• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vasile Pop, crescător ovine: ”Cu 2.000 de oi se poate trăi decent. Subvențiile sunt suficiente”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    De câte animale au nevoie oierii să aibă un trai decent doar din creșterea acestora! Un cunoscut oier spune că pentru o stână sunt suficiente 2.000 de capete astfel încât o familie de ciobani să se descurce decent din exploatarea acestora dar și din subvențiile aferente pe cap de animal.

    Crescătorul Vasile Pop, fermier din Seini – Maramureș și reprezentant al Asociației Pro Ovis Maramureș, spune că fermierii care se ocupă de creșterea ovinelor sunt mulțumiți de activitatea pe care o desfășoară, inclusiv de profit, dar face un apel către autorități să ”îi lase să muncească”, făcând referire cel mai probabil la repetatele atacurile ale ministrului agriculturii, Adrian Oros, la oieri, care au fost numiți ”vânători de subvenții” și acuzați că au falsificat certificatele de origine.

    ”Avem 500 de fermieri care sunt înscriși la noi în asociație, fac parte din 6 județe cu un total de peste 150.000 de oi care toate sunt înscrise în Controlul Oficial la Registrul Genealogic ”Dacia”. Colaborăm foarte bine, este mult de muncă, și probleme din teren. Cel mai bine este spun că trebuie să fim lăsați să muncim adică nu trebuie să fim acuzați că toți suntem hoți și facem numai rău. Trebuie să vedem și exemple care fac și lucruri bune în țara asta”, a spus crescătorul în cadrul unui reportaj difuzat în cadrul emisiunii ”Ferma” de pe TVR 2.

    Efectivul necesar pentru un trai decent din creșterea oilor

    Vasile Pop, care împarte pasiunea pentru ovine cu fratele său, Daniel Pop – președinte al Asociației Pro Ovis Maramureș, spune că o familie poate trăi decent cu 2.000 de capete de ovine, care să fie și purtătoare de subvenții.

    ”Suntem cam a șasea generație care avem oi și vrem să ducem treaba asta mai departe. Chiar vreau să transmitem mai departe și băiatul meu care mă gândesc că o să urmeze același lucru și chiar sunt foarte fericit că îi plac și lui animalele. Și astăzi din subvențiile care sunt la animale și la terenuri este ok, sunt suficiente. Am putea trăi astăzi foarte bine, noi ca și familie cu cele 2.000 de capete. Deci cu 2.000 de oi se poate trăi decent”, a spus Vasile Pop din Seini, județul Maramureș.

    Referindu-se la rasa ”vedetă” pe care fermierii din asociație o preferă, acesta spune că Țurcana cu varietatea Brează este aleasă de foarte mulți oieri.

    ”Din punct de vedere, ca și bani, Breaza este superioară, toată lumea o vrea. La noi în fermă vrem să păstrăm rasa ca atare de aceea ce este Breaza ținem cu Brează, Băle cu Băle, etc. Dar Breaza este o oaie frumoasă și în al doilea rând este și productivă. Coloritul acestei rase de oi mi se pare greu de obținut și cu cât este mai greu de obținut cu atâta este mai mare provocarea pentru mine”, a mai spus Vasile Pop.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO a publicat în premieră un calcul privind subvenția minimă pe care o pot primi oierii pe stână, raportată la cuantumurile anului 2019. Despre acest subiect am scris aici: Ce subvenție maximă pe stână au încasat ciobanii în Campania de plăți APIA 2019!

    Te-ar mai putea interesa

    Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Avans APIA 2026. Calendarul plăților pentru prima tranșă din subvenții Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată

    Ultimele știri

    Șeful ANSVSA a recepționat primele doze de vaccin pentru oi și capre: ”Va ajunge în județele critice” Virusul Shamonda a trecut de la bovine la oameni și s-a înregistrat oficial primul deces Fermierii din R. Moldova cer prelungirea licențierii pentru cerealele din Ucraina: ”Ne așteaptă catastrofa” UNCST-BOVICOOP – un nou Consiliu de Conducere. Fermierul Fănică Lefter a fost ales președinte ANSVSA a anunțat că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns în România