• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Legea vânzării terenurilor agricole schimbă organigrama la Ministerul Agriculturii: S-au înființat 37 de posturi noi

    agrointeligenta.ro -

    O suplimentare de 37 de locuri a fost făcută la Ministerul Agriculturii printr-o hotărâre luată de Guvern înainte de Paști. Completarea organigramei a fost anunțată anterior de către Daniel Botănoiu – secretar de stat, care a arătat că este nevoie de mai mulți angajați specializați pentru a face față noilor reguli de aplicare a legii privind vânzarea și cumpărarea de terenuri agricole.

    Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri o Hotărâre ce modifică modul de organizare şi funcţionare al Ministerului Agriculturii, în contextul în care, începând cu 12 aprilie, a intrat în vigoare legea privind tranzacţiile cu teren agricol pe persoană fizică(Legea 17/2014). Astfel, conform noii organigrame, în cadrul Ministerului există mai multe Direcţii, dar şi personalul este mai numeros. Astfel, conform noilor reglementări, numărul maxim de posturi admis pentru MADR este de 707, exdclusiv demnitari şi cabinetul ministrului, faţă de 670 anterior.

    Mai mulţi jurişti

    Secretarul de stat MADR, Daniel Botănoiu, declara săptămîna trecută pentru economica.net că este nevoie de 16 posturi pentru crearea unui departament lărgit care să se ocupe în mod special de tranzacţiile cu teren agricol. Aceasta în condiţiile în care, potrivit Legii 17, „primăria are obligaţia de a transmite structurii din cadrul aparatului central al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, denumită în continuare structura centrală, respectiv structurilor teritoriale ale acestuia, denumite în continuare structuri teritoriale, după caz, un dosar care să cuprindă lista preemptorilor, respectiv copiile cererii de afişare, ale ofertei de vânzare şi ale documentelor doveditoare prevăzute la alin. (1), în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii”.

    „Trebuie să mai aduc din teritoriu 16 oameni pentru a avea o direcţie mai mare. Ne mai trebuie jurişti. Financiar, acest lucru nu va presupune nicio modificare a cheltuielilor bugetare, dar este nevoie de HG pentru a putea modifica numărul de angajaţi”,a declarat Botănoiu.

    Noi direcţii

    Noua structură a MADR include, conform noului HG, o nouă Direcţie Generală Sistemul Naţíonal Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, Direcţia generală Industria Alimentară, iar Direcţia politici agricole a fost comasată cu cea juridică. De asemenea, Agenţia Naţională Fitosanitară s-a organizat la nivel de direcţie în cadrul MADR.

    Deocamdată, pe site-ul ministerului posturile noi nu figurează ca fiind scoase la concurs.

    Sursa: ECONOMICA.NET


    Te-ar mai putea interesa

    Tânărul inginer Rafael Marian propune un nou concept de consultanță gratuită pentru fermieri Guvernul a adoptat OUG pentru majorarea salariului minim în agricultură Județul ”asistaților social” în care peste trei sferturi din populație nu muncește

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte