• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Doi studenți de la USV Timișoara au câștigat bursa pe un an acordată de fermierul Alexander Degianski

    Angelica Lefter -

    Fermierul timișean Alexander Degianski a finalizat selecția pentru bursa pe care urma să o acorde în acest an unui student care și-ar fi dorit să realizeze practica anuală în ferma sa.

    În luna decembrie, anul trecut, Agrointeligența – AGROINTEL.RO a scris despre intenția fermierului de a pune la bătaie o sumă de bani pe durata unui an întreg, prin care să susțină un student silitor.

    Surpriza a fost de proporții, pentru că, în final, au fost aleși doi bursieri, comisia neputând departaja ultimii doi finaliști.

    Fermierul bănățean, Alexander Degianski, a finalizat selecția pentru bursa pe care urma să o acorde în acest an (foto: Facebook/Alexander Degianski)

    Fermierul Alexander Degianski va oferi două burse care totalizează 48.000 de lei pentru întreg anul

    Agricultorul a menționat, în decembrie 2022, că va acorda în 2023 o bursă de 42.000 de lei, pe durata unui an întreg, unui student din cadrul Universității de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara, Facultatea de Agricultură, care va dori să facă practică în ferma sa. Ulterior, fermierul a plusat și va aloca programului 48.000 de lei pentru întreg anul.

    Astfel, în loc de 3.500 de lei pe lună, bani oferiți unui singur student, Alexandru Degianski a mărit suma la 4.000 de lei pe lună, însă a împărțit-o la doi, așadar fiecare student va primi 2.000 de lei pe lună timp de un an și oportunitatea de a face practică în ferma sa.

    ”Habemus bursieri! După 7 ore de discuții individuale, în grup, din 14 studenți doritori au rămas 4, iar după încă 2 ore, din 4 au rămas 2. Atât mie cât și colegilor mei Ionut Hotea, Vlad Cândea si Petru Calapis ne-a fost greu să alegem pe unul dintre cei doi, dar în final am căzut de comun acord ca bursa de 3.500 de lei/lună sa fie transformată în două burse de 2.000 de lei pe lună. Îi felicit pe toți participanții, dar mai ales pe Marichici Dragan, student anul II și pe Anca Radu, student anul III pentru cunoștințele solide dar mai ales pentru faptul că au ales să împartă bursa, ceea ce pentru mine arată că există speranță în caracterul viitoarelor generații!”, a menționat fermierul bănățean, Alexander Degianski, care a urcat pe pagina sa și câteva fotografii cu câștigătorii.

    Fermierul Alexander Degianski alături de studenții finaliști, participanșți la bursa oferită de agricultor (foto: Facebook/Alexander Degianski)

    Studenții câștigători sunt Marichici Dragan și Anca Radu

    Pentru că decizia a fost grea, fermierul s-a ales, în cele din urmă, cu doi studenți, însă s-au modificat și datele, iar bursa de 42.000 de lei pentru întreg anul a crescut la 48.000 de lei.

    Studenții câștigători sunt: Marichici Dragan, student anul II și Anca Radu, studentă în anul III la Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara, Facultatea de Agricultură.

    Fermierul Alexandru Degianski este cunoscut pentru activitatea sa agricolă în concordanță cu mediul înconjurător, fiind unul dintre pionierii în domeniu din România, cel care de aproximativ 10 ani cultivă plopi energetici, dar și cultură mare în localitatea Giulvăz, din județul Timiș.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermieri: Plățile de la avansul APIA au fost mai mici în acest an. Care este motivul! Gerul și poleiul pun stăpânire pe țară! Elena Mateescu, ANM: De marți revin ninsorile! Fermierii care vor intra primii la plata finală pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    Eurostat: Portul Constanţa a avut o creștere semnificativă, dar nu a intrat în top 5 porturi din UE Lege votată în Parlament: Produse românești etichetate cu denumirea ”De Origine România – DOR” Centrul de Cercetare și Dezvoltare Agro-Est Muntenia aduce inovație și cercetare avansată în agricultură