• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cine va reuși să îi salveze pe fermieri de ”taxa pe stâlp”?

    agrointeligenta.ro -

    Controversatul impozit pe construcții speciale ar putea deveni doar un vis urât pentru fermieri. Mai mulți politicieni, de la miniștri la parlamentari, au declarat că vor lua măsurile necesare pentru ca agricultura să nu fie afectată de această nouă taxă.

    Ministrul Daniel Constantin a anunțat încă din ianuarie că secretarul de stat Daniel Botănoiu are discuții avansate cu Ministerul Finanțelor, pentru a găsi o formulă ca ”taxa pe stâlp” să nu mai fie impusă fermierilor. Mai mult, Constantin a anunțat că fostul ministru Daniel Chițoiu se arătase în favoarea unei astfel de decizii, însă este foarte posibil ca discuțiile să fi fost temporar împotmolite de ruperea USL, scandal ce a lăsat Ministerul Finanțelor oarecum descoperit, adică fără un ministru care să își asume decizia cu prioritate.

    Săptămâna aceasta, în Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților, parlamentarii au avut o consultare cu asociațiile de fermieri și au dat asigurări că acționa pentru ca taxa impusă să nu lovească și agricultorii care dețin hambare, silozuri, garduri sau hale pentru utilaje.

    Totuși, prima care se pare că va acționa concret înspre stoparea impozitului este deputatul PDL Andreea Paul. Aceasta a anunțat că va depune o propunere de lege care să elimine taxa pe construcții speciale.

    ”România este o țară cu un venit pe locuitor la jumătatea mediei europene, în care sunt necesare investiții masive în toată infrastructura, iar construcțiile speciale fac parte din echipamentul productiv: agricultura. energie, petrol si gaze, minerit sau telecomunicatii. Prin urmare, impozitul pe construcțiile speciale reprezintă, de fapt, un impozit pe investiții. În aceste condiții, impozitul pe construcții speciale introdus de Guvern de la 1 ianuarie 2014 prin OUG 102/2013 poate fi catalogat drept una dintre măsurile cu puternic impact negativ adoptate de la începerea crizei. Duce la somaj și la cresterea tuturor prețurilor. Este inacceptabilă introducerea taxei pe construcții speciale cu atât mai mult cu cât nu a fost realizat niciun studiu de impact, nu a fost consultat mediul de afaceri și nu a existat o fundamentare minimă pentru a stabili baza de impozitare. Normele de aplicare nu sunt finalizate nici măcar la finele lunii februarie 2014”, a anunțat Andreea Paul pe pagina sa de Facebook.

    Doar timpul va arăta cine va fi, cu adevărat, cel care va pune capăt acestui coșmar – cel al încă unui impozit pe umerii fermierilor din România. Oricine va fi politicianul care va avea succes în demersul său, este vital ca el să acționeze cât mai repede, înainte ca agricultorii să ajungă la faliment din cauza unei noi taxe.


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma

    Ultimele știri

    Cine încasează subvenția APIA pe pășunea comunală. Acte necesare ADAMA – alertă la culturile de cereale păioase: boli detectate de stațiile meteo, tratament urgent Hibridul de porumb Jumbo 48 de la Rodbun, potrivit pentru siloz și boabe