• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Anunț despre Programul ”De 3 ori subvenția” și avansurile AFIR pentru fonduri europene

    Roxana Dobre -

    Vești despre o serie de programe importante pentru fermieri, care aduc finanțări cu garanția statului pentru continuarea afacerilor din agricultură. Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A – IFN (FNGCIMM) a anunțat că pe aceeași linie de sprijinirea a sectorului IMM, se alătură altor măsuri de sprijin susținute de Guvernul României, prin ministerele sale de linie și care au în derulare programe ce au ca scop asigurarea lichidităților IMM-urilor.

    ”Având în vedere că produsele de garantare reprezintă o modalitatea eficientă pentru a obține efecte antrenante în economie, cu un minim de resurse publice, FNGCIMM va lansa în scurt timp o serie de produse de garantare, care vizează categorii de beneficiari din domenii ce reprezintă priorități ale programului de guvernare”, precizează instituția într-un comunicat remis vineri, 9 septembrie.

    Credite pentru subvenții, prin APIA 

    Unul dintre produsele garantate de  FNGCIMM este programul ”De 3 ori subvenția” care se adresează fermierilor care sunt beneficiari de plățile efectuate prin APIA. ”Pornind de la necesitatea contracarării efectelor crizei în domeniul agricol, soluția concretă identificată în vederea sprijinirii fermierilor care desfășoară activități agricole, este aceea de a putea accesa prin intermediul finanțatorilor, în baza Adeverinței eliberate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), de 3 ori subvenția cuvenită”, precizează instituția de garantare.

    Conform sursei citate, valoarea creditului/creditelor nu poate depăși de 3 ori valoarea a 90% din valoarea adeverinței eliberate de APIA, iar prin facilitatea produsului de garantare, băncile vor putea acorda credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente ale fermierilor, până la primirea subvenției APIA. Termenul de acordare a garanției este maxim 3 ani, cu posibilitatea de prelungire.

    ”Apelând la acest produs de garantare, fermierii pot primi garanții de până la 90% pentru accesarea creditelor acordate pentru finanţarea producţiei agricole, finanţarea producţiei piscicole şi a investiţiilor în domeniul agricol şi cel al acvaculturii, altele decât cele finanţate din PNDR 2014 – 2020 şi POPAM 2014 – 2020”, mai arată FNGCIMM.

    Scrisori de garanție pentru restituirea avansurilor în favoarea AFIR

    Un alt produs garantat de FNGCIMM  sunt scrisorile de garanție pentru restituirea avansurilor în favoarea AFIR, ce vor fi emise în scopul facilitării accesului la obținerea finanțărilor nerambursabile acordate beneficiarilor eligibili de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

    ”Prin crearea acestui parteneriat se urmărește accelerarea procesului de absorbție a fondurilor europene alocate prin Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurala (FEADR) în perioada de tranziție 2021-2022, aferentă perioadei de programare 2014-2020. Beneficiarii eligibili vor fi IMM-urile din spațiul rural care au încheiat contractul de finanțare cu AFIR sau care au fost selectați de agenție în vederea finanțării, fermierii, cooperativele agricole și societățile cooperative agricole; grupurile și organizațiile de producători recunoscute de MADR”, menționează sursa citată.

    Credite pentru femeile antreprenor

    Produsul de garantare “Femeia Antreprenor” este destinat facilitării accesului la finanțările acordate de către bănci femeilor antreprenor pentru garantarea creditelor punte ce se vor acorda în cadrul Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM, lansat de Ministerul Antreprenoriatului si Turismului.

    Criteriile de eligibilitate sunt în conformitate cu prevederile programului, iar beneficiarii vor fi IMM-uri in care cel puţin unul dintre asociaţi este femeie şi deţine cel puţin 50% din părţile sociale/acțiuni ale societăţii. Valoarea unei garanţii individuale este de maximum 160.000 lei aferentă unei finanțări cu o valoare maximă de 200.000 lei, iar procentul de garantare este de maximum 80% din valoarea creditului aprobat de finanțator.


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina: arestat, eliberat pe cauțiune, încă își exercită atribuțiile de ministru Agnes Jansen după reportajul Agrointeligența: ”Mă pensionez, dar nu rămâneți fără legume!” Cine încasează subvenția APIA pe pășunea comunală. Acte necesare