• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Gheorghe Căunei, specialistul care poate aduce ploaia: ”Am crescut precipitațiile în Dobrogea de la 0,1 l/mp până la 10 l/mp!”

    Ramona Dascălu -

    O secetă cruntă a pus stăpânire în această primăvară pe câmpurile din România, iar soluția salvatoare depinde de câteva aeronave cu ajutorul cărora s-ar putea produce ploaie artificială în Muntenia și Moldova, regiuni în care precipitațiile se lasă așteptate de luni bune. Singurul impediment care stă în calea achiziționării acestor aeronave specializate cu care ar putea fi pusă în practică această tehnologie de creștere a precipitațiilor este reprezentat de lipsa fondurilor, ne-a spus Gheorghe Căunei Florescu, directorul Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor.

    În anul 2019, am reușit să aprobăm necesitatea și oportunitatea unui studiu de fezabilitate pentru înființarea acestor unități de creștere a precipitațiilor. În lege, este prevăzut a se înființa în centrul zonal Muntenia o unitate și în centrul zonal Moldova o altă unitate. Noi, în momentul de față lucrăm la un studiu de fezabilitate și au fost planificate a fi achiziționate trei aeronave în anul 2020, dar vedeți prin ce trece acum România. Noi am făcut demersuri pentru identificarea sumelor necesare în vederea achiziționării acestor aeronave și să trecem mai departe la înființarea acestor unități și la partea practică de creștere a precipitațiilor. În concluzie, noi în momentul de față dacă am avea aeronave am putea să facem această creștere de precipitații. Deci, această activitate este posibilă și mai presus de toate, România are toate autorizațiile pentru a face aceste intervenții cu aviația în nori”, a declarat Gheorghe Căunei Florescu, directorul Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. 

    Țara noastră ar trebui să aibă, în anii următori, opt aeronave de acest fel. Pentru anul în curs nu există însă nicio speranță ca ploaia artificială să fie produsă întrucât nu se întrevede posibilitatea achiziționării niciunei aeronave.

    În Legea 173 din 2008 este prevăzut a se achiziționa la unitatea Muntenia 4-5 aeronave, iar la Moldova 2-3, deci opt aeronave sunt prevăzute a fi achiziționate pe viitor. Noi am făcut demersuri și la Uninea Europeană, suntem practic în căutare de fonduri. Așteptăm să vedem ce se întâmplă pe mai departe. Ministerul Agriculturii dacă ar avea ne-ar da fondurile necesare. Domnul ministru al Agriculturii dorește acest lucru, dar să vedem cum și în ce fel. Am vorbit despre acest lucru și cu secretarii de stat care coordonează activitatea, problema este gestionată, e foarte bine înțeleasă și încercăm să rezolvăm problema, deși nu este deloc una ușor de rezolvat, de azi pe mâine, pentru că este un proiect strategic, măcar pentru anii viitorii să reușim să rezolvăm. Tot ce putem să facem în cazul în care mai obținem ceva fonduri este să mai facem pe Dobrogea o creștere de precipitații, sub formă de parte practică în proiect”, a spus directorul Gheorghe Căunei.

    România a reușit deja să pună în practică această tehnologie de producere a ploii artificiale în zona Dobrogei, dar cu ajutorul a două avioane grecești: ”În anul 2018, referitor la partea de creștere a precipitațiilor am făcut un studiu de laborator care e prevăzut în lege și după aceea în ultima parte a anului 2019 am făcut practic, cu două avioane am crescut precipitațiile în Dobrogea de la 0,1 litri pe metru pătrat până la 10 litri pe metru pătrat, cu șapte intervenții. Noi am făcut în colaborare cu Grecia aceste intervenții, sunt aeronave specializate, nu orice aeronavă face această dare în nori, trebuie un avion cu două motoare puternice și cu anumite caracteristici și cu anumite cerințe (…). Grecii fac această activitate de 30 de ani, și în Spania, și în America Latină, în Israel se face. Bulgarii nu au nici ei în momentul de față, dar la fel ca și noi își doresc să implementeze această tehnologie cu aviația. Noi le-am luat-o înainte pentru că deja am făcut aplicația practică, ei nu au făcut încă”.

     

     


    Te-ar mai putea interesa

    MADR a făcut plata. De mâine se achită fermierilor subvenția de 200 euro pe hectar MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată Rabla pentru Tractoare bate pasul pe loc. Ce șanse mai sunt să se dea finanțările anul acesta

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!