DOVLECI URIAȘI cultivați de UN FERMIER BISTRIȚEAN: Ajung la 60 de kilograme și SE CULTIVĂ EXTREM DE UȘOR!

Cultura dovlecilor uriași poate reprezenta o afacere profitabilă în agricultură. O dovedește tânărul Norbert Debreczenyi care, împreună cu familia sa, a început acum doi ani cu o suprafață de numai 500 de metri pătrați pe care a pus dovleac Atlantic Giant, varietatea care a dat cel mai mare bostan din lume, performanță înscrisă în Cartea Recordurilor de un fermier american.

Mica plantație este localizată în localitatea Miceștii de Câmpie, sat Fântânița, județul Bistrița-Năsăud, iar în acest an, producția de dovleci a fost una peste așteptări, iar ”uriașii” au ajuns să fie de 10 ori mai mari decât bostanii obișnuiți, atingându-se greutăți de 60 de kilograme pentru un singur dovleac.

În cazul dovlecilor uriași, perioada de vegetație de circa 125 zile. Aceștia au culoarea gri-gălbui iar miezul lor este galben. Atlantic Giant se recoltează, de regulă, toamna târziu. De precizat că acești dovleci nu sunt pentru plăcinte, ci se folosesc în furajarea animalelor

Dovlecii cultivați de Norbert Debreczenyi au nevoie de transport ”special”

”Noi am cumpărat sămânța de dovleac cu un an în urmă de la cineva din județul Sibiu. Acesta a cultivat și el acum 2 ani și mi-a spus că sămânța este adusă din altă țară. Dovlecii sunt destinați pentru furajare, nu merg deloc pentru alimentația umană pentru că nu sunt așa de dulci. Deocamdată am vrea să stagnăm cu suprafața, eu am pus mai mult pentru animale, după aceea am încercat să văd dacă cumpără cineva. Acest tip de dovleac noi îl adăugăm în rația porcilor pe care îi creștem, dar bostanii aceștia sunt mâncați și de vaci, după spusele unui vecin care a cumpărat sămânță de la mine”, ne-a împărtășit fermierul.

Norbert Debreczenyi a dezvăluit în exclusivitate pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro tehnologia pe care a aplicat-o la cultura de dovleac. ”Noi nu facem nimic special, arăm, discuim și semănăm, nu facem nimic în plus. Noi nu aplicăm îngrășăminte pentru că deocamdată nu am avut timp. Plantăm dovlecii la final de aprilie imediat cum trece înghețul și îi recoltăm în septembrie și în octombrie, în funcție de condițiile meteo. Ne dăm seama că un dovleac este bun de recoltat în momentul în care acesta are coaja portocalie”, a povestit cultivatorul.

Producția îl mulțumește întru totul pe pasionatul de agricultură iar anul acesta spune că a recoltat 80 de dovleci, fiecare cu o greutate cuprinsă între 40 și 60 de kilograme. ”Producția pe care am obținut-o a fost pe suprafața de 500-600 de metri pătrați și am avut peste 80 de dovleci din aceștia mari. Acum depinde, au fost și de 40 de kilograme până în 60 de kilograme. Majoritatea sunt peste 40-45 de kilograme. Cel mai mare dovleac pe care am reușit să-l obținem anul acesta a cântărit 60 de kilograme” , ne-a mai spus Norbert Debreczenyi.

Dovlecii uriași încep să prindă teren printre culturile de nișă din România

Producțiile obținute sunt motivante și determină din ce în ce mai mulți agricultori să testeze cultura dovlecilor uriași. ”Noi vindem doar semințele: pentru 60 de semințe cerem 20 de lei. Am avut cerere până acum din mai multe județe, cum ar fi: Arad, Maramureș, Mureș, Cluj, Constanța, București, Iași, Botoșani, Bacău. Am avut și cereri mai mari pentru sămânța de dovleac, cineva a cumpărat sămânță anul acesta de 230 de lei, anul trecut am avut cerere de la fermieri care vroiau să pună pe un hectar, un hectar și jumătate, doar că atunci nu aveam suficientă sămânță”, a declarat Norbert Debreczenyi.

Limitarea agricultorului apare o dată cu imposibilitatea irigării suprafeței utile. ”Din păcate, noi nu avem posibilitatea de a iriga cultura, acesta fiind singurul neajuns de care nu poate beneficia cultura. În rest, nu am avut absolut nici o problemă cu dăunători sau boli în cultură până acum. Dacă apar exemplare mai mici este pentru că ori au o problemă, ori pentru că nu ajung la maturitate deplină sau nu mai au timp să crească. Cultura, dacă ar fi irigată, ar trece lejer de 60 de kilograme pe dovleac. Spre exemplu, arăta cineva din Sibiu care folosește sămânță din aceeași sursă că a avut un dovleac de 105 kilograme”, ne-a vorbit tânărul antreprenor despre potențialul de producție pe care îl au dovlecii pe care îi cultivă și el.

În final, tânărul ne-a împărtășit atracția pe care o are pentru mediul rural, acesta fiind factorul determinant care l-a convins să înființeze o plantație de dovleci. ”Agricultura este doar o pasiune, eu am crescut și la țară mă simt bine”, a conchis tânărul.

Recordul mondial pentru un dovleac a fost atins cu greutatea de 767 kg și este deținut în momentul de față de americani.

4 Comentarii la DOVLECI URIAȘI cultivați de UN FERMIER BISTRIȚEAN: Ajung la 60 de kilograme și SE CULTIVĂ EXTREM DE UȘOR!

  1. O metoda buna prin care putem diversifica alimentatia animalelor. Astfel si acestea primesc suficiente vitamine pentru a creste sanatos! Pacat ca nu pot fi inclusi si in dieta oamenilor, dar sa speram ca stiinta evolueaza si ne vom bucura si noi de stfel de mega dovleci!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*