• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Legea privind vânzarea terenurilor agricole – modificată. Aprobare tacită în Senat

    Roxana Dobre -

    Modificare la Legea privind vânzarea terenurilor agricole – adoptată marți – 27 aprilie tacit de Senat. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind reglementarea vânzării terenurilor agricole prevede că unităţile administrativ-teritoriale vor putea cumpăra, în procedură simplificată, pentru dezvoltarea comunităţii locale, terenuri agricole aflate în extravilan pentru lucrări de interes public.

    Propunerea legislativă va fi dezbătută și votată de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz și va avea avea nevoie de promulgare din partea președintelui Klaus Iohannis și publicarea în Monitorul Oficial, pentru a intra în vigoare.

    Nota de adoptare tacită a propunerii legislative pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 21 aprilie a fost citită în plen de preşedintele Senatului, Florin Cîţu, care a condus şedinţa de marţi a plenului.

    „Prin excepţie, se pot înstrăina prin vânzare terenurile agricole situate în extravilan unităţilor administrativ-teritoriale, în interes public local, fără a fi necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege. (…) Terenurile agricole situate în extravilan înstrăinate, prin vânzare, unităţilor administrativ-teritoriale, pot fi scoase, definitiv sau temporar, din circuitul agricol a terenurilor aflate în extravilan, cu respectarea condiţiilor prevăzute de Legea 18/1991 a fondului funciar”, stipulează textul propunerii legislative, iniţiată de un grup de parlamentari de la PNL, potrivit Agerpres.

    Iniţiatorii justifică necesitatea propunerii legislative în expunerea de motive prin faptul că „o procedură limitativă îngreunează accesul autorităţilor locale de a achiziţiona terenuri agricole aflate în extravilan, prin necesitatea desfăşurării activităţilor agricole pe teritoriul naţional pe o perioada de 5 ani sau condiţionarea ca venitul total al ultimilor 5 ani fiscali să fie în procent de minimum 75% din activităţile agricole, ceea ce reprezintă o măsură, de cele mai multe ori, imposibil de îndeplinit”.


    Te-ar mai putea interesa

    Anchetă DNA într-un caz cu 24 de terenuri obținute cu acte false și apoi revândute Ioana Băsescu a dat în judecată OCPI Călărași pentru terenurile agricole de la Nana Lucian Georgescu: Oameni buni, nu mai vindeți pâmântul agricol pe sume ridicole!

    Ultimele știri

    Atac de dihori la găini. Cum protejăm păsările din gospodărie Vremea de Crăciun 2023 și Revelion 2024 – prognoza meteo de la ANM Ing. Constantin Buliga lucrează cel mai fertil sol din România, pe care nu aplică îngrășăminte chimice