• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermier: În România, munca este descurajată. Românii plecați afară nu mai au motive să se întoarcă

    Angelica Lefter -

    Majoritatea românilor care au plecat la muncă în străinătate nu se vor mai întoarce, ei făcând deja parte dintr-o comunitate departe de țara natală. Este opinia fermierului Ion Olteanu, fondatorul și administratorul Agromad Crops, din județul Ilfov, care a estimat cu indulgență că dacă și un procent de 10% dintre cei plecați ar vrea să se întoarcă în România, acest lucru ar schimba complet fața țării noastre.

    Într-un dialog cu Vlad Macovei, în cadrul emisiunii Agrostrategia, o coproducție Agrointeligența – AGROINTEL.RO și TVR, cunoscutul agricultor Ion Olteanu a opinat că între România și țările din Europa de Vest, în ceea ce privește forța de muncă este o diferență uriașă făcută îndeosebi de finanțare și de seriozitate.

    În viziunea fermierului Ion Olteanu, în România munca este descurajată.

    ”Sistemul afară este făcut pentru muncă, încurajează munca. La noi, aici, munca este descurajată: ai ajuns ca 800 de lei să-ți dea statul fără să faci nimic. România are o problemă cu forța de muncă. România este într-un pericol, e o problemă, eu zic că de siguranță națională astăzi. Și am proprietatea termenilor, știu ce vorbesc”, a transmis fermierul Ion Olteanu.

    Românii plecați să muncească în afara țării nu au motive reale să revină

    Ion Olteanu a apreciat că chiar dacă unii dintre români și-ar dori să revină, ei nu o vor face pentru că deja liantul, copiii și părinții din România nu mai sunt. Copiii au fost școliți în străinătate, iar părinții sunt deja prea bătrâni ori nu mai sunt. Așadar, nu există o motivație pentru reîntoarcerea forței de muncă.

    ”România are o mare, mare problemă cu forța de muncă. Acest fapt, că românii au plecat, se întoarce astăzi ca un bumerang împotriva noastră. A fost un fapt extraordinar că românii au putut să călătorească, faptul că au putut să trimită bani, și bani foarte mulți la început…azi nu mai trimit bani, e greu și în țările respective, dar și-au adus și copiii la școală. Părinții au îmbătrânit sau chiar au murit. Nu mai au de ce să vină și nu mai au de ce să se întoarcă”, a spus fermierul ilfovean.

    Ion Olteanu: Dacă se întorc 10% dintre românii plecați, o să fie bine

    Agricultorul a exprimat un procent de 10% dintre românii apți de muncă ce și-ar dori să revină în România, însă și această prognoză este neverosimilă, în contextul în care românii plecați au format deja comunități în țările care i-au adoptat.

    ”Șansele sunt extrem de mici. Eu sunt optimist de fel, dar pentru situația aceasta, dacă se vor întoarce 10% o să fie foarte bine, dar nu se vor mai întoarce pentru că afară, pe lângă starea materială mai e o chestie extrem de periculoasă, s-au strâns și prietenii lor sunt acolo, e o comunitate. Au preoți, inclusiv, au magazine românești. Și gașca lor este acolo, nu mai este aici, din păcate”, a mai spus Ion Olteanu, în cadrul emisiunii Agrostrategia de la TVR 1.

    România deja depinde de forța de muncă din afară

    În contextul expus de fermier, acesta apreciază că România depinde deja de forța de muncă din afară, însă problema este că și acești muncitori vor să plece în vestul Europei.

    ”Eu am muncitori din afară, doar că și aici este o problemă. (…) Momentan sunt din Sri Lanka, sunt cei mai buni de până acum. Doar că din 7 câți au fost, 3 au plecat. Visul lor este să lucreze în Vest. Știți povestea, ca s-au nimerit în România, și-au dat seama pe unde sunt și au început să plângă”, a spus Ion Olteanu.

    Românii trebuie să renunțe la ”temporizare” și să fie mai activi și mai patrioți

    În final, fermierul ilfovean trage un semnal de alarmă apreciind că, românii, caracterizați ca fiind prea cuminți, ar trebui să învețe să fie pro activi, mai determinați și mai patrioți astfel încât țara noastră să se poată alinia la piața muncii din alte state europene.

    ”Vestul a dominat omenirea, pe rând, ba că a fost Anglia, ba că a fost Franța, ba că a fost Austria, Italia, Portugalia, Danemarca, toate au avut colonii, au fost stăpânii unei părți din lume, au avut de unde să tragă. Noi, românii, am stat aici, am fost oamenii pașnici și la locul lor, cuminței. Cuminței suntem și acum ca economie față de cei din Vest. Trebuie să fim mai obraznici în sensul bun al cuvântului, mai activi, mai determinați, mai patrioți. Poate și mie mi-ar fi fost mai bine și aș fi câștigat mai mult în afară prin ceea ce știu eu să fac. Cu siguranță, grădinile afară sunt mult mai bine plătite și mi-aș fi făcut echipa mea de români de aici și aș fi făcut performanță afară, dar cineva trebuie să mai rămână și în țara asta, totuși suntem datori cumva. Ne caracterizează această temporizare, ca la fotbal, dar mai trebuie și forță și activitate, și determinare, și ambiție”, a concluzionat fermierul Ion Olteanu, invitat în cadrul emisiunii Agrostrategia, care poate fi urmărită în fiecare zi, de luni până joi, de la ora 10:00, la TVR1.

    Agrostrategia – TVR 1. Invitat: Ion Olteanu – fermier din județul Ilfov (23.01.2023)


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ

    Ultimele știri

    Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till Vremea de Florii. Anunțul șefei ANM, Elena Mateescu