Prognoze meteoŞtiri agricole

FOTO. PLOAIA ÎNGHEȚATĂ – Fenomenul PERICULOS care a cuprins MAI MULTE JUDEȚE!

VEZI GALERIA | 9 POZE

Ploaia înghețată, fenomenul periculos care a cuprins mai multe județe din sudul țării. ”Freezing rain” pune în pericol culturi agricole vulnerabile în această perioadă, precum pomii fructiferi sau vița de vie. Temperaturile foarte scăzute pot pune probleme și culturilor de cereale păioase.

Pe grupul de Facebook Furtuni România, membri din mai multe județe – Brăila, Ilfov, Ialomița sau Giurgiu au postat imagini surprinse astăzi cu ploaia înghețată.

Fotografiile din galeria foto au fost realizate de Ionuț Tudose, Gabriel Iancu, Bogdan Petre, Marian Popescu.

Pomii fructiferi, în pericol din cauza ploii înghețate

În cazul pomilor fructiferi, cele mai afectate sunt speciile termofile cais, piersic, nectarin, migdal ținând cont că între timp aceste specii pe fondul temperaturilor ridicate, dar și a datei calendaristice au pornit în vegetație și se află în fenofaza de dezmugurit sau chiar de buton floral, rezistența la îngheț fiind destul de limitată în acest moment.

Cât de afectate vor fi aceste specii depinde foarte mult intensitatea, durata și numărul de zile în care se vor înregistra temperaturi negative, care scad sub – 4 grade. Mihail Coman, directorul Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti – Mărăcineni, Argeş Dacă spune că pericolul apare odată cu scăderea temperaturilor la -2, -4 grade.

”Deocamdată, după ce această iarnă, nu putem vorbi despre pierderi. De exemplu, în Argeș nu avem cais, dar acolo unde există, în alte zone din țară, aceștia sunt, în fază de boboc. Mă refer la zona Tulcea. Această specie – care deja este pornită – este cea mai afectată, dar doar în cazul unor temperaturi negative. În Argeș nu există livezi de caiși. Dacă vin temperaturi mai scăzute de -2, -4 grade, vor fi afectați dacă sunt în floare sau în boboc. Cel mai bine este să așteptăm să vedem exact temperaturile și vom face analize în laborator pentru a trage concluziile”, a spus Mihail Coman pentru www.dcnews.ro.

Acesta a completat că arbuștii fructiferi – cum ar fi coacăzul negru – pot fi în vulnerabili, la temperaturi negative, dar totuși sunt rezistenți. ”Din datele noastre, caisul este la stadiul de buton roz în zona Dobrogea. Până în prezent, a fost o iarnă normală și nu ne așteptăm la pierderi”, a mai declarat directorul Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti – Mărăcineni, Argeş.

De precizat că ploaia înghețată este un fenomen meteorologic rar, în care picăturile de ploaie suprarăcite îngheață instantaneu la atingerea solului sau obiectelor cu temperaturi negative de la sol.

La ora publicării acestui articol, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), sunt în vigoare două mesaje de avertizare, dintre care unul de Cod Galben pentru precipitații în general moderate cantitativ, polei, intensificări ale vântului, răcire accentuată.

Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, mai susținute în est și sud-est, cu viteze de 55…65 km/h, precum și la munte, unde rafalele vor depăși 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea. Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă”, se arată în codul Galben valabil astăzi până la ora 23.00.

La nivel local, pentru arii mai restrânse, au fost emise și Coduri Portocalii, majoritatea pentru polei.

Temporar vor fi precipitații, mai ales sub formă lapoviță și ninsoare, în extindere treptată dinspre sud-vest. În jumătatea de sud a țării și la munte acestea vor fi în general moderate cantitativ. Se va semnala polei sau ghețus, în special în sudul teritoriului, iar vântul va avea unele intensificări. Vremea se va menține deosebit de rece, mai ales în regiunile extracarpatice”, se arată într-un mesaj ANM valabil pentru toate județele țării începând de mâine dimineață.

Scrie un comentariu