• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prime de menținere a exploatației pentru micii fermieri până în 40 de ani

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    România propune soluții pentru stabilizarea fermierilor tineri în zona rurală! În acest sens, țara noastră va solicita Comisiei Europene instituirea unor prime de menţinere şi dezvoltare a micilor exploataţii deţinute de persoane până în 40 ani, întrucât această categorie de fermieri nu este eligibilă în cadrul măsurilor de instalare a tinerilor fermieri (M 6.1 PNDR), a susținut, luni, 10 septembrie, la Brăila, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Alexandru Potor.

    „În regiunea de dezvoltare Sud-Est doar 17.830 dintre fermieri au vârsta până în 40 ani. În viitor solicităm Comisiei Europene instituirea unor prime de menținere și dezvoltare a micilor exploatații deținute de persoane până în 40 ani. În acest moment, această categorie de fermieri nu este eligibilă în cadrul măsurilor de instalare a tinerilor fermieri (M 6.1 PNDR) și consider că acesta este un motiv de discriminare și descurajare tocmai a celor care au început cu greu și au luptat pentru a-și menține viabile exploatațiile chiar dacă nu au dimensiunile foarte mari. Abordarea LEADER și utilizarea grupului de acțiune locală reprezintă o soluție foarte bună pentru o distribuție teritorială echilibrată a fondurilor de dezvoltare dedicate în mod special tinerilor și fermelor mici și mijlocii”, a declarat secretarul de stat Alexandru Potor, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.

    Directorul general adjunct al AFIR, Daniel-Eugeniu Crunţeanu, prezent și el la evenimentul de la Brăila, a declarat că impactul fondurilor europene în dezvoltarea durabilă a mediului rural este evident.

    „Prin contractarea proiectelor, sunt în curs de realizare peste 470 de kilometri de drumuri comunale, peste 220 de kilometri de rețele de canalizare și de alimentare cu apă, precum și 21 de grădinițe și 4 creșe și unități after school. Avem în acest moment câteva linii de finanțare pe care fermierii sau producătorii agricoli le pot încă accesa. Mă refer la submăsura 4.1 care oferă sprijin substanțial pentru exploatațiile agricole atât pentru cele vegetale, cât și pentru fermele de familie, submăsura 6.3 dedicată fermelor mici, dar și submăsura 4.2 – procesarea produselor agricole’’, a spus Daniel-Eugeniu Crunțeanu.

    Nevoia reînnoirii generațiilor implicate în agricultură și a transferului echitabil al activității agricole au fost dezbătute cu ocazia celei de-a treia Conferințe Regionale dedicată dezbaterii subiectelor privind implementarea eficientă a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, desfășurată la Brăila în data de 10 septembrie 2018.

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Producția de grâu durum scade, iar diferențele de calitate pot influența prețurile Meteorologii anunță îngheț, dar și temperaturi de până la 21 de grade. Prognoza pe două săptămâni România câștigă teren în fața Rusiei și Ucrainei pe piața egipteană dar o eventuală pace la Abu-Dabi ar putea scădea prețul cerealelor Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări!