• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CIOBAN ROMÂN, MORT ÎN ITALIA!

    agrointeligenta.ro -

    Un cioban român a fost găsit mort în Italia, arată presa din Peninsulă, de la care informația a ajuns și în țara noastră. Se pare că bărbatul care îngrijea oile se afla cu animalele la păscut când a căzut într-o prăpastie, iar accidentul i-a fost fatal.

    Mihai Vasile avea 44 de ani și lucra ca păstor în Santa Lucia del Mela, din provincia Messina. El și-a găsit tragicul sfârșit ieri, în jurul orei locale 17.00, când mergea cu o turmă pe o cărare, a anunțat rotalianul.com.

    Omul se pare că s-a apropiat prea mult de marginea unei prăpastii, s-a dezechilibrat și a căzut de la o înălțime de circa 30 de metri. Bărbatul a suferit fracturi craniene grave, care i-au provocat moartea.

    Un prieten de-al românului a sesizat dispariția acestuia. Căutătorii au fost îndrumați spre locul în care se găsea cadavrul românului de câinele acestuia.

    Pompierii din Milazzo au fost chemați pentru a scoate trupul neînsuflețit al românului din respectiva râpă.


    Te-ar mai putea interesa

    Raport USDA – iulie 2025: prețul grâului după noile estimări la recoltele din Ucraina și Rusia ANAF vinde la licitație ferma Elenei Udrea de 40 de hectare. Prețul de pornire pentru terenurile de la Nana Valentin Jecu, cultivator de usturoi, după tăierea subvenției: Vom ajunge de unde am plecat, să mâncăm usturoi chinezesc!

    Ultimele știri

    O lege nouă pentru emiterea titlurilor de proprietate a fost publicată în Monitorul Oficial Motorină subvenționată cu 50% pentru fermierii care irigă! Anunțul făcut de ministrul Florin Barbu Flori și arbuști care au nevoie de tăieri după înflorire