• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Guvernul a hotărât: crescătorii de animale vor primi subvenţii de 40,8 lei pe cap de oaie şi 500 de lei pe cap de vită

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Guvernul a adoptat miercuri câteva hotărâri, prin care a stabilit subvenţiile care vor fi acordate agricultorilor şi crescătorilor de animale pentru anul 2012, scrie Capital.

    Prima hotărâre reglementează sprijinul financiar acordat producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie din specia ovine/caprine, identificate şi înregistrate în sistemul naţional. Acest sprijin financiar se acordă crescătorilor de animale pentru menţinerea competitivităţii acestora pe piaţa UE. Cuantumul plăţii naţionale directe complementare în sectorul zootehnic în anul 2012 este în valoare unitară de 40,8 lei pe cap de ovină/caprină, iar suma totală alocată este de 350.880.000 lei şi se încadrează în plafonul maxim garantat pentru România.

    A doua hotărâre reglementează sprijinul financiar aferent cererilor depuse în anul 2012 de producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie din specia bovine, identificate şi înregistrate în sistemul naţional. Cuantumul plăţii naţionale directe complementare pentru specia bovine este în valoare de 500 de lei pe cap de bovină, iar suma totală alocată este de 793.521.000 lei

    Subvenţia pe suprafaţă: 170 euro/ha la grâu şi porumb, 284 euro/ha la sfeclă de zahăr şi 300 euro/ha la orez

    A treia hotărâre stabileşte „cuantumul plăţilor directe unice pe suprafaţă, a plăţilor separate pentru zahăr şi a plăţilor specifice pentru orez, care se acordă în agricultură, în sectorul vegetal”. Potrivit actului normativ, cuantumul subvenţiei pe suprafaţă la culturile vegetale(grâu, porumb, orz, orzoaică ş.a.), care se va acorda din fonduri europene, va fi de 119,66 de euro/ha, la care se adaugă contribuţia de la bugetul de stat, în sumă de 50,34 euro. Rezultă că subvenţia va fi de 170 de euro/ha. Subvenţia va fi acordată în lei, la cursul de schimb de 4,5383 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28 septembrie 2012 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.294/1 din 29 septembrie 2012. De asemenea, potrivit hotărârii guvernului, pentru sfecla de zahăr, subvenţia de la UE va fi de 284,46 euro/ha, iar pentru culturile de orez din zonele defavorizate, altele decât zona montană, subvenţia va fi de 300 de euro/ha.

    CAPITAL

    Te-ar mai putea interesa

    Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra” Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte Avans APIA 2026. Listă nouă, cu încă 100.000 de fermieri, de astăzi la plata primei tranșe din subvenții

    Ultimele știri

    Ucraina ”împinge” spre România cantități uriașe de ulei de floarea-soarelui, rapiță și soia Șeful ANSVSA a dat startul vaccinării oilor. Centrele de colectare și fermele mari sunt primele pe listă Șeful ANSVSA a recepționat primele doze de vaccin pentru oi și capre: ”Va ajunge în județele critice” Virusul Shamonda a trecut de la bovine la oameni și s-a înregistrat oficial primul deces Fermierii din R. Moldova cer prelungirea licențierii pentru cerealele din Ucraina: ”Ne așteaptă catastrofa”