• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mihai Culeafă – noul șef ANPC! Claudiu Dolot a fost demis din funcția de președinte ANPC!

    agrointeligenta.ro -

    Mihai Culeafă este noul șef ANPC –  Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Numirea a intrat în vigoare începând din această seară, joi – 18 noiembrie, când în Monitorul Oficial s-a publicat o decizie prin care prim-ministrul Florin Cîțu l-a demis pe Claudiu Daniel Dolot din funcția de președinte al ANPC, numindu-l pe Culeafă.

    ”Art. 1 – La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Claudiu Daniel Dolot se eliberează din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

    Art. 2 – Începând cu data prevăzută la art. 1, Mihai Culeafa, vicepreședinte, exercită atribuțiile funcției de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor până la numirea conducătorului instituției, în condițiile legii”, se arată în decizia publicată în Monitorul Oficial nr. 1.101 din 18 noiembrie 2021.

    Schimbarea șefului ANPC vine la numai o zi după ce și președintele ANSVSA a fost demis.

    Cine este Mihai Culeafă, noul șef ANPC

    Mihai Culeafa a fost numit vicepreședinte al ANPC pe 28 septembrie. Culeafă este membru PNL și a fost deputat liberal de Ilfov în mandatul 2016-2020.

    Culeafă este de profesie jurist, absolvind în 2006, Universitatea Hyperion – Facultatea de Administratie publică și drept.

    Conform unei analize publicate de Agrointeligența FOOD&RETAIL, Mihai Culeafă este cel care a condus cele mai recente acțiuni din cadrul ANPC, inclusiv controalele la supermarketuri în care s-au aplicat amenzi uriașe și s-a propus închiderea mai multor magazine aparținând marilor retaileri.

    Puțin cunoscut, Mihai Culeafă a fost unul dintre cei mai bogați parlamentari din mandatul trecut, având mai multe terenuri în Pantelimon, Ilfov, Brașov și Constanța; două vile în Pantelimon, una în Constanța și una în Brașov; dar și economii de aproape 200.000 de euro. În ultima declarație de avere, de la finalul mandatului de deputat, acesta a trecut că a primit 150.000 de euro în urma unui contract de închiriere cu firma Privileg Catering SRL, firmă deținută de Anca și Călin Mitu. Firma Privileg deținute centrele de evenimente și nunți Colonial Cernica (aceasta ar fi cea închiriată de la Mihai Culeafă) și Cortina Garden din Corbeanca.

    Mihai Culeafă este nașul lui Marian Petrache, președintele PNL și al Consiliului Județean Ilfov și deține de mai mulți ani funcția de președinte al PNL Pantelimon, calitate în care a candidat pentru funcția de primar în iunie 2016.


    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Adrian Chesnoiu despre Legea porcului: ”Nu se va aproba! Nu o susțin!” Bărbatul care a înșelat zeci de fermieri a fost condamnat la aproape 7 ani de închisoare! Primii fermieri pe listele de plăți finale de la APIA!

    Ultimele știri

    În Germania, FrieslandCampina a crescut prețul laptelui până la nivelul de 43,72 eurocenți/litru Lizină în hrănirea porcilor. Probleme cu stocurile, crescătorii caută înlocuitori Producătorul de îngrăşăminte Yara redeschide fabrici și avertizează asupra unui război al prețurilor