• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii – victimele RĂZBOIULUI POLITIC? ACEBOP: ”Este inadmisibil să se joace PING-PONG ÎNTRE INSTITUȚII”

    agrointeligenta.ro -

    Fermierii din România iau atitudine după ce nu o lege, ci două acte normative pe care le așteptau sunt blocate în hățișurile legislative și, aparent, în mijlocul unui război politic. În acest moment, membrii ACEBOP (Asociația Crescătorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România) consideră că ”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, împreună cu clasa politică, transformă o necesitate națională într-un joc politic”, se arată într-un comunicat ca reacție la trimiterea către Curtea Constituțională a inițiativelor pentru subvenționarea zootehniei.

    ”Dacă în presă a fost menționată doar sesizarea Curții Constituționale pentru legea reproducției la porc, informăm că și legea reproducției la pasăre a luat același drum. Atragem atenția, așa cum am făcut-o în ultima perioadă, asupra faptului că România a ajuns o piață de consum a produselor din Uniunea Europeană – produse care s-a demonstrat că au dublu standard – recunoscut și investigat de instituțiile europene responsabile. Este inadmisibil să se joace ping-pong între instituții, cu o lege care ar trebui să sprijine fermierii români!”, arată, în numele membrilor ACEBOP, președintele organizației, dr. Mary Pană.

    ”Constatăm cu surprindere faptul că instituția prezidențială îngreunează demararea unui proiect care face bine României. În 30 de ani de la Revoluție, zootehnia românească aproape că nu există în Europa. Suntem incapabili să ne producem mâncarea de care avem nevoie! Importăm aprox. 70% din alimentele pe care le consumăm, iar sectorul cărnii de porc este la pământ! Astăzi, fermierul nostru cumpără purcelul la aprox. 70 de euro din alte state membre, în timp ce prețul de producție în România este de aprox. 40 de euro/cap. Diferența de cost este suportată de consumator! Construirea fermelor de reproducție este aproape nefinanțabilă de către băncile comerciale din România, din cauza istoricului zootehniei naționale, marcat de numeroase falimente în industria alimentară autohtonă – tocmai din lipsa celei mai importante verigi, reproducția”, mai arată organizația de fermieri prin vocea președintelui său.

    ACEBOP menționează în finalul comunicării că programe similare de dezvoltare a agriculturii au fost derulate în alte state membre, în ultimii 20 de ani. ”Majoritatea asociațiilor din zootehnia românească de profil au avut un punct de vedere vizavi de legile de interes național pentru porc și pasăre și îl susțin în continuare”, se încheie comunicatul ACEBOP.

    Citiți și:

    LEGE DIN AGRICULTURĂ, sesizată la CCR de președintele Klaus Iohannis: ESTE NECONSTITUȚIONALĂ!

    MINISTRUL PETRE DAEA, reacție-fulger după DECIZIA DE LA COTROCENI!


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till