• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Azomureș reduce producția de îngrășăminte pentru următoarele luni

    Roxana Dobre -

    Producătorul de îngrășăminte Azomureș, parte din grupul elvețian Ameropa, a anunțat că reduce din nou producția pentru următoarele luni. Compania arată într-un comunicat că aproape 70% din producția europeană de îngrășăminte este oprită în prezent.

    Azomureș a anunțat printr-un comunicat că a luat un nou set de măsuri de reducere a activităților de pe platforma de producție pentru următoarele luni.

    ”Criza energetică de la nivel European determină managementul Azomureș, singurul producător de îngrășăminte pentru agricultură din România, să adopte un nou set de măsuri de reducere a activităților de pe platforma de producție pentru următoarele luni. Producția de îngrășăminte a fost redusă semnificativ în cursul anului 2022. În România, prețurile la gazul natural – materie primă principlă – au fost mult mai mari decât costurile de producție. În prezent, aproape 70% din producția europeană de îngrășăminte este oprită”, se arată în informarea citată.

    Compania mai anunțase și în luna iunie că suspendă producția de amoniac. Despre acest subiect aici: Azomureș suspendă producția de amoniac. De la 1 iulie, prețul azotului lichid se majorează

    “Se împlinește un an de când am atras atenția asupra problemelor ce pot apărea în zona industrială, odată cu creșterea prețurilor la energie. Valorile au început să crească din toamna anului trecut, iar niveluri de vârf au fost înregistrate după invazia Rusiei în Ucraina – piața energetică a început să fie foarte volatilă după închiderea gazoductului NorthStream 1. În ciuda faptului că România a avut la dispoziție o schemă de sprijin, pe care alte state europene au aplicat-o, până acum nu a existat o formă de suport pentru industria care folosește gazul natural ca materie primă în activitatea de producție. Populația este sprijinită prin plafonarea prețului la gaz și electricitate, dar ce se întâmplă dacă oamenii nu mai au locuri de muncă pentru a plăti facturile? Aici este cel mai mare pericol și din păcate suntem în situația de a lua noi măsuri, unele dintre ele cu impact asupra angajaților noștri”, a declarat Harri Kiiski, directorul general Azomureș.

    Firmele de mentenanță și angajații – primii afectați

    Azomureș mai precizează că firmele care asigură diverse servicii de mentenanță pe platforma Azomureș au fost anunțate că li se reduce activitatea cu cel puțin 30% în următoarele luni, cu un potential impact direct asupra angajaților acestor companii. Alți peste 200 de angajați direcți ai Azomureș sunt și ei afectați, delegarea către alte companii sau șomajul tehnic fiind soluțiile identificate până acum.

    ”Pentru schimburile de noapte și la sfârșit de săptămână se păstrează doar personalul esențial, ceea ce va reduce veniturile unui număr important de angajați”, se arată în comunicat.

    Fabrica este pregătită să repornească dacă realitatea economică va permite

    Azomureș mai anunță că fabrica este pregătită să  fie repornită la o capacitate de 50% dacă situația economică se va schimba. ”Din punct de vedere operațional, instalațiile sunt pregătite în orice să fie repornite la o capacitate de 50%, dacă realitatea economică va permite”, se mai precizează în comunicat.

    În cadrul aceleași surse Azomureș atrage atenția că autoritățile din România vor avea la dispoziție, în curând, un nou set de măsuri ce poate fi aplicat pentru sprijinirea industriei locale, inclusiv cea a fertilizanților.

    ”Aplicarea acestora reprezintă menținerea a mii de locuri de muncă active și încasarea unor venituri substanțiale la bugetul de stat, direct și indirect prin companiile care depind de marile platforme industriale. Comisia Europeană a inclus industria fertilizanților în categoria celor “cheie”, care trebuie menținute în activitate prin acordarea unui sprijin financiar”.

    Potrivit textului menționat, Azomureș este cel mai important producător de îngrășăminte pentru agricultură din România. Azomureș furnizează și materii prime (Uree și Melamină) pentru mai multe obiective industriale din România. Producția anuală (în condiții normale de funcționare) este de 1,6 milioane de tone de îngrășăminte, aproximativ 75% din producție fiind destinată fermelor românești. Azomureș este parte din grupul elvețian Ameropa, unul dintre cei mai mari trader de îngrășăminte și cereale la nivel global.


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului