Fermierii din Asociația Forța Fermierilor, față în față cu conducerea Copa-Cogeca
Roxana Dobre -Delegația Asociației Forța Fermierilor (AFF) care protestează zilele acestea la Bruxelles, ducând oficialilor europeni mesajul agricultorilor români, au avut o întâlnire cu conducerea Copa-Cogeca. Organizația reprezintă la nivel european interesele organizațiilor membre, din partea României făcând parte patru organizații ce formează Alianța pentru Agricultură și Cooperare, pentru care cotizația anuală de câteva sute de mii de euro se achită de la bugetul de stat.
La sediul Copa-Cogeca, reprezentanții AFF au participat la o întâlnire cu Secretarul general al Copa-Cogeca, Pekka Pesonen și Vicepreședintele Marius Micu.
Daniel Radu, Prim-vicepreședinte al Asociației Forța Fermierilor, care se află în aceste zile la Bruxelles a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că Secretarul general al Copa-Cogeca a insistat că asociațiile de fermieri din România trebuie să discute și să prezinte o voce comună pentru a transmite un mesaj clar la nivel european.
”La Copa-Cogeca am discutat timp de circa o oră și jumătate cu Secretarul general, Pekka Pesonen și Vicepreședintele Marius Micu. Am specificat că Asociația Forța Fermierilor (AFF) apreciază activitatea acestora și ne dorim să fim în legătură strânsă cu noutățile și demersurile pe care aceștia le întreprind. Am prezentat de asemenea și situația asociației noastre, câți membri suntem, ce activitate avem etc. Ni s-a spus de asemenea și s-a insistat de către Secretarul general ca asociațiile de fermieri din România să discute și să prezinte o voce comună pentru că cu o poziție divergentă nimeni nu te ia aici în considerare. Ni s-a explicat care sunt criteriile pe care trebuie o asociație trebuie să le îndeplinească pentru a intra în Copa-Cogeca, condiții pe care Asociația Forța Fermierilor le are”, a explicat fermierul astăzi, joi – 30 martie.
Citiți și: Fermierii români care protestează la Bruxelles, primiți la discuții de eurodeputatul Daniel Buda
Marius Micu, vicepreședinte Copa-Cogeca: Discuția cu fermierii din AFF s-a dovedit extrem de fructuoasă
La rândul său, Marius Micu, Vicepreședinte Copa-Cogeca a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că în discuțiile cu fermierii români a încercat să le explice acestora cum poate fi influențată decizia europeană prin cadrul organizației pe care o reprezintă.
”Am avut astăzi o întâlnire la sediul Copa-Cogeca cu o delegație din partea Asociației Forță a Fermierilor, care s-a dovedit o întâlnire extrem de fructuoasă, să spunem așa, de utilă pentru a înțelege mecanismele europene și cum putem să influențăm decizia europeană prin cadrul organizației noastre. Copa-Cogeca reprezintă interesele fermierilor din Europa, dar și a cooperativelor agricole, dacă este să vorbim în termeni peste 22 de milioane de fermieri”, a spus Marius Micu.
Acesta a dezvăluit că întâlnirea de astăzi a durat peste o oră și jumătate, timp în care le-a explicat fermierilor ce face Copa-Cogeca și cum se implică la nivel european. ”Am prezentat și care sunt rezultatele noastre, inclusiv pentru a susține fermierii din România. S-a discutat cu reprezentanții din delegația Asociației Forța Fermierilor și care este procesul prin care o organizație dintr-un stat membru poate să adere la Copa-Cogeca. Totodată, s-au discutat problemele fermierilor români expuse de fermieri din partea Asociației Forța Fermierilor care sunt implicit probleme la nivel european. Copa-Cogeca a explicat care au fost demersurile pe care le-a întreprins în soluționarea acestora. După cum am spus, a fost o întâlnire extrem de fructuoasă și extrem de utilă”, a mai dat detalii Marius Micu.
Citiți și: Fermierii români din AFF protestează astăzi la Bruxelles în fața Comisiei Europene!
Demersuri susținute ale Copa-Cogeca pentru sprijinirea fermierilor
Fermierii români au chestionat reprezentanții Copa-Cogeca în privința poziției organizației pentru acordarea compensațiile pentru asigurarea rutelor de tranzit.
”Cei din delegație au întrebat care a fost poziția Copa-Cogeca spre exemplu, în ceea ce privește subiectul extrem de discutat în prezent în țara noastră și anume compensațiile pentru asigurarea rutelor de tranzit și am explicat că de mai bine de un an facem demersurile necesare pentru a fi o poziție corectă în raport cu instituțiile europene în ceea ce înseamnă această problemă. Asta însemnând că suntem în contact direct de la nivelul Copa-Cogeca cu realitatea din fiecare stat membru care se află la granița cu Ucraina și asigură aceste rute de tranzit”, a mai arătat Vicepreședintele Copa-Cogeca.
Acesta a mai spus că le-a explicat fermierilor că organizația a ieșit cu un document de poziție foarte clar și foarte explicit care a cuprins o reacție destul de fermă în ceea ce privește susținerea fermierilor care se află la granița cu Ucraina. ”Și asta înseamnă că acest document de poziție a cuprins două elemente esențiale. În primul rând creșterea sumei, ceea ce înseamnă implicit și o creștere pentru România și refacerea întregului proces de acordare a acestei sume, ceea ce înseamnă că Copa-Cogeca a atins și punctul la nivel european în ceea ce privește redistribuția, poziție care a fost susținută și de președinții Copa-Cogeca în cadrul ultimului Consiliu de miniștrii la care a participat și ministrul Agriculturii, Petre Daea”, a mai explicat Marius Micu.
Acesta a dorit să îi asigure pe fermierii români de toată deschiderea și susținerea organizației pe care o reprezintă și în a cărei echipă de conducere se află.
”I-am asigurat și asigurăm că susținem întotdeauna interesele fermierilor europeni, implicit interesele fermierilor români, că suntem deschiși întotdeauna la discuții, fie că sunt membri în cadrul Copa-Cogeca, fie că nu sunt și vor să afle mai multe informații. Am prezentat și metodele și condițiile prin care orice organizație din orice stat membru poate să adere la Copa-Cogeca. Eu zic că a fost o discuție destul de fructuoasă și care ajută foarte mult la înțelegerea mecanismelor de decizie la nivel european. Totodată, am specificat că Copa-Cogeca este o organizație, după cum am mai spus, a fermierilor și a cooperativelor agricole, precum Asociația Forța Fermierilor reprezintă problemele fermierilor în raport cu instituțiile naționale același lucru îl face și Copa-Cogeca numai că la nivel european, nu suntem o organizație de decizie. Nu Copa-Cogeca decide câți bani se dau, unde se dau, ci dimpotrivă, susține interesele fermierilor în raport cu instituțiile decidente”, a conchis acesta.