• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Decizie astăzi în Guvern pentru fermierii afectați de secetă

    Roxana Dobre -

    Decizie anunțată de premierul Nicolae Ciucă pentru fermierii care au culturile afectate de secetă. Șeful Guvernului i-a comunicat ministrului agriculturii, Petre Daea, că a hotărât să înființeze un comitet interministerial care să se ocupe de tot ceea ce înseamnă efectele și impactul, în agricultură a secetei pedologice.

    ”Am avut o discuție cu ministrul Petre Daea, miercuri, în ședința de guvern, și după ce am analizat, am luat decizia, domnule ministru, ca începând de săptămâna viitoare să înființăm un comitet interministerial, care se va ocupa de tot ceea ce înseamnă efectele și impactul, în agricultură, al schimbărilor climatice și, așa cum am scos în evidență, efectele pe care le produce seceta pedologică”, a anunțat premierul în ședința de Guvern de vineri – 15 iulie.

    Potrivit acestuia următoarele ministere vor face parte din comitetul interministerial: Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei și Ministerul Antreprenoriatului, IMM-urilor.

    Măsuri pentru fermieri

    Conform premierului Nicolae Ciucă în comitetul interministerial se vor lua decizii pentru fermieri, atât pe partea de investiții în irigații cât și alte forme de sprijin pentru producătorii agricoli.

    ”În felul acesta, dorim ca, pe de-o parte, să identificăm măsurile pe care putem să le luăm atât din fonduri guvernamentale, de la bugetul de stat, cât și din fonduri europene pentru dezvoltarea sistemelor de irigații, pentru sprijinul fermierilor care sunt afectați de efectele secetei, şi dezvoltarea capacităților de producție în industria agroalimentară, așa cum am discutat, astfel încât să putem să dezvoltăm capacități de producție care să asigure valoare adăugată mai mare”, a mai comunicat premierul.

    Ce decizii s-au luat până acum pentru fermierii care au pierderi din cauza secetei

    În contextul dificil pe care fermierii în traversează în acest an, mai ales din cauza secetei excesive, ministrul agriculturii a luat mai multe decizii care au fost aplicate sau se vor aplica urgent pentru agricultori. Astfel, conform celor spune de Petre Daea, prima hotărâre luată pentru fermieri a fost să le achite de urgență restul de bani pentru subvenția la motorină, în condițiile în care aceștia primiseră circa 70 la sută din sumele care li se cuveneau.

    Totul despre cum decurge această plată, aici: Plată APIA pentru subvenția restantă către agricultori și crescători de animale

    A doua măsură luată de ministru a survenit după ce a analizat situația din mai multe județe, 10 la număr, pe care le-a vizitat week-end-ul trecut. Acesta a mers în judeţele Călăraşi, Brăila, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Neamţ, Bacău, Buzău.

    ”După două zile şi jumătate, plecând vineri şi ajungând în Bucureşti luni dimineaţa la orele 2:00, am folosit orice prilej să pot să văd la faţa locului şi să discut cu fermierii ce se întâmplă, care este starea de fapt, care sunt aşteptările, care sunt soluţiile, ce măsuri putem să luăm imediat, în aşa fel încât suferinţa plantelor să fie întreruptă şi dacă putem să păstrăm vegetaţia pe suprafeţele pe care le-am văzut la culturile cunoscute”, a transmis şeful MADR într-o conferință.  La solicitarea fermierilor acesta a emis un act normativ care să dea libertatea fermierilor să decidă la faţa locului în aşa fel încât să nu se piardă în întregime producţia de pe unitatea de suprafaţă şi să curețe suprafeţele în vederea executării lucrărilor pentru anul agricol următor.

    ”Practic, noi, prin acest act normativ, am dorit să-l scoatem din chingile obligativităţii de a păstra cultura pe teren până când vin comisiile de evaluare a acestor pagube care s-au declanşat şi au devenit operaţionale în urma Ordinului de prefect pe care l-au eliberat prefecţii din judeţele respective”, a spus Daea.

    Totul despre acest subiect aici: Ordinul ”calamităților” – modificat pentru ca fermierii să nu piardă subvenția APIA dacă renunță la culturile afectate de secetă

    În același timp, Petre Daea a mai anunțat într-o conferință care a avut loc joi – 15 iulie că a decis să lanseze programul ”De trei ori subvenția” prin care în baza adeverinței de la APIA, agricultorii vor putea accesa credite mai mari, cu o dobândă preferențială.

    Despre acest program Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris aici: MADR lansează programul ”De trei ori subvenția APIA” pentru a-i ajuta pe fermierii afectați de secetă

    Avans mai mare din subvențiile pentru campania 2022

    O altă măsură luată de ministru, este legată de procentul pe care fermierii îl vor primi pentru avansul care a fi plătit din 16 octombrie. Astfel, dacă fermierii ar trebui să primească 50 la sută din subvențiile pe suprafață, Petre Daea a solicitat ca procentul să fie de 70 la sută.

    ”O altă măsură pe care noi am considerat-o necesară a fost aceea se comunicăm imediat la Comisia Europeană starea de fapt şi să solicităm dorinţa României de a primi subvenţiile ca avans într-un procent mai mare de 50%. Ştim foarte bine că subvenţiile se dau în două etape: etapa aceasta de avans şi cealaltă regulară, cu alte cuvinte avansul şi lichidarea, care înseamnă 50% – 50%. Noi am solicitat 70%, respectiv 85%. Suntem siguri că demersul nostru va avea succes. De ce? Starea de fapt o impune. Această stare de lucruri există şi în alte ţări”, a precizat Daea.

    De precizat că fermierii au primit în ultimii ani acest procent majorat din avansul pe suprafață și cel mai probabil și în acest an Comisia va aproba cerința țărilor membre.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2024. Fermierii care au intrat până astăzi la plata celei de-a doua tranșe Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!