Luminița și Dan Lupu au pornit afacerea cu lactate de la o vacă primită cadou
Angelica Lefter -
Ferma și afacerea cu lactate a soților Luminițași Dan Lupu a pornit de la un pogon și o vacă primită cadou. Bovina le-a fost oferită celor doi tineri căsătoriți chiar de către mama lui Dan. Astăzi, ferma numără 60 de capete de vaci, iar laptele este transformat în produse pe care soții Lupu le vând la piață: marțea Luminița este la piața din Pârșcov, joi la cea din Berca, iar duminica la piața din Pietroasele, sau acasă, în Pietroasele.
Povestea soților Lupu, fermieri, care prin muncă și dedicare au reușit să pună pe picioare o mică afacere cu lapte și produse lactate, a fost prezentată de cunoscutul jurnalist Alex Dima, pe contul său de Facebook. Omul de presă a postat imagini cu familia de săteni, Luminița și Dan Lupu, din comuna sa natală Pietroasele, județul Buzău, care produc brânză de calitate, din laptele celor 60 de vaci pe care le cresc în fermă.
Imaginile sunt însoțite de un text în care este prezentat parcursul unor oameni muncitori și dedicați creșterii vitelor, dar și viața cotidiană a fermierului, cu grijile și fericirile sale.
”Am început acum 24 de ani cu o vacă și un pogon de pământ. Vaca de la soacră. Așa își începe povestea în timp ce amestecă într-un tuci imens, cu mișcări ca într-un dans, Luminița Lupu. Zâmbește cu gândul la vremurile în care, în afară de voință, nu avea mare lucru. Din prag, soțul, Dan Lupu o ascultă și confirmă urmărindu-i vorbele și mișcările. Îi știu de ani buni. Fac cea mai buna brânză din sat, și probabil de pe tot Dealul Mare. Îi văd, atunci când ajung acasă, în Pietroasele, toată ziua cum urcă sau coboară pe la poarta noastră cu utilajele și nu de puține ori m-am minunat când am văzut-o pe Luminița la volanul unui tractor care trăgea două remorci încărcate cu baloți uriași de fân. Sunt oameni tare faini.
Au o fermă cu peste 60 de vaci.
– Tare îmi place momentul ăsta când vacile se întorc de pe deal, spune Dan în timp ce ciurda de animale se îndreaptă spre grajduri. Dăngănitul tălăngilor se împletește cu mugetul animalelor care răspund vițeilor aflați în grajduri.
– Să vezi acum spectacol, când le dăm drumul vițeilor. Să urmărești cum aleargă fiecare la mama lui.
Să tot fie vreo 20 de vitei care dau buzna imediat în grajd spre cină. Bucurie e cuvântul care descrie cel mai bine acest moment. Mai târziu în locul vițeilor sunt instalate aparate pentru muls.
– Aparatele astea ne ușurează enorm munca. Imaginează-ți că până acum ceva vreme mulgeam cu mâna. Ne prindea miezul nopții. Acum e floare la ureche. Laptele ajunge imediat în bucătăria în care Luminița face minuni. Totul strălucește de curățenie. Femeia despăturește un tifon care ascunde un bulgăre de brânză și-mi întinde o bucată. Amândoi îmi urmăresc reacția. Când dau verdictul, sunt mulțumiți.
– E multă muncă în spate. De 24 de ani asta facem în fiecare zi. De dimineață până noaptea, zice Dan în timp ce varsă laptele într-un butoi. E greu să cuprinzi totul în doi oameni. În câmp avem acum 55 de hectare cultivate cu porumb, 11 au fost cu orz, 16 cu lucernă. Eu merg pe un tractor, ea pe altul zice Dan.
– Eu am semănat în primăvara asta, spune râzând cu poftă Luminița și întoarce privirea către soț. M-a certat că au ieșit rândurile strâmbe. Ce să fac daca nu am tractor cu GPS. Râde cu poftă.
– Pai, da, confirmă soțul. Cum bag plugul, acum? Că rândul parca-i șarpe pe câmp.
– Mergi și tu pe urmele mele, râde cu poftă femeia. O lăsăm pe Luminița să dea cheag laptelui și facem un tur al fermei.
Începem cu încăperile în care stau cei 5 angajați.
– Asta este cel mai greu. Să găsești oameni. N-ai habar cât alerg după un cioban. Facem un tur și pe la porci, pe locul în care încep să ia formă căpițele cu paie pentru iarnă, după care pornim spre câmp. Lucerna e cosită și baloții așteaptă să fie urcați în sat.
Dan prezintă cu poftă și bucurie fiecare parcelă de pământ.
– Aici mă încarc de energie, spune trăgând aer în piept. Mă încarc și la animale, dar aici în câmp…ăsta e locul!
Târziu, ne întoarcem acasă. E aproape miezul nopții și Luminița e tot la treaba. Învârte în tuciul în care se leagă urda. Cea mai bună urdă pe care am mâncat-o vreodată.
– Eu, în 24 de ani nu știu dacă am fost de 4 ori la o vecina. Nu am avut timp, spune cu voce scăzută Luminiță. Și când am fost, am fost cu treabă. Nu am fost așa, să zic o jumătate de oră, să mă relaxez. Aici e foarte mult de muncă.
– Dar ne place, râde Dan.
Am ajuns în ferma lor cu un pick-up spațios. A doua zi, Luminița trebuia să ajungă la piață, așa că m-am oferit să o ajut. La ora șase dimineața, mașina deja era încărcată. Lăzi cu brânză, urdă, sticle cu lapte proaspăt. Pornim spre piață din orașul Berca. Ajungem puțin înainte de ora șapte dimineața și deja vreo 10 oameni stau cuminți la coadă în fața tarabei unde vinde Luminița Lupu.
– Clienții mei! îmi face semn femeia în timp ce câțiva localnici sar să ne ajute. Aici am înțeles care le e secretul, pe lângă munca imensă. Luminița zâmbește și vorbește cu poftă cu oamenii, creează legături, cu fiecare în parte.
Afacerea lor e una mică, nu au un site de unde să comandați. O găsiți pe Luminița marțea la piață din Pârșcov, joi la cea din Berca, iar duminica la piața din Pietroasele, sau acasă, în Pietroasele.
Daca aveți drum prin Buzău, căutați-i! Seara, în jurul unei farfurii cu brânzeturi îi întreb ce este cel mai greu în toată povestea asta.
– Lucrul cu oamenii, răspund amândoi, deodată. Nu găsești mână de lucru, oamenii parcă nu mai vor să muncească.
– Și atunci, cum rezistați? întreb.
-Cheia succesului e înțelegerea în familie, concluzionează Dan. Să fim tot timpul împreună, pe aceeași lungime de undă. Și-l avem pe Sabin, feciorul. El e energia noastră. E student la medicină, spune cu mândrie Dan.
Luminița și Dan sunt vecinii noștri de la țară și ne mândrim cu ei. Fac parte din acea categorie de români care fac România, bine. Și o hrănesc cu produse sănătoase.
Dacă aveți drum prin zona noastră, nu pregetați să-i căutați și să le testați bunătățile. O să-mi dați dreptate!”, își încheie postarea jurnalistul Alex Dima.
