• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierul Adrian Ieudean a investit în vaca de carne Angus și în sturioni

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Adrian Ieudean, fermier din Sighetu Marmației, județul Maramureș, este unul dintre oamenii din agricultură de la care ai ce învăța, declară europarlamentarul Daniel Buda care a vizitat ferma de vaci Angus și ferma de sturioni a celui care a investit după ce s-a întors din străinătate.

    ”Le-aș recomanda tuturor celor care vor să înceapă o afacere în agricultură să aibă o discuție cu domnia sa. Ar fi important pentru statul român să identifice cel puțin 3-4 persoane care s-au întors din străinătate în fiecare județ, la fel de încăpățânate și să își pună armatele de funcționari măcar pentru o lună în slujba unor astfel de oameni trimiși parcă de Dumnezeu să dea mâncare la alții. Să îi ajute nu să îi încurce. Sunt “mană cerească“ pentru orice zonă din România. Experiența lor, tenacitatea, răbdarea, capacitatea de a înțelege că pentru a câștiga trebuie să și pierzi nu trebuie risipite ci, dimpotrivă, ajutate să producă plus valoare în societate. Iar România are nevoie de astfel de repere!”, a scris pe pagina sa de Facebook Daniel Buda, referindu-se la Adrian Ieudean.

    Cu o școală a vieții începută de la 16 ani în rigorile și canoanele nemțești, când și Germania era altfel nu cea de astăzi, odată întors acasă, Adrian Ieudean a început ceva ce avea să devină o afacere de pe urma căreia sute de oameni au o pâine de pus pe masă. ”De la un atelier mic de mobilă astăzi, peste 150 de persoane “cioplesc” banalele dar indispensabilele scaune și mese pe care de multe ori nici nu le bagi în seamă când le folosești. Taina creșterii acestei afaceri este asigurarea desfacerii în propriile magazine. De aici până la ferma de Angus și cea de sturioni a fost doar un pas.”, a vorbit Daniel Buda despre investițiile făcute la Sighetu Marmației.

    Ferma de vaci Angus deținută de Adrian Ieudean are în prezent 150 de capete și cu o genetică de excepție. ”Animalele semisălbatice, cum spun unii, vin la tine la fel cum îți vine câinele când te întorci acasă. Iar asta este posibil deoarece “stau aici și 2-3 ore și vorbesc cu ele“, arată Daniel Buda.

    Din păcate, problemele nu au ocolit dezvoltarea afacerii lui Ieudean. Au fost dificultăți legate de intabularea terenurilor până la banalul aviz de la Electrica, obținut după trei ani. ”De la reclamațiile vecinilor invidioși pe capra din curtea alăturată, până la amendarea de către unele instituții pe motiv că așa au făcut și alții și să nu spună că prieteni fiind, ar fi favorizat. Dacă te uiți în lumea de astăzi îți dai seama că buna credință pălește în fața birocrației cu fața hidoasă și distrugătoare. Fondurile europene sunt și ele o Fata Morgana. Sute de mii euro investiți în proiecte și studii de toate felurile, se regăsesc în maculatura prăfuită de vreme aruncată întru-un colț de birou. Bună de dat doar la topit, că la rând nu a ajuns niciodată cu toți experții angajați pe bani grei”, mai evidențiază europarlamentarul care a vizitat afacerea agricolă a lui Adrian Ieudean.

    Doar încăpățânarea de a reuși îl determină pe Adrian Ieudean să meargă mai departe: “Sigur, merg mai departe dar nu știu cât am să mai pot. Acum 5 ani alergam 10 km pe zi iar acum alerg doar 5 km pe zi. Și la mine “trece în fiecare zi câte o zi!”.

    Te-ar mai putea interesa

    Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total

    Ultimele știri

    Adio subvenții APIA mai mari? Eurodeputat român: ”Ursula și-a bătut joc din nou de fermierii români” Raportul USDA pe noiembrie nu modifică recoltele României, dar schimbă jocul pe piețele de cereale. Unde pot câștiga fermierii români? Avans APIA 2026. Plata medie pe fermă a ajuns la 1.705 euro, numărul fermierilor la plată s-a dublat Platforma Hambar a atras o investiție de 250.000 de euro de la Vest Ventures Senatorul Sebastian Cernic îi cere ministrului Agriculturii să prezinte sumele solicitate la Finanțe pentru fermieri!