• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce producție așteaptă o fermă din Brăila de la hibridul de porumb Olt

    Adrian Radu -

    Florin Migdan, director tehnic la Rodbun Grup, a mers la una dintre fermele din județul Brăila care a semănat hibridul Olt pentru a vedea cum se comportă plantele sub soarele arzător.

    Până la început de iulie, sola cu hibridul de porumb Olt primise deja 3 udări, cu o normă cuprinsă între 40-60 l / mp. În respectiva locație de 150 de hectare, hibridul Olt a fost semănat în primele 5 zile din aprilie, primind 250 kg / ha de NPK 15-15-15.

    Tehnologia a fost gândită de Florin Migdan și a inclus produse Rodbun. „Am utilizat Fertilland Zinc în 6 frunze, aplicat 1-1.5 l / ha. Și mai târziu în vegetație, de la 6-8 frunze încolo aplicăm un Fertilland Azot, 3-5 l / ha. Iar dacă vrem rezultate deosebite, putem aplica Fertilland Azot și mai târziu sau chiar BioHumusSol plus Etamin, 3 litri + 2 litri la hectar. Pe vegetație s-a aplicat azotat de amoniu la prașila mecanică în stadiul de 4-6 frunze, 200 kg de azotat de amoniu la hectar”, a explicat Migdan.

    Unul din punctele forte ale lui hibridului Olt este toleranța foarte ridicată la cădere. Fermierii trebuie să știe și că acest hibrid de porumb rezistă foarte bine la atacul de rățișoară care apare de la începutul răsăritului până la maximum 2-3 frunze. Densitatea de semănat este diferită, în funcție de prezența ori lipsa irigațiilor. La irigat, se recomandă 70-75.000 de plante la hectar, iar la neirigat – 65-70.000 de plante la hectar.

    „Frunza este foarte lată, capacitatea fotosintetică este ridicată, frunzele nu sunt bolnave, sunt foarte sănătoase, rezistă foarte bine la bolile care pot apărea la porumb la nivel foliar. Dar nu avem nici probleme cu bolile care pot apărea din sol, datorită rezistenței acestui hibrid la principalele boli ale solului. Paniculul este foarte bine dezvoltat, cantitatea de polen este suficientă. Talia este foarte mare și direct proporțională cu producția și mărimea știuletelui”, a completat Florin Migdan.

    Condițiile grele ale lui 2022 vor afecta potențialul de producție al hibridului Olt: ”Estimez aici un minimum 8-9 tone / ha, în condițiile de secetă ale acestui an. Dacă nu aveam secetă, sărea de 12 tone / ha, la cum arată porumbul în momentul de față.

    Toate detaliile despre Olt și despre ceilalți hibrizi de porumb din portofoliul Rodbun pot fi găsite pe www.rodbun.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA