• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MADR: Ajutor de 73 euro/cap de vacă pentru crescătorii cu minim 10 bovine. Condiții, termen, cerere

    Roxana Dobre -

    Ajutor pe cap de vacă în cuantum de 73 de euro pe cap de animal. Este sprijinul anunțat de Ministerul Agriculturii pentru sectorul de creștere al bovinelor, puternic afectat de secetă și de scumpirea furajelor.

    Crescătorii de bovine vor primi o subvenție nouă, un sprijin excepțional de 73 euro/cap animal adult. Ajutorul de stat care a fost lansat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în dezbatere publică, luni, 7 noiembrie, se va acorda temporar, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, în scopul compensării pierderilor generate de creşterea preţurilor la furaje, energie electrică şi gaze naturale.

    Potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, lansată de MADR în dezbatere publică, schema se va derula prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și are un buget de 44 de milioane de euro.

    Ajutor de 73 euro pe cap de vacă. Condiții de eligibilitate

    Condițiile de eligibilitate pentru ajutorul de stat de 73 de euro pe cap de vacă sunt incluse în proiectul de OUG publicat de MADR. Astfel, ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care îndeplinesc o serie de  criterii de eligibilitate, printre care deținerea unui număr minim de 10 vaci adulte, și 5 capete în cazul zonelor montane dar și obligativitatea din mențină în exploatații până la sfârșitul anului efectivul pentru care se va încasa banii de la APIA.

    Conform MADR, condițiile de eligibilitate sunt:

    a) dețin minimum 10 capete vaci adulte, cu vârsta maximă de 12 ani, inclusiv, la data de 31 iulie 2022, în exploatație cu cod ANSVSA, înregistrate în RNE, cu excepţia celor din UAT-urile din zona montană, care dețin minimum 5 capete vaci adulte, cu vârsta maximă de 12 ani, inclusiv, la data de 31 iulie 2022, în exploatație cu cod ANSVSA, înregistrate în RNE;
    b) au produs și valorificat lapte în perioada 1 august – 31 decembrie 2022;
    c) beneficiarul ajutorului de stat poate să fie diferit la momentul depunerii cererii față de deținătorul vacilor adulte la data de 31 iulie 2022 pentru următoarele cazuri, cu condiția ca data schimbării formei de organizare / radierii să fie cuprinsă între 31 iulie 2022 și data depunerii cererii de solicitare ajutor de stat:
    i. beneficiarul este persoană fizică autorizată – PFA, întreprindere individual – II, întreprindere familială -IF, iar vacile adulte figurează în RNE la data de 31 iulie 2022 pe CNP reprezentant PFA, II, IF;
    ii. beneficiarul persoana fizică – CNP reprezentant PFA/II/IF, iar vacile adulte figurează în RNE la data de 31 iulie 2022 pe cod unic de înregistrare – CUI al PFA/II/IF.
    d) să menţină cel puțin 75% din efectivul de vaci adulte pentru care au solicitat ajutorul de stat până la data de 31 decmbrie 2022, cu excepţia celor care se află în una dintre următoarele situaţii: faliment, lichidare, forţă majoră sau deţin exploataţii supuse restricţiilor sanitare veterinare privind mişcarea animalelor cauzate de bolile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor (”Legea privind sănătatea animală”).
    e) sa fie înregistrați în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;
    f) să nu se afle în reorganizare, lichidare sau faliment, la data de 24 februarie 2022, conform evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului sau în cazul persoanei fizice nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 24 februarie 2022.

    Ajutor de 73 euro pe cap de vacă. Documente necesare

    Beneficiarii vor depune la centrele judeţene/locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA, respectiv al municipiului Bucureşti o cerere însoţită de următoarele documente justificative:

    a) copie de pe BI/CI a beneficiarului, certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului al beneficiarului, împuternicire și o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal;
    b) coordonate bancare/trezorerie.
    c) documentul emis de utilizatorii Sistemului naţional de identificare și înregistrare a animalelor – SNIIA, din care rezultă efectivul de vaci adulte deținut la data de 31 iulie 2022, precum și cel deținut la data de 31 decembrie 2022, în exploatația / exploatațiile cu cod atribuit de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, înscrisă /înscrise în cerere.
    d) copie de pe paşaportul fiecărei vaci adulte pentru care se solicită ajutor de stat;
    e) pentru criteriul de eligibilitate prevăzut la art.4 lit.b), documentele specifice care însoţesc cererea sunt următoarele, după caz:
    (i) în cazul valorificării către prim – cumpărător: copie de pe contractul încheiat pe o perioadă de minimum 6 luni cu un prim-cumpărătorul, valabil în perioada 1 august – 31 decembrie 2022 însoţită de următoarele documente în functie de forma de organizare, respectiv pentru producîtorul PJ/PFA/II/IF copii de pe factură/facturi din care rezultă că a valorificat lapte în perioada 1 august – 31 decembrie 2022, iar pentru producătorul persoană fizică, copie de pe atestatul de producător, emis înainte de 1 august 2022 și valabil cel puțin până la data de 31 decembrie 2022, precum și de copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, din care rezultă cantitatea de lapte valorificat în perioada 1 august – 31 decembrie 2022.
    (ii) în cazul altor tipuri de valorificare: – copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol pentru producătorul persoană fizică, din care rezultă cantitatea de lapte valorificat în perioada 1 august – 31 decembrie 2022, însoţită de copie de pe atestatul de producător, emis înainte de 1 august 2022 și valabil cel puțin până la data de 31 decembrie 2022, precum și documentul sanitar – veterinar pentru valorificare;
    – prin automatele de lapte, indiferent de forma de organizare juridică copie de pe avizul de însoţire a mărfii şi de pe dispoziţia de încasare a valorii/documente fiscale aferente laptelui comercializat pentru producătorul care a efectuat valorificarea laptelui în perioada 1 august – 31 decembrie 2022;
    – la unitatea proprie de procesare copie de pe avizele de însoţire a mărfii care atestă livrarea şi de pe notele de intrare-recepţie în unitatea de procesare, din care să rezulte livrarea şi recepţia laptelui, în perioada 1 august – 31 decembrie 2022, precum şi copie de pe certificatul constatator emis de ONRC din care să reiasă obiectul de activitate, respectiv procesare lapte.

    În situaţia în care beneficiarii deţin mai multe exploatații de vaci adulte cu coduri ANSVSA situate pe raza mai multor unităţi administrativ-teritoriale din judeţe diferite, aceştia depun o singură cerere la centrul judeţean/local al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pe raza căruia au sediul social sau își au domiciliul, după caz.

    Ajutor de stat bovine. Când se depun cererile pentru subvenție

    Perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat şi a documentelor justificative este de 15 zile lucrătoare, începând cu ziua următoare intrării în vigoare a ordonanței de urgență. Documentul va intra în vigoare după ce va fi aprobat în ședință de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.

    Ajutor de 73 euro pe cap de vacă. Ce sume sunt alocate pentru crescători

    Plafonul alocat pentru fermieri este de 44 milioane euro și se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2023. Valoarea totală ce poate fi acordată per beneficiar nu depăşeşte echivalentul în lei a 250.000 euro. Cuantumul ajutorului de stat care se acordă beneficiarilor este de 73 euro/cap vacă adultă.

    Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2023.

    Vă reamintim că mai multe asociații de crescători de vaci au solicitat Ministerului Agriculturii un sprijin de criză menit să ajute fermele de bovine să treacă peste una dintre cele mai grele perioade din istoria agriculturii postdecembriste. Până la acest moment, în ciuda discuțiilor purtate, nu a fost pus în dezbatere niciun proiect care să conțină măsuri de sprijin pentru sectorul zootehnic, în special pentru cel de creștere a bovinelor de lapte.


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi

    Ultimele știri

    Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till Vremea de Florii. Anunțul șefei ANM, Elena Mateescu