ajunge la peste 22.000 de euro.

Datorită prețului său ridicat, deci implicit și al profitabilității, șofranul este denumit și ”aurul roșu”.

Motivul principal pentru care am ales cultura de șofran este pentru că am căutat o cultură cu valoare de profit mare. Un al motiv pentru care am ales cultura de șofran este costul de transport relativ mic față de valoarea mărfii”, a declarat Vincent de Busson pentru Digi24.

Foto: Captură Digi24

Cantitatea de șofran recoltată este destul de mică în raport cu suprafața cultivată – aproximativ 1 kg la 4.000 de metri pătrați într-un an bun. Și nivelul de muncă este unul ridicat: pentru 40 de grame de șofran trebuie recoltate între 6.000 și 8.000 de flori.

Noi ieșim cu o anumite calități de șofran; în funcție de categoria de calitate și de cantitate, se stabilește un preț en-gros. Prețul variază de la 30 de euro/gram de șofran uscat la cea mai bună calitate, la 5-6 euro pe gram”, explică fermierul de origine belgiană.

Șofranul nu se tratează chimic, iar toate intervențiile asupra cultura trebuie executate manual, conform Radio Timișoara. Belgianul a avut nevoie de patru ani pentru a aclimatiza bulbii de șofran în România.

Șofranul se comercializează în stare uscată

Vincent de Busson spune că piața oferă oportunități pentru cultivatorii de șofran, mai ales că planta este cunoscută pentru efectele sale terapeutice în diferite probleme de sănătate, așa cum sunt multe boli digestive.

Eu am mai mult succes cu clientul direct, care încearcă șofranul medicinal pentru minim 21 de zile/maxim trei luni, iar 80% dintre ei revin pentru că vor să continue tratamentul”, a precizat De Busson.

Fermierul stabilit în Caraș-Severin vinde cea mai mare parte a producției în Belgia, însă de curând a început să vândă condimentul și în România, prețul maxim fiind de 110 lei pe gram.

Citiți și:

Cum se cultivă șofranul: O tânără din Arad învață să facă profit cu cel mai scump condiment din lume

LISTA plantelor medicinale pentru care se pot încasa subvenții de la APIA

CULTURĂ mai valoroasă DECÂT AURUL: se cultivă în România și PRIMEȘTE SUBVENȚIE DE LA APIA!

3 Comentarii la AURUL ROȘU, cultivat în Caraș-Severin. CULTURA aduce venituri de 22.000 DE EURO LA HECTAR!

  1. Din cate stiu, sofranul de cea mai buna calitate (cel Iranian) se vinde la un pret maxim de 5 euro/gram. Pretul de 100 de ron/gram, asa cum spuneti dumneavoastra, cu siguranta nu poate fi pentru un gram nici pe departe. Nu cred in fiabilitatea acestei afaceri in Romania, in conditile in care sofranul din tarile arabe se produce destul de ieftin si este de cea mai buna calitate.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO