• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AgroReclamații. ”Aplicația GeoFoto nu funcționează”. Șeful APIA: Azi facem ședință cu echipa de la tehnic!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Aplicația GeoFoto APIA destinată încărcării fotografiilor din parcele funcționează, dă asigurări directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea după ce mai mulți fermieri ne-au sesizat că întâmpină dificultăți în transmiterea imaginilor necesare pentru eligibilitatea schemei PD-28. Deja mai mulți fermieri solicită o prelungire a termenului de 5 iunie, ultima zi în care se mai pot transmite către APIA imaginile din parcelele declarate la ecoschema PD-28.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO a expus situația direct directorului general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, care ne-a informat că în cursul zilei de astăzi, joi – 28 mai, va avea loc o ședință cu echipa tehnică pentru a identifica posibilele erori.

    Adrian Pintea a explicat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că aplicația GeoFoto APIA funcționează la parametri normali iar astăzi va avea loc o ședință cu echipa tehnică a agenției pentru a identifica dacă există totuși posibile erori. O problemă a fost sesizată de către fermierii care au accesat ecoschema PD-28 – Menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile și care trebuie să încarce fotografii cu terenurile lăsate pârloagă pentru îndeplinirea procentului  de zone neproductive.

    Pașii pentru utilizarea aplicației AICI.

    Citiți și: Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie

    Aplicația Geofoto APIA

    Fermierii ne-au sesizat că există probleme la aplicația GeoFoto APIA

    Fermierii ne-au sesizat că întâmpină probleme cu încărcarea fotografiilor pentru ecoschema PD-28. Dacă unii fermieri ne-au transmis că aplicația ”nu merge deocamdată”, alții au spus că aceasta ”merge foarte greu” sau imaginile se văd ”foarte prost”

    ”Eu nu reușesc să adaug noi sarcini. Am realizat pașii, dar nu se salvează”, a sesizat alt fermier.

    Un alt fermier lansează o altă ipoteză legată de GeoFoto: ”Nu merge deoarece cei care o administrează au uitat să o deblocheze, doar când ai sarcini date de ei poți efectua poze care să se salveze”.

    Sunt și fermieri însă care spun că au reușit să își îndeplinească sarcinile prin aplicație, dar cu asistența funcționarilor APIA. ”Am rezolvat după ce am dat mail la [email protected]”, a menționat un fermier.

    Citiți și: APIA a început eliberarea adeverințelor pentru crescătorii de animale care vor subvențiile în avans

    Adrian Pintea, APIA: Aplicația funcționează

    Șeful APIA, Adrian Pintea, a declarat astăzi, joi – 28 mai pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că în cursul zilei va avea loc o ședință cu echipa de IT care se ocupă de partea tehnică a softurilor și aplicațiilor pentru subvenții.

    ”Aplicația funcționează, nu există motive de neîndeplinire. Doar că atunci când faci foto trebuie să aștepți un minut înainte să realizezi poza, pentru a fi identificat de către satelit. Dar astăzi vom avea o ședință cu echipa de la tehnic să ne pună la curent cu ceea ce este la zi și vom remedia dacă sunt sesizate probleme”, a spus Adrian Pintea.

    Fermierii se tem că în cazul subvenției pentru pârloagă vor rata termenul limită de 5 iunie pentru încărcarea fotografiilor și cer prelungirea acestui termen. ”Ar trebui prelungit termenul pentru fotografii”, a sugerat un fermier pe pagina se socializare a Agrointeligența-AGROINTEL.RO. 

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” Subvenții tăiate de la 130 la 90 euro/ha. România pierde o parte din banii UE pentru agricultură? Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu!

    Ultimele știri

    Florin Stănică, președintele ASAS, distins cu premiul internațional ”ICA Excellence Award 2026” la categoria ”Excelență în Networking” Avans APIA 2026. Calendarul plăților pentru prima tranșă din subvenții APIA a început plata avansului din subvenții. Primii 103.755 de fermieri care au intrat la plată! Programul Guvernului Niculescu cu Florin Barbu la Agricultură: irigații, procesare, acces la piață și subvenții la timp Șoareci și șobolani în cotețul de găini. Riscuri, combatere