• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lovit de pestă de două ori! Crescătorul care în mai puțin de o lună a pierdut toți porcii din două ferme

    Ramona Dascălu -

    Lovit de pesta porcină africană de două ori! Un crescător de porci din judeţul Buzău a pierdut două ferme de suine, cu peste 8.000 de capete, în mai puţin de o lună. La mijlocul lunii septembrie şi-a găsit primele animale moarte, la ferma din localitatea Zărnești, iar în urma analizelor s-a constatat că porcii erau infestați cu virusul pestei porcine. La nici o lună de zile, scenariul se repetă, de această dată la ferma pe care crescătorul o deține în localitatea Amaru, unde are 6.500 de porci.

    Buzoianul avea două exploataţii comerciale în localităţile Zărneşti şi Amaru. În prima fermă creştea porcii mari pentru comercializare, iar cea de la Amaru erau animalele de reproducţie şi tineretul.

    Drama crescătorului a început la mijlocul lunii septembrie când şi-a găsit primele animale moarte. În urma analizelor, a reieșit că porcii erau infestați cu virusul pestei porcine și s-a luat decizia uciderii a tuturor celor peste 1700 de capete.

    În urmă cu o zi, virusul a fost depistat şi în cea de a doua fermă, de la Amaru, unde pierderea financiară este şi mai mare dat fiind faptul că este vorba despre peste 6.500 de animale. Primele semne de boală au apărut în urmă cu câteva zile când, la fel, au fost găsite mai multe animale moarte și din nou s0a luat decizia sacrificării tuturor porcilor din fermă.

    „Virusul a fost depistat la o fermă de reproducţie din comuna Amaru care are acelaşi administrator cu ferma de la Zărneşti unde avem deja înregistrat un focar unde au fost afectate 1751 de capete. În momentul sosirii echipajului, la Amaru am găsit deja 35 de porci morţi, urmând ca restul animalelor din fermă, respectiv 6.551 , să fie uciși de DSV Buzău”, a declarat  Iulian Moca, purtător de cuvânt al DSV Buzău, pentru pentru sansanews.ro.

    În prezent, pesta porcină africană evoluează la nivelul județului Buzău în patru localităţi, respectiv Calvini, Zărneşti, Glodeanu Sărat şi Amaru, cu un număr de șapte focare, dintre care cinci în exploataţii nonprofesinale și două în exploataţii comerciale, şi 64 cazuri la mistreţi, pe 18 fonduri de vânătoare.


    Te-ar mai putea interesa

    Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire

    Ultimele știri

    ADAMA – alertă la culturile de cereale păioase: boli detectate de stațiile meteo, tratament urgent Hibridul de porumb Jumbo 48 de la Rodbun, potrivit pentru siloz și boabe Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție