• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Comisia Europeană cere controale în toate fermele care au luat o subvenție mare pentru tomate

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Se anunță controale drastice pentru fermierii români! După ce presa a dezvăluit că au existat nereguli la plata Sprijinului Cuplat Vegetal (SCV)  pentru producția de tomate destinate procesării, situație semnalată și de Agrointeligența-AGROINTEL.RO, autoritățile europene se sesizează. De precizat că subvenție pentru tomatele din câmp este una dintre cele mai atractive, sprijinul achitat pentru Campania APIA 2018 fiind de 1.715 euro/ha, bani la care se adaugă și schemele de bază.

    Citiți și: Lista cu toate subvențiile APIA la plată pe hectar și pe cap de animal

    Frauda uriașă cu falsele culturi de roșii, în care au fost implicate cinci firme deținute de mai mulți cetățeni italieni, a fost sesizată și de Agrointeligența-AGROINTEL.RO încă din luna aprilie.  Eurodeputatul român, Daniel Buda, a transmis Comisiei Europene situația fermierilor români și a primit soluția de la Comisarul european pe agricultură, Phil Hogan.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris despre acest subiect aici: FRAUDĂ URIAȘĂ! FALSE CULTURI DE ROȘII, SUBVENȚIONATE DE APIA CU APROAPE UN MILION DE EURO!

    ”În urma unei investigații jurnalistice, a fost semnalat un caz de fraudă legată de subvențiile pentru culturile de roșii din sudul României. Cinci firme deținute de mai mulți italieni din Sicilia au arendat terenuri în Oltenia, declarând ulterior la Agenția pentru Plăți în Agricultură (APIA) că le cultivă cu tomate. În total, s-au plătit 850.000 de euro subvenții pentru culturi de roșii care nu au existat niciodată în realitate.  Autoritățile statului nu au depistat frauda, astfel încât plățile către restul fermierilor români care au cultivat roșii în 2017 au scăzut radical. La plata sprijinului cuplat, banii alocați se împart pe suprafața cultivată”,  se arată în solicitarea eurodeputatului Daniel Buda către Comisia Europeană, remisă și pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO. 

    Aceasta arată că având în vedere că au fost luate în calcul și 537 de hectare de pârloagă, de pe raza a patru localități din Mehedinți, subvenția pentru roșii a scăzut la sub 1.500 euro/hectar în Campania APIA 2017. ”În timp ce fermele cu capital românesc care produc tomate sunt în prag de faliment din cauza scăderii producției pe fondul intemperiilor și al exporturilor masive, dar și pe fondul altor factori limitativi de dezvoltare, cinci firme deținute de italieni care nu au produs roșii s-au bucurat de sprijinul financiar cuvenit adevăraților cultivatori de roșii. Care sunt recomandările Comisiei pentru autoritățile române în vederea asigurării alocării subvențiilor doar către acei fermieri care într-adevăr cultivă terenurile?”, a mai subliniat Buda. 

    Comisia avertizează că autoritățile române trebuie să efectueze controale

    În cadrul gestiunii partajate a Fondului european de garantare agricolă (FEGA), autoritățile naționale trebuie să instituie un sistem de administrare și control pentru a se asigura că plățile aferente politicii agricole comune (PAC), inclusiv sprijinul cuplat facultativ, sunt acordate corect, a avertizat Comisarul European pe agricultură, Phil Hogan în răspunsul acordat lui Daniel Buda.

    ”Autoritățile române au decis să acorde sprijin cuplat facultativ (SCF) pentru producția de tomate destinate procesării. Având în vedere dificultățile cu care se confruntă acest tip de activitate agricolă, autoritățile române au definit condiții de eligibilitate care prevăd, printre altele, că beneficiarul trebuie să arate că utilizează semințe certificate și că obține un randament anual minim de 15 tone/ha de tomate comercializate către unitățile de procesare industrială înregistrate în țară”, a arătat Hogan. 

    Aceasta a subliniat că autoritățile române ar trebui să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate pentru măsura de sprijin cuplat facultativ în cauză, prin controale administrative ale tuturor beneficiarilor și prin controale la fața locului bazate pe un eșantion de control.

    În cazul în care constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite, iar plățile aferente sunt prin urmare neeligibile, autoritățile române ar trebui să asigure recuperarea corespunzătoare a respectivelor plăți necuvenite.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Exclusiv: Exportul de ovine din România a fist blocat! Decizia, luată de un oficial din Spania, țară care va prelua contractele oierilor români Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Cod galben de instabilitate atmosferică. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe județe

    Ultimele știri

    Vijelii, ploi torențiale și grindină în zone agricole importante. Avertizări ANM valabile astăzi! Mirajul Chinei pe piața laptelui: 14 fabrici autorizate, niciun contract. Modelul Bulgariei, replicat în România? Negocieri de la zero pentru Ministerul Agriculturii. Adrian Veștea – desemnat să formeze noul guvern! Șeful ANSVSA: Am transmis Comisiei Europene argumentele tehnice pentru deblocarea exporturilor de ovine! Oierii din ROMOVIS cer demisia conducerii ANSVSA și intervenția premierului Bolojan și a președintelui Dan pentru deblocarea exporturilor de ovine