• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MICUL FERMIER ROMÂN – ”O SPECIE PE CALE DE DISPARIȚIE”!

    agrointeligenta.ro -

    Dispare micul fermier român! Este avertismentul unui oficial al statului care a prezentat o situație din care reiese că gospodăriile cu una, două sau trei vaci sunt tot mai puţine. Informația a fost publicată de jurnaliștii de la Bună Ziua Brașov care îi citează pe reprezentanţii Direcţiei Agricole Braşov

    Micii fermieri din judeţul Braşov tind a deveni o „specie pe cale de dispariţie”, micile exploataţii cu una, două sau trei vaci fiind tot mai puţine. Această tendinţă a fost anunţată ieri, de directorul executiv adjunct al Direcţiei Agricole Braşov, Gyero – Popa Mihail, în timpul şedinţei Colegiului Prefectural Braşov. „În ultimii ani, la nivelul judeţului Braşov se observă o diminuare a numărului de bovine. Au cam dispărut micii fermieri, care aveau unul, două sau trei animale. Practic, în câţiva ani am putea asista la dispariţia micilor exploataţii”, a precizat reprezentantul Direcţiei Agricole Braşov. Pe de altă parte, el a afirmat că în judeţ a crescut numărul marilor ferme şi implicit productivitatea, unde, anul trecut a fost a fost depăşită cantitatea de 4.000 de litri de lapte / vacă/an.

    Mai puţini porci în anul 2019

    Directorul adjunct executiv al Direcţiei Agricole Braşov a mai spus că anul trecut a fost înregistrată şi o diminuare semnificativă a numărului de porci. „În anul 2018, în Braşov erau 130.000 porci, iar anul trecut numărul acestora a scăzut la 50.000. Explicaţia este că la ferma de la Şercaia, cea mai mare din judeţ, s-au lichidat toate efectivele, unitatea intrând într-un proces de retehnologizare şi repopulare”, a afirmat Gyero Popa Mihail.

    Braşovul are o treime din numărul de păsări al României

    Pe de altă parte, reprezentantul Direcţiei Agricole Braşov a afirmat că judeţul nostru stă foarte bine în ceea ce priveşte numărul de păsări. „În anul 2019, în judeţul nostru erau 3,3 milioane de exemplare pentru producţia de ouă, carne sau pentru reproducere. Practic, fermele din judeţul Braşov asigură o treime din producţia naţională”, a declarat Gyero Popa.


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi

    Ultimele știri

    Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till Vremea de Florii. Anunțul șefei ANM, Elena Mateescu Ministrul Agriculturii din Ucraina: arestat, eliberat pe cauțiune, încă își exercită atribuțiile de ministru