• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Strat de zăpadă de 10 cm! Alertă Cod Galben de ninsori în mai multe județe!

    Roxana Dobre -

    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că până sâmbătă mai multe județe se vor afla sub Cod Galben de ninsori, ploi, viscol și intensificări ale vântului.

    ANM a emis joi, 26 ianuarie, 2 avertizări de Cod Galben valabile pentru mai multe județe. Sunt anunțate cantități însemnate de precipitații sub formă de ploaie și ninsoare, viscol și intensificări ale vântului. La staţia de la Vârful Omu s-a înregistrat deja cel mai mare strat de zăpadă, de 136 de centimetri.

    Ciclonul mediteraneean se îndreaptă spre țara noastră

    Ciclonul mediteraneean care produs în Italia ninsori puternice, viscol, și ger va traversa și țara noastră. De astăzi se va îndreptă către noi, iar din calculele specialiștilor Administrația Națională de Meteorologie, ar putea ridica probleme în sud, în est, și în Carpații Meridionali. Sunt șanse să ne dăm cu sania și în București.

    „Ciclonul abia se formează și, în funcție de traiectoria sa, precipitațiile sub formă de zăpadă pot fi mai multe în sudul țării și să ne așteptăm la un strat mai extins de zăpadă. Joi vom avea cel mai probabil avertizări de vreme rea, pentru fenomene meteo care se vor petrece până sâmbătă în cea mai mare parte din țară”, a spus Robert Manta, meteorolog ANM.

    Sâmbătă, meteorologii spun că sunt șanse mari să ne bucurăm de 10 centimetri de zăpadă.

    Cod Galben de ninsori și polei până vineri

    Interval de valabilitate: 26 ianuarie, ora 18 – 27 ianuarie, ora 10
    Fenomene vizate: cantități însemnate de precipitații, polei, viscol în Carpații Meridionali și de Curbură, intensificări ale vântului

    În intervalul menționat în Oltenia, local în Muntenia și în Carpații Meridionali și de Curbură vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula cantități în general de 25…40 l/mp. În județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, iar în județele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Municipiul București vor fi precipitații îndeosebi sub formă de ploaie și lapoviță și local se va depune polei.

    În Carpații Meridionali și de Curbură va ninge, se va depune strat nou de zăpadă și vor fi intervale în care va fi viscol (rafale de peste 50…70 km/h) și vizibilitate scăzută. Local și temporar, intensificări ale vântului vor fi și în restul zonei atenționate, cu viteze în general de 50…60 km/h.

    Pe alocuri vor fi depuneri de polei în sud-est și centru.

    Județele aflate sub alertă de Cod Galben până mâine sunt: Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Olt, Teleorman, Giurgiu și Municipiul București.

    Citiți și: Vin ninsorile în toată țara! Șefa ANM anunță zile autentice de iarnă!

    Cod Galben de precipitații sub formă de ploaie și ninsoare, viscol și intensificări ale vântului, până sâmbătă

    Interval de valabilitate: 27 ianuarie, ora 10 – 28 ianuarie, ora 22
    Fenomene vizate: cantități însemnate de precipitații sub formă de ploaie și ninsoare, viscol și intensificări ale vântului

    În Dobrogea, Muntenia, Carpații Meridionali și local în sudul Moldovei și în Carpații Orientali vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula în general 25…40 l/mp. În zonele joase de relief din Muntenia și Moldova, la început vor fi precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, apoi treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În Dobrogea pe parcursul zilei de vineri vor fi mai ales ploi, în transformare din noaptea de vineri spre sâmbătă în lapoviță și ninsoare. În aceste zone, local și temporar, vor fi și intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50…60 km/h, viscolind ninsoarea.

    În Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali va continua să ningă, să se depună strat de zăpadă consistent și vor mai fi intervale cu viscol (rafale de peste 50…70 km/h) și vizibilitate scăzută.

    Notă: pe alocuri vor fi depuneri de polei în Transilvania și Moldova.

    Județele aflate sub alertă de Cod Galben până sâmbătă sunt: Neamț, Bacău, Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea, Constanța, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Buzău, Prahova, Covasna, Brașov, Dâmbovița. Argeș, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Caraș-Severin și Municipiul București.

    Vă recomandăm și: ANM astăzi: Vin ninsorile! Vremea pe regiuni pentru următoarele 2 săptămâni

     


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA: Terenurile tăiate de la plata pe suprafață începând cu acest an Vremea se schimbă brusc. Alertă meteo de ploi, vânt puternic și ninsori în 22 de județe Bursa cerealelor. Creșteri de preț la grâu, porumb și rapiță

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte