• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ALERTĂ METEO EMISĂ ASTĂZI! JUDEȚELE UNDE CANTITĂȚILE DE APĂ VOR DEPĂȘI 40 LITRI/MP!

    agrointeligenta.ro -

    Alertă de vreme severă emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Specialiștii avertizează că în intervalul 11 aprilie, ora 15.00 – 15 aprilie, ora 10.00. Fenomenele vizate sunt ploi moderate cantitativ, manifestări de instabilitate atmosferică.

    În intervalul menționat va ploua temporar în toate regiunile și vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice, mai însemnate cantitativ în sud-vestul, sudul și sud-estul țării. La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, în special în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură.

    Cantitățile de apă vor depăși local – în perioade scurte de timp sau prin acumulare în intervale de 24 de ore – 15…20 l/mp, iar izolat, mai ales în Oltenia, Muntenia și zonele montane aferente, 30…40 l/mp.

    Potrivit prognozelor de specialitate, ploile din ultima perioadă nu au reușit încă să combată seceta deja instalată la începutul primăverii. Astfel, conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm în cultura grâului de toamnă, se va încadra în limite scăzute (secetă pedologică moderată) și deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică și extremă) în Dobrogea, Moldova, Banat și Crișana, pe suprafețe agricole extinse din Transilvania și Muntenia, izolat în sudul Olteniei. Rezerva de umiditate va prezenta valori satisfăcătoare și apropiate de optim, în Maramureș, cea mai mare parte a Olteniei, local în vestul, nordul, centrul și sudul Munteniei, nordul, centrul și izolat în sud-vestul Transilvaniei.

    Condiţiile agrometeorologice vor favoriza desfăşurarea normală a proceselor biologice de creştere şi dezvoltare ale culturilor de câmp şi pomi-viticole pe majoritatea suprafeţelor de cultură, iar în zonele depresionare ritmurile vegetative ale plantelor vor fi uşor mai lente.

    În condiţiile agrometeorologice menţionate, lucrările specifice campaniei agricole de primăvară (pregătirea patului germinativ, semănatul culturilor de primăvară, tratamente în vii şi livezi, fertilizări, erbicidări, etc.) se vor efectua în general normal, exceptând zilele cu precipitații.

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    VIN ZILE DE FOC! ANUNȚUL ANM pentru LUNILE IULIE ȘI AUGUST! Zăpadă în Polonia, în România îngheț, brumă și vânt puternic! Grindină adunată cu lopata în mai multe localități din România!

    Ultimele știri

    Tânăr fermier nevoit să-și abandoneze afacerea în agricultură după ce culturile i-au fost distruse de secetă! Au început noi controale în teren! Amenzi de până la 20.000 de lei pentru fermieri! Ministerul de Interne: Atacurile urșilor și lupilor vor fi considerate situație specială de urgență!

    Căutare în articole