Prognoze meteo

Toamna lungă și caldă ajută viticultorii români: Se anunță o producție mai mică de vin, dar de o calitate ridicată

Dacă ploile au redus anul acesta producția de struguri cu 25% la nivel național, însă tot vremea ar putea salva o parte din pierderile viticultorilor, ajutându-i să obțină un vin bun, de o calitate ridicată. Meritul îl va avea toamna lungă și cu temperaturi mai ridicate, care, însă nu îi poate face pe proprietarii de viță de vie să uite că 2014 a însemnat un an în care au fost nevoiți să investească mai mult în tratamentele viței.

”Anul de recoltă viticolă 2014 este un an dificil din punct de vedere al precipitațiilor, în general abundente la nivel național, grindina afectând anumite regiuni viticole precum Iași, Huși, Mehedinți, Banat, rezultând o imensă presiune din punct de vedere fitosanitar asupra plantațiilor de viță de vie. Aceste aspecte au generat la nivel național urmatoarele influențe: număr mare de tratamente fitosanitare și, implicit, costuri mai mari de producție comparativ cu alți ani agricoli, diminuarea producțiilor față de anul precedent și întârzierea campaniilor de recoltare”, explică Ovidiu Gheorghe, directorul general al Patronatului Național al Viei și Vinului.

La nivel național, din datele actuale, se poate prognoza o diminuare a producție cu 25% față de anul 2012, anul 2013 fiind un an cu supraproducție. ”Din punct de vedere cantitativ, producătorii care au efectuat corect și la timp tratamentele fitosanitare nu au avut pierderi semnificative de producție raportat la producțiile normale estimate. Din punct de vedere calitativ, toamna calduroasă și prelungită, cu diferențe mari de temperatură între zi și noapte va conduce la obținerea unor producții de struguri cu caracteristici senzoriale și fizico-chimice deosebite și, implicit, a unor vinuri de calitate ridicată”, mai spune șeful PNVV.

Mulțumită stocurilor de vin din anul precedent, Ovidiu Gheorghe estimează că piața românească de vin nu va cunoaște modificări în privința prețurilor de comercializare. La această stabilitate care favorizează consumatorii au contribuit și podgoriile nou intrate pe rod și rezultate în urma programului de reconversie viticolă, un real succes în accesarea fondurilor europene.

Despre perspectivele viticultorilor români de a continua să beneficieze de sprijin din bani UE, Patronatul Naținal al Viei și Vinului anunță că, începand cu luna octombrie a acestui an, producătorii români vor putea accesa noul Program national de sprijin al sectorului vitivinicol 2014-2018.

UPDATE: În urma consultărilor cu producătorii de profil şi analizei actualizate privind sectorul vitivinicol, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a susţinut completarea Programul naţional prin introducerea măsurii de distilare a subproduselor, demers concretizat prin adoptarea de către Guvernul României în şedinţa din data de 17 septembrie 2014, a Hotărârii pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 578/2014.

”Accesarea măsurii de distilare a subproduselor garantează practici corecte de piaţă privind trasabilitatea produsului pe filieră, prin creşterea controalelor şi scăderea activităţilor frauduloase, conducând totodată la creşterea veniturilor producătorilor, prin subvenţiile oferite în acest scop.
Astfel se asigură premizele ca România să îşi consolideze poziţia în rândul statelor europene mari producătoare de vinuri, iar viticultura, o activitatea cu tradiţie milenară, să atragă investiţii semnificative, care conduc la creşterea calitativă a producţiei, dezvoltarea sectorului vitivinicol prin respectarea măsurilor de biosecuritate şi a cerinţelor de agromediu, şi, implicit, la crearea de noi locuri de muncă”, se arată într-un comunicat de presă al MADR.

fonduri eurpene pentru viticultura


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!