Strategii de afaceri

Grasa, Tămâioasa şi Busuioaca – trei româncuţe dulci care au ajuns seci şi încă nu regretă nimic. Iată povestea lor

Mai puţin vin, dar de calitate, pare să devină deviza producătorilor locali. Nu doar vremurile se schimbă, ci şi vinurile. Cine şi-ar fi imaginat de exemplu în urmă cu câţiva ani o Grasă sau o Tămâioasă de Cotnari vinificate în sec?

Povestea Casei de Vinuri Cotnari a pornit mai mult de la un conflict de generaţii. De-o parte era vorba de patronii de la Cotnari ceva mai în vârstă, iar de cealaltă de copiii lor, reprezentând noua generaţie, povesteşte Constantin Deleanu, preşedintele Consiliului de Administraţie.

Chiar şi el a fost un pic cam neîncrezător când copiii au venit şi i-au zis că a venit vremea schimbărilor la Cotnari. Mai precis, aceştia susţineau că era momentul deciziilor curajoase, dacă firma vrea să reziste pe piaţă. Aşa s-a ajuns la idea înfiinţării unei Case de Vinuri – aşa cum se obişnuieşte în marile ţări producătoare, unde există tradiţie în domeniu – şi cel mai important, vroiau să încerce “reţeta” vinurilor albe vinificate în sec. Să nu uităm că Grasa de Cotnari este cel mai bine vândut vin alb din piaţa românească, iar pentru mulţi români Grasa se identifică în mod automat cu vinul dulce.

Iar ca tacâmul să fie complet, îndrăzneala tinerilor nu s-a oprit însă aici, pentru că au venit chiar cu idea trecerii la producţia de vinuri roşii şi atacarea pieţei HoReCa. O schimbare pe care mulţi nici măcar nu şi-ar fi putut-o imagina în urmă cu ceva ani şi care şi acum stârneşte mirare în piaţă. Nu mai vorbim de reacţia celorlalţi acţionari, mai în vârstă, dar şi mai reticenţi la nou.

“La inceput, şi eu am fost neîncrezator. Eu ca eu, dar ceilalţi acţionari care sunt mai în vârstă au fost şi mai sceptici. Până la urmă decât să aducem vinuri din Australia şi Noua Zeelandă, mai bine să le producem noi”, povesteşte Deleanu.

Aşa că a fost creată o firmă nouă, Casa de Vinuri Cotnari, cu cinci acţionari, care sunt chiar copiii patronilor. Baiatul lui Deleanu de exemplu, este avocat de meserie, dar acum lucrează şi la vinuri. Un alt acţionar are nora şi băiatul la noua firmă, iar alţi doi au dat oamenii de vânzări şi tehnologul. Iar echipa se măreşte pe măsură ce creşte şi producţia. Tinerii au trecut la Casa de Vinuri, iar părinţii au rămas la Cotnari SA, unul din principalii producători interni de vinuri. Pe scurt, vorbim de o companie cu circa 1.700 de ha de vie, din care 1.300 pe rod, şi care are în stoc în prezent circa 18 milioane de litri de vin.

Dincolo de îndrăzneala tinerilor, Deleanu recunoaşte că este vorba şi de o strategie de marketing, în contextul în care pe piaţa românească Cotnari era perceput ca un vin destinat segmentului de consumatori cu venituri mai mici.

“Indiferent ce calitate bună avea vinul făcut la Cotnari, în piaţa lumea ne percepea ca un producător care face o cantitate mare de vin şi stă mai prost la tehnologie. Acum de când am venit cu firma nouă şi facem cantităţi mai mici, toată lumea este încântată”, spune Deleanu.

Casa de Vinuri Cotnari dispune de circa 300 de ha de vie (100 hectare Fetească Neagră, 75 hectare Busuioaca de Bohotin, 75 de hectare Tămâioasa Românească şi 50 de hectare Grasa de Cotnari). În acest an au intrat pe rod 25 ha de Fetească Neagră, urmând ca anul viitor să intre alte 60 ha, iar în 2014 toată via să fie pe rod.

Cât despre Feteasca Neagră, aceasta este vinificată în variantele sec, demi-sec şi demi-dulce. Nu este însă singura noutate, Cotnari şi-a mărit gama de vinuri şi cu Grasă, Tămâioasă sau Frâncuşă seci, care au ca destinaţie reţeaua HoReCa şi magazinele specializate. Va fi mai greu la început, până se obişnuieşte lumea cu idea, după aceea lucrurile vor veni de la sine, mai ales că e vorba de ceva nou, inedit chiar, spune oenologul de la Cotnari.

Şi la Busuioaca de Bohotin reacţia în piaţă a fost bună. Anul trecut a fost vinificată demisec şi demi-dulce, iar în acest an s-a trecut şi la sec. Între timp, a fost obţinută şi prima medalie-aur la Chişinău în februarie 2012. Pentru acest an, producţia estimată de Casa de vinuri Cotnari se ridică la circa 500.000 de sticle (maximul va fi de circa două milioane de sticle în anii următori), iar pe total, cele două firme vor ajunge la 10 milioane de sticle. Vinificarea se în crama de la Vlădoianu, locul unde fostul guvernator producea vinuri în perioada interbelică. O cramă cu tradiţie, readusă la viaţă însă de noua generaţie de la Cotnari.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru telefoane Android și iPhone!


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!