• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFIR – anunț făcut astăzi pentru fermierii care au proiecte pe fonduri europene!

    Roxana Dobre -

    Anunțul urgent al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pentru beneficiarii care au accesat bani europeni și au în derulare un contract încheiat cu agenția. Instituția precizează că bugetele indicative ale proiectelor publice trebuie actualizate ca urmare a creșterii prețurilor la materialele de construcție.

    AFIR anunță printr-un comunicat remis luni, 11 octombrie, către Agrointeligența-AGROINTEL.RO că beneficiarii publici ai Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) trebuie să actualizeze bugetul indicativ aferent contractelor de finanțare, în conformitate cu prevederile OUG 15/ 2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare cu impact asupra contractelor de achiziție publică de lucrări prin ajustarea prețului raportat la creșterea prețului materialelor de construcții.

    ”Astfel, actualizarea se realizează de către beneficiarii publici care au contracte de finanțare încheiate cu AFIR pentru proiectele de investiții finanțate din fonduri publice, aflate în derulare și care se încadrează în prevederile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr.15/ 2021. Pentru acești beneficiari prețul contractelor de achiziție publică aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordonanței, se ajustează, în condițiile descrise în ordonanță, prin actualizarea prețurilor aferente materialelor, prin aplicarea unui coeficient de ajustare, pentru a ține seama de orice creștere sau diminuare a costului materialelor pe baza căruia s-a fundamentat prețul contractelor”, precizează agenția.

    Ajustarea prețurilor se realizează la fiecare solicitare de plată

    Conform sursei citate, ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică se realizează la fiecare solicitare de plată, pe întreaga perioadă de derulare a contractului, exclusiv pentru restul rămas de executat la data intrării în vigoare a ordonanței, până la finalizarea şi recepționarea lucrărilor aferente obiectivelor sau proiectelor de investiții, potrivit prevederilor legale în vigoare la data efectuării recepției, pe baza situațiilor de lucrări însușite de executant, diriginte de șantier şi autoritatea sau entitatea contractantă, ca urmare a unei solicitări justificate din partea contractantului. Cheltuielile cu materialele pentru lucrările executate până la data intrării în vigoare a ordonanței și nesolicitate la plată, nu se ajustează.

    Diferența de cost trebuie acoperită de fermier 

    ”Costurile suplimentare generate de ajustarea prețurilor nu fac obiectul finanțării din fondurile eligibile FEADR, ci se suportă din fondurile proprii ale beneficiarilor și vor fi evidențiate pe neeligibil, pe linia bugetară actualizări din bugetul indicativ. Precizăm că valoarea totală eligibilă a proiectului care face obiectul finanțării nerambursabile rămâne neschimbată”, mai anunță AFIR.

    Autoritățile publice, beneficiari ai PNDR 2020, care se încadrează în prevederile ordonanței au posibilitatea să solicite Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (CRFIR) de care aparțin modificarea contractului de finanțare, respectiv a Anexei 3 – Buget indicativ, doar pentru linia bugetară actualizări.


    Te-ar mai putea interesa

    Seceta bagă combina în lanurile de porumb. Fermierii recoltează mai devreme în acest an România a scos ”artileria grea” în lupta cu seceta. Județele unde ploaia va fi produsă artificial Tuta absoluta la tomate. Prevenire, combatere

    Ultimele știri

    Universitatea de Științele Vieții din Timișoara deschide al doilea magazin Akademika Market Premierul Ciolacu: România nu e în pericol în ceea ce priveşte securitatea alimentară. Investițiile în irigații vor continua Condiția ca fermierii afectați de secetă să nu piardă subvenția de 500 euro/hectar