• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Modelul de înștiințare pe care fermierii trebuie să o depună la primărie când au culturi afectate de fenomene meteo extreme

    Roxana Dobre -

    Model de înștiințare pentru fermierii care au culturile afectate de fenomene extreme și notifică primăriile în vederea întocmirii unei comisii de evaluare a pierderilor. Direcțiile Agricole au reamintit autorităților locale care este procedura ce trebuie urmată în cazul suprafețelor afectate de grindină, vijelie, ploi abundente/torențiale sau inundații.

    Fermierii care au înregistrat pagube din cauza condițiilor meteorologice extreme trebuie să depună la primărie o cerere pentru constatarea pagubelor și evaluarea pierderilor. Înștiințarea se face în scris, se adresează și se înregistrează la primăria pe raza căreia s-a întâmplat evenimentul. Ulterior pagubele vor fi constate în teren de o comisie e evaluare.

    Direcțiile agricole au informat primăriile să anunțe fermierii care au fost afectați de fenomene meteo nefavorabile că trebuie să depună o cerere pentru evaluarea pagubelor. Agrointeligența-AGROINTEL.RO vă prezintă documentul care se depune la Primărie, pentru reducere normei de venit.

    Citiți și: Județ lovit de grindină. Bucățile de gheață au distrus grădini și culturi agricole

    Direcția Agricolă Județeană Buzău a trimis Primăriilor din județ o informare privind procedura de depunere a cererii de constatare a pagubelor înregistrate în urma fenomenelor meteo care au avut loc în ultimele zile.

    ”Având în vedere fenomenele meteorologice nefavorabile din ultima perioadă (grindină, ploi abundent de inundații), vă rugăm să informați producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, despre posibilitatea de a depune o cerere pentru constatarea pagubelor și evaluarea pierderilor produse de calamitățile naturale în cazul culturilor agricole”, se arată în adresa transmisă de DAJ Buzău.

    Formularul cererii care trebuie depusă de fermieri, aici:

    Cerere pentru constatarea pagubelor

    Citiți și: O fărâmă de speranță pentru legumicultorii din Matca! Ar putea fi despăgubiți!

    Culturi afectate de vijelii, ploi torențiale sau inundații. Cum și unde se depune notificarea

    Conform sursei citate, cererea se depune la primăria pe raza căreia s-a întâmplat evenimentul, în cel mai scurt timp de la data producerii acestuia, și se transmite ulterior la secretariatul Direcției pentru Agricultură Județeană.

    ”Comisia constituită conform ordinului prefectului județului Buzău nr. 209/2003, pentru evaluarea pagubelor produse ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavorabile se va deplasa în teritoriu în vederea constatării la fața locului a suprafețelor și gradului de producere a pagubelor, conform înștiințării transmise către DAJ Buzău”, se mai arată în informarea citată.

    Scutiri fiscale pentru fermierii care au avut pierderi din cauza fenomenelor meteo extreme

    În conformitate cu prevederile articolului 106 alin. (5) cinci și alin. (6) din Codul Fiscal actualizat, pentru venituri realizate de persoanele fizice, individual sau într-o formă de asociere, în cazul în care s-au înregistrat pierderi ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavorabile ce afectează peste 30% din suprafețele destinate producției agricole vegetale deținute, norma de venit se poate reduce proporțional cu pierderea respectivă.

    Constatarea pagubelor și evaluarea pierderilor se fac la cererea persoanelor fizice, asocierilor fără persoană juridică care desfășoară activități agricole pentru care venitul anual se stabilește pe bază de normă de venit.

    În acest caz cererea depusă trebuie să respecte modelul prevăzut în Anexa 4 la Ordinul ANAF nr. 1863/2016 pentru aprobarea procedurii de reducere a normei de venit, în cazul activităților agricole.

    Cerere privind reducerea venitului anual din activităţi agricole, stabilit pe bază de norme de venit


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea se schimbă radical. Meteorologii anunță temperaturi scăzute, dar și vijelii și căderi de grindină Guvernul a majorat bugetul APIA. Când ar intra în conturi subvenția de 100 euro O familie de fermieri și-a găsit culturile din solar arse cu erbicid

    Ultimele știri

    Avertismentul unui șef APIA: Fermierii care rămân fără subvenții în acest an! Anchetat de fraudă după ce a câștigat licitația pentru a cumpăra un port la Dunăre ANAF s-a răzgândit! Noua taxă pentru transport nu se va mai aplica pentru micii fermieri!