Îngălbenirea frunzelor la grâu și orz. Cauze
Violina Gorcinschi-Jitaru -
De se se îngălbenesc frunzele la grâu și orz toamna. Îngălbenirea frunzelor la cereale păioase precum grâu sau orz poate avea mai multe cauze. Cele mai frecvente sunt legate de lipsa nutrienților sau de proprietățile nefavorabile ale solului care limitează dezvoltarea rădăcinilor. Ca urmare, plantele se alimentează mai greu cu apă și substanțe nutritive. Aflați din acest articol motivele exacte pentru apariția clorozei la cereale.
- Îngălbenirea frunzelor la grâu și. Cauze: Monocultura și bolile;
- Frunze galbene la grâu și orz. Starea solului și deficitul de nutrienți.
Frunze galbene la grâu și orz – cauze. Cloroza la poate fi cauzată și de prezența unui strat mai gros de paie în urma aratului care îngreunează fluxul apei și absorbția acesteia și dezvoltarea rădăcinilor. În plus, compușii fenolici formați în timpul descompunerii ei afectează în mod toxic semințele tinere și plantele, potrivit wrp.pl.
Îngălbenirea frunzelor la grâu și. Cauze: Monocultura și bolile
Motivul principal al îngălbenirii este, de obicei, monocultura, adică cultivarea cerealelor păioase mai mulți ani la rând pe aceeași suprafață de teren, ceea ce duce la apariția (în special la grâu și orz) mucegaiului sămânței și la apariția diferitelor boli ale rădăcinii și tulpinii.
Această problemă poate fi prevenită nu numai prin introducerea altor plante din familii diferite în rotația culturilor, ci și prin alternarea culturilor de iarnă și primăvară între cereale, separate de culturi intermediare cum ar fi muștarul, ridichea, facelia, secara, leguminoasele.
Cerealele păioase de toamnă, mai ales orzul, pot fi afectate și de boala numită piticirea galbenă a orzului, transmisă toamna și/sau primăvara de afide. Agenții patogeni ai acestei boli afectează, de asemenea, sistemul radicular, ceea ce face dificilă absorbția apei și a substanțelor nutritive.
Cauza îngălbenirii poate fi și semănarea semințelor la o adâncime prea mare, în special la o densitate crescută, ceea ce face ca plantele să concureze între ele pentru apă, lumină și substanțe nutritive.
Frunze galbene la grâu și orz. Starea solului și deficitul de nutrienți
O altă cauză a îngălbenirii frunzelor cerealelor de toamnă poate fi solul prea acid, sau, în cazuri mai rare, prea alcalin. În solurile acide, de obicei există deficiențe de forme asimilabile de fosfor (P), potasiu (K), magneziu (Mg), sulf (S), molibden (Mo) și bor (B), și exces de aluminiu (Al), mangan (Mn) și fier (Fe). În schimb, în solurile alcaline există deficiențe de: fosfor, magneziu, mangan și fier, uneori și cupru și zinc.
Cauzele pentru care plantele plantele suferă din cauza unor carențe de substanțe nutritive (chiar dacă au fost introduse în sol) și îngălbenirea frunzelor maturizate (azot, potasiu și magneziu) sau a celor mai tinere (calciu, sulf, cupru, zinc, mangan și fier) pot fi explicate astfel:
- Deficitul de Azot vine în urma unui exces de precipitații (spălarea în special a azotaților), încorporarea unei cantități mari de paie, dacă nu s-a adăugat o doză adecvată de N sau Ca pentru mineralizarea corectă, conținutul scăzut de materie organică din sol, cauzat de utilizarea rară a îngrășămintelor naturale și organice;
- Deficitul de Fosfor este, adesea, rezultatul unui pH necorespunzător al solului (optim 5,6-6,8) sau a temperaturilor scăzute (sub 12 grade Celsius). Simptomul tipic al carenței este colorarea violet-roșiatică a părții inferioare a tulpinilor și frunzelor. De asemenea, acestea sunt mai mici, înguste (alungite), așezate sub un unghi ascuțit (ascuțite);
- Deficitul de Potasiu poate fi cauzat de un pH scăzut al solului, dar și de excesul de calciu, ocazional magneziu, spălarea din solurile ușoare și disponibilitatea redusă din cele dense (argiloase și lut);
- Deficitul de Magneziu apare, de obicei, în cazul excesului de potasiu sau al calciului din sol, precum și în solurile ușoare și acide sau în urma temperaturilor scăzute, precipitațiilor în exces;
- Deficitul de Calciu și pH-ul scăzut al solului asociat acestuia activează compușii de aluminiu liberi în sol, care limitează dezvoltarea rădăcinilor, în special a celor mai tinere. Cele mai afectate culturi în acest caz sunt orzul și grâul, în timp ce secara și ovăzul au o toleranță mai mare;
- Deficitul de Sulf apare, de obicei, în solurile ușoare, permeabile și acide, din care este ușor spălat. De asemenea, este susceptibil în solurile sărace în materie organică (principala sursă de nutriție). Mai mult, sulful și magneziul sunt de obicei în straturile mai adânci ale solului, de unde plantele bine înrădăcinate le pot lua mai ușor;
- Deficitul de Cupru apare, de obicei, în solurile cu conținut crescut de materie organică, unde este puternic legat și indisponibil pentru plante, precum și în solurile alcaline (pH peste 7,2) și acide (pH sub 5);
- Deficitul de Zinc este caracteristic pentru solurile neutre, în special în cele alcaline, în cele acide (cu un pH sub 4,5) și în cele cu conținut crescut de fosfor;
- Deficitul de Mangan apare de obicei în solurile cu un pH ridicat (mai mare de 6,5) și este diminuat odată cu reducerea acestui indicator. În solurile acide, erodate, compactate, inundate cu apă, manganul este prezent într-o formă ușor asimilabilă și poate fi preluat în cantități mari, uneori excesive. Un exemplu este aspectul îmbunătățit al plantelor crescute pe urmele roților, unde solul, datorită presiunii, este mai puțin aerisit și mai bine hidratat;
- Deficitul de Fier nu apare foarte des la cereale, iar atunci când se întâmplă acest lucru, are loc, în general, în solurile cu un pH ridicat (mai mare de 7), deci în solurile de tip rădăcină sau în solurile unde s-au administrat, recent, doze mari de Calciu. Carența se manifestă prin îngălbenirea frunzelor tinere.
