• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvențiile APIA aflate în curs de plată în Săptămâna Mare

    Roxana Dobre -

    Săptămâna Mare este o perioadă în care funcționarii APIA au program normal de lucru până în Vinerea Mare, iar cum campania de plăți mai are circa 2 luni până să fie încheiată oficial pe data de 30 iunie. autorizările dosarelor pentru plată sunt în toi. Odată cu deblocarea sumelor pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT), vegetal și zootehnie, lista plăților ajunge aproape completă, excepție făcând schemele privind Sprijinul Cuplat Vegetal (SCV), care urmează să intre la plată după 15 mai.

    Plăți APIA în curs din bugetul european pentru sectorul vegetal

    Fermierii au primit în mare parte sumele pentru plățile ”de bază” pe hectar care au intrat și la plata avansului începând cu 16 octombrie 2020. Aceste scheme se achită din bugetul UE și ajung la fermierii români prin APIA care achită inițial sumele din bugetul de stat și ulterior trimite deconturile pentru primirea banilor. Schemele care sunt achitate de APIA sunt:

    Plăți APIA în curs din bugetul european pentru sectorul zootehnie

    Crescătorii de animale primesc din bugetul european Sprijinul Cuplat Zootehnic pentru care se acordă anual o plată pe cap de animal pentru sectoarele de creștere a vacilor din rasele de carne și lapte, ovine/caprine, bivolițe și viermi de mătase. Cuantumurile pentru anul 2020 sunt:

    Plăți APIA din bugetul de stat pentru sectorul vegetal

    Din bugetul de stat fermierii primesc Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT) deblocate de luni, 22 aprilie, când s-au început plățile. Pentru sectorul vegetal fermerii primesc în prezent următoarele sume:

    Tot aici trebuie menționată și plata pentru Ajutorul de stat pentru motorină, pentru care APIA a început plățile pe 12 aprilie pentru cantitățile utilizate în perioadele 01.07-30.09.2020 (trimestrul III/2020) și în perioadele 01.10-31.12.2020 (trimestrul IV/2020), în conformitate cu prevederile HG nr. 1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

    Suma totală care urmează a fi plătită este de 303.088.906 lei, după cum urmează:
    – pentru trimestrul III – 197.992.715 lei, pentru un număr de 17.249 beneficiari;
    – pentru trimestrul IV – 105.096.191 lei, pentru un număr de 13.644 beneficiari.

    Plăți APIA în curs din bugetul de stat pentru sectorul zootehnie

    Pentru sectorul zootehnic APIA a demarat de luni, 19 aprilie, plățile pe cap de animal achitate din Bugetul Național. Pentru ovine/caprine crescătorii primesc 2,2553 euro/cap de ovină-caprină. În cazul vacilor, se achită o sumă de 1 euro pentru vacile de carne și circa 2 lei pentru tona de lapte. Aceste cuantumuri urmează să fie completate cu restul sumelor alocate pentru plățile ANTZ 7 și ANTZ 8 care vor fi plătite sub formă de Ajutor COVID astfel încât să fie eliminați de la plată fermierii care beneficiază de data istorică nu mai dețin animale în exploatații.

    Proiectul privind completarea sumelor a fost deja lansat în dezbatere publică, miercuri 22 aprilie. Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris în premieră despre acest subiect aici: Ajutor COVID bovine 2021: condiții, documente, sume și plăți

    Plăți APIA din bugetul european ce vin ca sume-bonus pe hectar

    La plată în acest moment se află și plățile compensatorii pentru fermierii care au măsuri de agro-mediu, ecologic sau zone defavorizate. Sumele pentru anul 2020 sunt:

    Măsura 10 – Agro-mediu şi climă

    -varianta 2.1 – lucrări manuale pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe – 100 euro/ ha/an;

    -varianta 2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe – 21 euro/ha/an.

    Măsura 11 – Agricultură ecologică (M.11) (cf. Art. 29 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 cu modificările ulterioare)

    Submăsura 11.1 – Sprijin pentru conversia la practicile și metodele de agricultură ecologică:
    Pachetul 1 – Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) – 293 euro/ha/an;
    Pachetul 2 – Legume aflate în conversia la agricultura ecologică – 500 euro/ha/an;
    Pachetul 3 – Livezi aflate în conversia la agricultura ecologică – 620 euro/ha/an;
    Pachetul 4 – Vii aflate în conversia la agricultura ecologică – 530 euro /ha/an;
    Pachetul 5 – Plante medicinale şi aromatice aflate în conversia la agricultura ecologică – 365 euro/ha/an;
    Pachetul 6 – Pajiști permanente aflate în conversia la agricultura ecologică:
    – varianta 6.1 – pajişti permanente aflate în conversia la agricultura ecologică – aplicabilă la nivel național pe suprafețe fără angajament M.10 – 143 euro/ha/, varianta 6.2 – pajişti permanente aflate în conversia la agricultura ecologică – aplicabilă în zonele eligibile M.10 și numai împreună cu un angajament M.10 – 39 euro/ha/an.

    Submăsura 11.2 – Sprijin pentru menţinerea practicilor și metodelor de agricultură ecologică:

    Pachetul 1 – Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) certificate în agricultură ecologică – 218 euro /ha/an;
    Pachetul 2 – Legume certificate în agricultură ecologică – 431 euro/ha/an;
    Pachetul 3 – Livezi certificate în agricultură ecologică – 442 euro /ha/an;
    Pachetul 4 – Vii certificate în agricultură ecologică – 479 euro /ha/an;
    Pachetul 5 – Plante medicinale şi aromatice certificate în agricultură ecologică – 350 euro/ha/an;
    Pachetul 6 – Pajiști permanente certificate în agricultură ecologică:
    varianta 6.1 – pajişti permanente certificate în agricultura ecologică – aplicabilă la nivel național pe suprafețe fără angajament M.10 – 129 euro/ha/an
    varianta 6.2 – pajişti permanente certificate în agricultura ecologică – aplicabilă în zonele eligibile M.10 și numai împreună cu un angajament M.10 – 73 euro/ha/an.

    Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice (M.13) (cf. Art 31, 32 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 cu modificările ulterioare)

    Submăsura 13.1 – Plăţi compensatorii în zona montană – 97 euro/ha;
    Submăsura 13.2 – Plăţi compensatorii pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative – 62 euro/ha;
    Submăsura 13.3 – Plăţi compensatorii pentru zone care se confruntă cu constrângeri specifice – 75 euro/ha.


    Te-ar mai putea interesa

    Rabla pentru Tractoare bate pasul pe loc. Ce șanse mai sunt să se dea finanțările anul acesta Subvenții APIA 2024. Fermierii care au intrat până astăzi la plata celei de-a doua tranșe Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!