CERTIFICATUL HALAL – ”biletul” fermierilor români PENTRU EXPORT

Foto: www.zf.ro

Pe o piață tot mai concurențială pentru vânzarea cărnii de vită sau ovine, orice avantaj în plus îi ajută pe fermieri să obțină un preț mai bun sau să se asigură că au intrare pe unele piețe pentru export. Un astfel de ”as” din mâneca crescătorilor de animale este obținerea unui certificat Halal care le asigură recunoașterea și desfacerea produselor din carne pe piețele arabe. Animalele astfel sacrificate nu sunt asomate inițial, așa cum prevăd regulamentele europene, ci li se taie direct jugulara, abatoarele certificate Halal beneficiind de o derogare de la UE pentru această practică!

Certificarea Halal este folosită și în România, iar carnea care provine din astfel de abatoare este destinată în general țărilor arabe cu care țara noastră are încheiate acorduri de recunoaștere a certificatului.

Agrointeligența -www.agrointel.ro a vorbit cu unul dintre cei mai mari producători de carne Halal, administratorul firmei S.C. Prodincom S.A., Ionel Ruxandari , din localitatea Ilifești județul Suceava, care comercializează această carne în cantități mari peste hotare.

Administratorul firmei ne-a explicat care sunt procedurile ce trebuie urmate pentru a produce carne după standardele Halal. Ionel Ruxandari subliniază că un principiu de bază este acela că animalul nu este asomat înainte de a fi omorât, el trebuie imobilizat în boxa de sacrificare iar înainte de a-l tăia, măcelarul spune o rugăciune. ”Cu ajutorul unor cuțite speciale se taie doar jugulara fără să îi fie atinsă măduva spinării, pentru că se spune că în acest fel animalul nu suferă așa cum o face prin sacrificarea convențională”, a explicat Ionel Ruxandari.

Certificatul Halal mărește ”orizonturile” pieții de desfacere

Certificatul Halal aduce cu el și o serie de avantaje pentru fermierii care îl obțin: de la o piață de desfacere mai mare până la un preț mai bun pentru produsele din carne.

”Printre avantajele pe care le aduce acest certificat se numără și piața de desfacere sau posibilitatea pe care o oferă această carne să fie vândută. Există și o oarecare diferență între prețuri, undeva la 5-10 eurocenți pentru serviciile Halal. Nu este mult, dar clar că au un avantaj în plus pentru că poți vinde pe piețele arabe unde cei care nu dețin certificatul nu au acces. Firma noastră lucrează cu mai multe state printre care Kuweit, Suedia, Franța, Anglia și, pe plan intern, vindem foarte puțin, în București”, a mai precizat fermierul.

În 2017, cererea foarte mare a venit pentru carnea de oaie halal

Firma sa se ocupă cu vânzarea cărnii de bovine și de ovine și deține circa 400 de capete de bovine, metiși, pe care le întreține cu furajele pe care le produce în ferma vegetală de 300 de hectare.

Dar și cumpărăm pentru a acoperi cererea pieței. Spre exemplu, anul acesta estimez că vom avea 2.000 de capete de bovine vândute și undeva la 10.000-15.000 de capete de ovine. Oile ovinele au fost introduse de 1 an la sacrificat și administratorul ne-a comunicat că anul acesta cererea a fost mai mare pentru carnea de ovine”, a mai punctat Ionel Ruxandari.  

Pentru standardele Halal nu trebuie folosite recipiente speciale pentru conservare, singura cerință pe care o au cumpărătorii este să nu se amestece carnea Halal cu cea de la animalele sacrificate convențional.

Tăierea și tranșarea se face diferențiat fie înainte se sacrifică animalele Halal și după cele după metoda consacrată, fie invers. Costurile suplimentare pe care le implică deținerea unui certificat Halal sunt legate de angajarea unui personal specializat spre exemplu măcelarul care a fost instruit temeinic înainte pentru a respecta procedura întocmai.

Carnea Halal, mai sănătoasă decât cea convențională

Tehnica Halal cuprinde eliminarea în proporție cât mai mare – de 80-90% a sângelui. Prin această metodă, după sacrificare, animalul se poate zbate și, în felul acesta, inima îi pulsează sângele spre creier și sângele se elimină. Făcând o comparație, dacă animalul ar fi împușcat, cantitatea de sânge eliminată ar fi mai mică și de aceea se practică tăierea jugularei. ”Pentru tăiatul Halal există o anumită procedură, sunt anumiți oameni instruiți în țara lor de origine și vin și fac tăierile personal în abatoarele noastre, costurile nu sunt suportate de abator. Comisiile arabe, chiar dacă avem la facultatea de Medicină Veterinară o secție de specializare pe Halal, nu acceptă decât oamenii instruiți la ei”, a completat dr. Mary-Eugenia Pană, președinte al Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România – ACEBOP România.

Toată carnea tăiată Halal se etichetează ca atare, iar pentru a o produce cu această procedură de tăiere fără asomare se eliberează o  derogare de la Comisia Europeană pentru toate statele membre care practică tăierea Halal.

”Certificatul pentru o astfel de sacrificare este unul comunitar, nu este un certificat național. Nu orice abator poate beneficia de recunoașterea Halal, ci doar cele agreate de comisiile arabe care vin, verifică sistemele și posibilitatea ca un abator să facă această tăiere sub supravegherea strictă a personalului lor, deci numai partea de tăiere în rest animalele intră pe flux în abator normal. Păsările sunt deplumate, eviscerate, spălate, controlate pentru salmonella deci nu există un risc pentru consumator”, a mai spus Dr. Mary-Eugenia Pană.

Halal înseamnă în limba arabă „permis”. Astfel, mâncarea halal este cea permisă de religia islamică. Carnea de porc, de exemplu este un aliment nepermis nu este inclusă în procesarea de tip halal, potrivit www.super-hrana.ro.

Be the first to comment

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*