Iancu Polifronie păstrează oieritul în sânge la un secol de la transhumanța strămoșilor săi din munții Pindului în Dobrogea
Daniel Befu -
Fermierul Iancu Polifronie deține o exploatație de 5.000 capete de oi, majoritatea lor din rasa merinos de palas, în Vadu, județul Constanța. E oier din moși-strămoși și tot ce știe a învățat de la bunic, tată și unchi. Totodată fermierul e și președintele Asociației Crescătorilor de Ovine (ACO) Dobrogea, o asociație afiliată Asociației Forța Fermierilor. ACO Dobrogea numără 400 de membri și peste 200.000 de oi, conducând registre genealogice în care sunt înscrise 300.000 oi de la 800 de fermieri.
Constănțeanul Iancu Polifronie (36 ani) e aromân ca etnie și reprezintă cel puțin a cincea generație de crescători de ovine din familia sa, după emigrarea din Grecia înspre Dobrogea.
”Stră-străbunicul meu a venit cu oile din Grecia. Mai departe nu mai știu până unde se întind rădăcinile neamului meu în privința oieritului. El a fost printre primii machedoni strămutați cu turmele și stabiliți în zona noastră. Înainte să purceadă spre Dobrogea, creștea turme în munții Pindului. Prima oară bătrânii mei au tras în județul Tulcea și doar mai târziu au venit spre Vadu”, comprimă crescătorul de ovine o istorie de-un veac și-un pic, în câteva cuvinte.
Putea fi avocat, dar a ales zootehnia
Tatăl său, respectat de oierii dobrogeni după o viață de oierit, tocmai fiindcă știa toate fațetele acestei îndeletniciri, și-a dorit pentru flăcăul lui, ajuns la finalul adolescenței, un drum mai lin prin viață, așa că a decis să-l facă domn de oraș.
”Eu fiind singurul copil la părinți, tatăl meu vroia un pic să mă îndepărteze de această îndeletnicire, pentru că zootehnia e un sector foarte greu și nu vroia ca singurul lui copil să îndure toate problemele pe care le întâmpini zi de zi în fluxul zootehnic. Și ca drept dovadă, prima facultate pe care am absolvit-o a fost Dreptul, specializarea administrație publică. După care, văzând că nu o poate scoate la capăt cu mine și că tendința sângelui care-mi curge în vene este zootehnia, am făcut și o a doua facultate, care era mai pe sufletul meu. Așa am absolvit USAMVBT, cu specializarea inginer zootehnist”, râde amuzat, privind înapoi la unica confruntare în care a fost mai tare decât părintele său.
Deznodământul ciocnirii de viziune între generații nici nu putea fi altul, atâta timp, cât de țânc, Iancu Polifronie a fost expus, chiar de ai săi, la tainele oieritului și odată cu ele, la întregul bagaj cultural, deloc de neglijat, al aromânilor.
”La noi, la machedoni, cel mai sfânt lucru care s-a transmis din generație în generație a fost frica față de Dumnezeu. De fiecare dată când ne punem la masă, cel dintâi lucru pe care îl învățăm este să ne ne facem crucea, să îi mulțumim bunului Dumnezeu și să-i cerem să ne aibă în grijă și-n pază în continuare. Tot așa, s-a transmis în mod neforțat și imboldul ca să facem meseria asta mai departe, pentru că prin oricâte greutăți treci, nu te va lăsa niciodată să ajungi la pieire, dacă muncești și îți faci treaba. Marea majoritate a cântecelor, cred că 80% dintre acestea, sunt despre dor, despre of, despre copii, despre familie, despre părinți și despre oi, pentru că ai noștri plecau cu oile și stăteau toată ziua în câmp, sub soare ori sub stihii și îi lua dorul de copil, de tată, de mamă, de soție, de familie. De aceea cântecele noastre, în marea lor majoritate sunt de dor și de oi și prin ce au trecut ei în acele momente. Și tot așa, ca o tradiție a noastră, a machedonilor, a fost închegarea laptelui de oaie. Sunt crescători de oi foarte mulți din alte zone ale țării, care recunosc că în România machedonii au fost cei care i-au învățat să facă adevărata telemea de oaie. Eu am închegat vara de la vârsta de 12 ani până la vârsta de 18 ani. Era unul dintre serviciile mele în cadrul fermei. Eu cu bunicul meu, după ce mulgeam oile, eram responsabil de închegatul brânzei. Îmi amintesc că din banii de pe urdă, ne asiguram cheltuiala casei pentru traiul de zi cu zi. Din restul cumpăram hrana la animalelor și tot ce trebuia ca să ne asigurăm un flux bun al gospodăriei de pe vremea aceea, iar banii de pe lână, marea lor majoritatea se puneau deoparte. La acel moment era 70.000 lei o Dacie. Îmi amintesc că bunicul meu, din câștigul de peste an, i-a cumpărat tatălui meu o Dacie și în anul acela i-au mai rămas încă pe atâția bani ca să pună deoparte”, relatează crescătorul de animale belșugul pe care munca de peste an îl aducea familiilor de oieri, chiar și în comunism.
Bunicului i-au fost confiscate oile în comunism
A crescut între oi, înconjurat de generații diferite de membri ai familiei. Cel lângă care a petrecut cel mai mult timp a fost bunicul lui, al cărui tiz este. ”Bunicului meu, Iancu Polifronie, al cărui nume îl port, în anii ‘50 i s-au confiscat oile. I-au pus eticheta de chiabur pentru că avea oi multe și nu vroia să intre la colectiv cu ele. Nu înțelegea: «Cum să vin eu cu sute de oi și să fiu egal cu ăla cu 10 oi? Nu intru». Îmi povestea cum cu puțin înainte de Crăciun, era încă noapte, înainte de crăpatul zorilor, când miliția și securitatea au venit și i-au luat animalele, lăsându-i 200 de oi ca să aibă pentru întreținerea familiei. De fiecare dată când, copil fiind, îmi povestea despre acel moment, o făcea cu lacrimi în ochi. Amprentele neamului din care mă trag se simt și de-aia de multe ori am spus că eu având în genetică un asemenea trecut, nu mă sperie absolut nimic. Poate și de-aia câteodată sunt mai impulsiv și mai vocal în întâlnirile cu autoritățile statului român, din datoria de a face bine și a construi ceva cu adevărat, pentru că avem datoria morală față de trecutul nostru ca și națiune, dar avem în același timp și datoria față de familie și față de viitorii noștri nepoți, să le lăsăm ceva pe fața pământului”, explică Iancu Polifronie de unde i se trage spiritul combativ de care dă dovadă în relația cu autoritățile, în calitatea sa de președinte al Asociației Crescătorilor de Ovine din Dobrogea. Organizația înființată în 1997 de tatăl său Dimu Polifronie, de unchiul său, Costică Raftu și de Marian Valentin, a fost o a doua școală pentru Iancu Polifronie, fondatorii ACO Dobrogea fiindu-i modele și mentori totodată.
În prezent, în mandatul lui Iancu Polifronie, Asociația Crescătorilor de Ovine din Dobrogea (ACO Dobrogea) numără 400 de membri, cu un efectiv cumulat de peste 200.000 capete. Tototdată ACO Dobrogea conduce registre genealogice pentru merinos de palas, merinos australian, merinos de stavropol, merinos de cluj, merinos de suseni, merinos transilvănean, rasa de lapte palas, rasa de carne palas, suffolk, texel cullard și hibrizii acestora, polwarth, lacaune, registre care au în jur de 800 de crescători de oi afiliați, cu un efectiv total de circa 300.000 de animale.
Crește oi de carne, însă va face și o fermă de oi de lapte cu fabrică de procesare
Ferma lui Iancu Polifronie se află la mai puțin de 3 kilometri, dacă ar fi să măsurăm în linie dreaptă, de boema plajă Vadu, de pe țărmul Mării Negre. Unitatea zootehnică are un efectiv matcă care numără în jur de 5.000 de capete și lucrează 200 ha aflate în proprietate, pe care cultivă lucernă pentru animale.
”Cea mai mare parte a efectivului de oi sunt merinos de palas. O fracție mai mică e reprezentată din exemplare din rasa Île-de-France. Cu ele vin și fac metisări pe oile noastre autohtone, pe merinos. Avem două nuclee de selecție pentru registrul genealogic de la rasa merinos și de la rasa Île-de-France, de unde, după aceea, pe lângă animalele pe care le creștem în rasă pură pentru a ne produce materialul de reproducție, atât pentru înlocuirea necesarului de înlocuire în fermă, cât și pentru vânzarea în alte ferme din România care vor să cumpere animale de reproducție, producem și animale care pleacă spre vânzare pentru consum. Noi lucrăm cu exportatori români care vând în țările arabe”, își prezintă fermierul liniile principale de activitate.
La mijlocul acestei luni, Iancu Polifronie a finalizat negocierile cu o societate de consultanță, pentru depunerea unui proiect european finanțat prin AFIR, pentru construcția unei ferme de oi de lapte din rasa Assaf. Unitatea de producție va fi dotată și cu o sală de muls automată și cu o unitate de procesare. Costul estimat al proiectului e de peste 1 milion de euro.
”Vreau să procesez numai laptele pe care-l produc eu. Momentan vorbim de un adăpost cu o capacitate de 600 capete ovine, cu sala de muls și unitatea de procesare, fabrica de lapte, unde se vor face brânză, cașcaval, iaurt și urdă. Este o nouă provocare pentru mine și pentru business-ul meu. Eu am fugit de lapte, dar văd o provocare în piața laptelui de oaie din România și de asta vreau să dezvolt și acest sector”, e noul proiect de suflet al producătorului, pe care și-l dorește musai transpus în realitate.
Inspectorii UE s-au blocat când au zărit oile pe boema plajă Vadu, privind Marea până în depărtări
În 2018, Iancu Polifronie a mai derulat un proiect european în valoare de 500.000 euro pentru achiziție utilaje. La finalul implementării proiectului, în 2019 a fost extras în eșantionul de control.
”A trebuit să fiu verificat de o delegație din partea Comisiei Europene (CE), din care au făcut parte 7 inspectori din partea CE, de diferite naționalități: francezi, polonezi, un ceh și doi români, pe lângă directorii deconcentratelor responsabile de la nivel național. În total a fost o delegație de vreo 14-16 persoane, nu mai rețin exact câte. Pentru mine a fost un moment cu greutate. A fost un control pe ultimii 5 ani, ca să se vadă dacă banii europeni se regăsesc în exploatația mea. Controlul a fost și în fermă și pe partea de reproducție, dar și pe partea agricolă și pe partea de vegetal. Unul dintre inspectori a spus: «Aici intru doar eu cu domnul fermier să verificăm animalele, ca să nu le stresăm». În celelalte adăposturi a intrat toată lumea, s-a verificat, după care ne-am deplasat și în pășune, în teren, ca să vadă biodiversitatea zonei, că oile pasc natural, în cadrul unor zonări ale pășunatului făcute cu gard electric. Un om avea grijă de un cârd de vreo 2.800 de capete la acea oră, iar datoria lui era să aibă grijă ca gardul electric să funcționeze permanent, să asigure consumul de apă necesar oilor și totodată paza efectivului. Au fost foarte impresionați că aici, unde se îmbină Marea Neagră cu pământul dobrogean, a putut lua naștere un asemenea concept de zootehnie și cum oile își desfășurau pășunatul liniștite, nu speriate, nu stresate, în condiții de optimă bunăstare. Însă ce i-a dat pe spate, a fost că o parte din oi ajunseseră până pe malul Mării Negre, lângă plajă și priveau valurile și orizontul. Atunci domnii, dar mai ales doamnele din delegația internațională de inspectori, au rămas «Wow». Pe toată durata verificărilor mi s-au adresat numai cu «domnule fermier», într-o manieră politicoasă, dar distantă. La sfârșitul controlului, mi s-a spus: «Felicitări domnule Inginer. Ne bucurăm că banii europeni se regăsesc în exploatația pe care o conduceți!». Inspecția e frumoasă când e cu happy end. Dacă nu este cu sfârșit de felicitare, este o mare problemă. Și nu e o mare problemă doar pentru mine și pentru exploatația pe care eu o reprezint, ci este o problemă mare și la nivel național, pentru că dacă la mine la exploatație se găseau probleme în cadrul acelui control, România, ca stat, era penalizată. Dacă la mine reieșea în urma controlului un prejudiciu sau o pagubă de 20.000 euro pe care mi-ar fi imputat-o comisia care m-a controlat, acea penalizare s-ar fi extrapolat la nivel național, unde suma ar fi putut ajunge la câteva milioane de euro. Am fost «o perdea» pentru restul breslei, metaforic vorbind, un bun exemplu, luat ca etalon pentru statul român”, retrăiește momentul trecerii testului lucrului bine făcut.
Generațiile vin și pleacă, oieritul e imuabil
La vârsta adultă, Iancu Polifronie a mers prin locurile din care au venit odinioară stră-străbunicii săi. ”Am fost în munții Pindului ca un turist dornic să cunosc zona din care au plecat în 1915 ai mei și am simțit, așa, niște emoții și o bucurie de nedescris în cuvinte, știind că pe acolo au trecut străbunii noștri”, afirmă crescătorul de oi.
Însă așa cum arborii au rădăcini care se întind în jos, ancorându-se puternic de sol și coroana de ramuri care se urcă înspre cer, la fel, cu un ochi Iancu Polifronie privește cu respect și reverență înspre trecutul genealogiei lui, iar cu celălalt râde în prezent, într-un déjà vu al viitorului care vine, momentan timid, din urmă.
”Am doi băieți de care sunt foarte mândru. Unul are 7 ani și altul are 3 ani și jumătate. Amândoi, vineri după ce scapă de la școală vin direct la fermă, unde-și petrec weekendul până duminică seara la ora 20.00, după care pleacă la Constanța, că trebuie să meargă din nou la școală. Când ajung în fermă, sunt cei mai fericiți copii. Cei mai bucuroși sunt între animale. Oile sunt jucăriile lor preferate. Ai mei sunt printre puținii copii cu o copilărie care îmbină modernismul cu tradiționalismul”, se revede pe el copil, în copilașii lui.
