• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Drept la replică AIPROM: Suntem convinși că o dezbatere profesională onestă, cu comentarii corecte și informate va duce la îmbunătățirea acestui proiect legislativ

    agrointeligenta.ro -

    În data de 23 noiembrie a fost publicat pe site-ul Agrointel.ro un articol intitulat “Închisoare de la 1 la 5 ani pentru micii fermierii care își fac singuri tratamente fitosanitare în fermă!”

    Articolul face referire la Proiectul de act normativ “Ordonanţă de urgenţă privind fabricarea, reambalarea, importul, comercializarea, utilizarea şi prestarea de servicii cu produse de protecţie a plantelor pe teritoriul României” postat pentru consultare publică pe site-ul MADR pe 22 noiembrie a.c.

    În calitate de participant activ la consultări și la redactarea acestui proiect de act normativ, dorim să mulțumim în primul rand reprezentanților Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Autorității Naționale Fitosanitare pentru decizia de a actualiza legislația și de a armoniza cadrul legislativ național care guvernează domeniul protecției plantelor cu legislația europeană din domeniu, permițând fermierului și fitofarmacistului român să opereze în condiții de deplină legalitate și mai ales, siguranță pentru el, pentru ceilalți și pentru mediu.

    Mulțumim pe această cale și partenerilor implicați încă din primele momente ale inițierii acestui proces legislativ și anume asociațiilor de fermieri (APPR, LAPAR, UNCSV) și Alianței Industriei Semințelor din România, asociațiilor și actorilor din agri-business, distribuitorilor de inputuri.

    Proiectul se află pentru 10 zile în dezbatere publică și suntem convinși că o dezbatere profesională onestă, cu comentarii corecte și informate va duce la îmbunătățirea acestui proiect legislativ.

    În spiritul celor expuse mai sus dorim să precizam că actualul proiect a fost conceput în limitele legislației naționale și europene existente (disponibilă pentru consultare la Secţiunea a 2-a din materialul postat pe site-ul MADR și anume, Motivul emiterii actului normativ).

    Acesta aduce îmbunătățiri evidente și crează un mediu mult mai sigur pentru activitatea tuturor fermierilor și a fitofarmaciilor. Se limitează posibilitatea comerțului cu produse de protecția plantelor ilegale și contrafăcute, operatorii economici fiind direct responsabili pentru ceea ce cumpără, vând și utilizează. Termenul de valabilitate al unui produs de protecţie a plantelor poate fi prelungit în vederea utilizării acestuia, în următoarea campanie agricolă, până la 12 luni de la data expirării termenului de valabilitate, pe baza unui buletin de analiză eliberat de un laborator acreditat. Această îmbunatățire rezolva într-o bună măsură și problema stocurilor.

    În articol se sugerează că se limitează accesul fermierilor la produse de protecția plantelor de uz profesional, produsele din categoria 1,2,3 de toxicitate și având pictograma GHS06 “cap-de -mort” în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008. Aceste produse sunt de fapt produsele T și T+ pentru care există reglementări stricte în legislația aflată în vigoare: Legea nr. 85/1995 şi Legea nr. 26/2006 prin care se aproba Ordonanţa Guvernului nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură, cu modificările şi completările ulterioare.

    Noutatea pe care proiectul de OUG o aduce este de fapt definirea acestor categorii de produse că produse de uz profesional.

    Afirmația din articol conform căreia toți producătorii agricoli care nu sunt fiscalizați nu vor mai avea dreptul să își lucreze, pământul dacă nu fac contract cu o firmă care prestează servicii agricole este de fapt o interpretare eronată a unei situații specifice care se referă la utilizarea unor produse pentru uz profesional și care există și în legislația actuală. Doar fermierii autorizați pentru utilizare produse clasificate T și T+ au dreptul să utilizeze aceste produse, iar acest tip de autorizație se emite doar agenților economici.

    Consilul de Conducere al AIPROM


    Te-ar mai putea interesa

    A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere

    Ultimele știri

    UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale