• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sprijinul pentru crescătorii de animale care scade la 1.000 lei/cap de animal!

    Angelica Lefter -

    Sprijin diminuat pentru crescătorii de animale. Secretarul de stat Aurel Simion a anunțat joi, 26 noiembrie, în cadrul evenimentului de lansare a Programului ”Porc născut și crescut în România”, susținut de Kaufland, că fermierii primesc în cadrul ajutorului de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița 1.000 de lei pe cap de animal.

    ”MADR derulează următoarele programe pentru susținerea și dezvoltarea sectorului de creștere a porcului:  Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița pentru perioada 2020-2022 precum și a unor măsuri de aplicare a acesteia. E vorba de un ajutor de minimis de 1200 de lei pe scroafă cu condiția comercializării a minim 4 purcei. Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru anul 2020 este de 1000 de lei pe cap. Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducții, că aici suntem noi deficitari foarte tare. Schema de ajutor de stat, deci sunt bani naționali. Programul urmărește îmbunătățirea nivelului de performanță și sustenabilitate a fermelor de producție sau de creștere ori de îngrășare a suinelor. Programul este în curs de derulare. Valoarea totală a ajutorului de stat reprezintă echivalentul în lei a sumei de 359,1 milioane de euro și se asigură de la bugetul de stat prin Ministerul Agriculturii. Valoarea unui loc de cazare este de maxim 4.575 de euro/loc, asta înseamnă pentru unitățile noi pe care le vom face. Am și întrebat în dimineața aceasta cum au ajuns la această valoare, există un calcul, dar oricum este recomandarea Comisiei, inclusiv suma, deci 4575 de euro pe un loc și valoarea unui loc de cazare pentru fermele de producție aflate în conservare și care se pot popula este de maxim 2.126 de euro/loc”, a adus clarificări oficialul MADR.

    Fermierii crescători de suine autohtone din rasele Bazna și Mangalița pot depune la Direcțiile Agricole Județene (DAJ) cererile de înscriere, de plată și documentele justificative în programul de susținere a crescătorilor de porci de reproducție. Hotărârea se află în vigoare din 11 mai, iar termenul-limită final pentru depunerea documentelor menționate este 10 decembrie.  Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României, în perioada 2020-2022.

    Despre acest subiect citiți pe larg aici: Se depun cererile pentru subvenția de 1.200 lei/cap animal, plătită pe an! Termen: 10 decembrie!

    Acesta a mai completat, că un alt program derulat prin APIA, bunăstarea animalelor la porcine și păsări, conform regulamentului 1.305/2013, angajamentele voluntare în favoarea bunăstării porcinelor se încheie pe o perioadă de 1 an. ”Fermierii care se angajează pe baze voluntare să adopte standarde de bunăstare, care depășesc standardele obligatorii relevante vor fi sprijiniți în cadrul acestei măsuri prin acordarea unor plăți care să acopere costurile suplimentare suportate și pierderile de venit generate de implementarea acestor angajamente. Rata de sprijin pe cap de porc gras este de 33,83 euro/UVM la densitatea de 10%, adică 10,74 euro/cap sau o la densitate de 15%, 123,98 de euro/cap. Rata de sprijin pe cap de animale, scroafe și scrofițe este de 205,94 euro/UVM la o densitate de 10%, adică 102,97 euro/cap și mai avem la o densitate de 15% alocați 131,25 euro/cap la scroafe și scrofițe”, a mai punctat Simion.

    O veste bună pentru fermieri transmisă de aceasta a fost că MADR va păstra aceste scheme și pe perioada de tranziție 2021-2022. ”Vom păstra aceste scheme, mai ales schema de reproducție și de bunăstare. Cum v-am spus, am notificat la Comisie și schema de calitate ”porc crescut în bunăstare”, vom notifica și pentru pasăre, în așa fel încât calitatea cărnii de porc românesc să fie mult mai bună și mai atrăgătoare pentru consumatorul român”, a conchis oficialul MADR.


    Te-ar mai putea interesa

    MADR lansează programul „Un tractor pe fermă” pentru fermierii până în 400 de hectare Bursa cerealelor. Creșteri de preț la grâu, porumb și rapiță Subvenții APIA: Terenurile tăiate de la plata pe suprafață începând cu acest an

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte